Motto: ”Când nu ai nimic de pierdut, ai totul. Când nu mai ești cine erai, te regăsești.” (Paulo Coelho)
PAULO COELHO s-a născut la Rio de Janeiro în 1947. Este unul dintre cei mai de succes romancieri ai lumii, cărţile sale sunt traduse în 88 de limbi şi editate în peste 170 de ţări, atingând, până în prezent, vânzări de peste 320 milioane de exemplare în întreaga lume. Înainte de a se dedica pe deplin scrisului și să devină un fenomen literar, a lucrat ca regizor de teatru şi autor, compozitor şi jurnalist. A compus versuri pentru unele dintre cele mai faimoase nume ale muzicii braziliene, precum Elis Regina şi Rita Lee. Munca sa, alături de compozitorul brazilian Raul Seixas, a dat Braziliei unele dintre cele mai frumoase melodii rock clasice, între care „Eu nasci há dez mil anos atrás”, „Gita”, „Al Capone”. A fost director al companiei de înregistrări CBS şi al publicaţiei „Expresso Underground”, redactor-şef al revistei „O Globo”. A fondat, în 2001, revista „Magazine”.
A fost un hippie rebel, apoi autor dramatic, director de teatru, jurnalist, poet. În 1986 face pelerinajul la Santiago de Compostela, eveniment care i-a marcat viaţa şi cariera.
O tinerețe zbuciumată
S-a născut la 24 august 1947, într-o familie prosperă. Părinții săi trăiau în Rio de Janeiro, lucrând ca ingineri, într-o mare companie de construcții. Când a sosit timpul, băiatul a fost trimis la o școală catolică, unde copiii erau crescuți într-un spirit de rivalitate și luptă pentru superioritate față de ceilalți. În același timp, fiecare elev încerca să dezvolte talente individuale.
Educația de la școală a adus rezultate neașteptate – tânărul a decis că va deveni scriitor. Cu toate acestea, consiliul familiei nu a vrut să audă despre asta. Sub influența persistentă a părinților săi, Paulo intră la Facultatea de Drept a universității Capitalei, unde nu studiază nici măcar un semestru.
Familia îl crede bolnav mintal și îl internează pentru tratament într-o clinică de psihiatrie. Șocul electric și medicamentele care suprimă voința nu au ajutat. Tânărul a ales momentul și a scăpat din spital. A rătăcit mult timp, a fost bolnav, avea nevoie de bani. Și a fost obligat să revină acasă. După aceea, părinții s-au retras. Paulo s-a implicat în jurnalism și a jucat pe scena teatrului de stradă ca actor. A scris pe larg și a publicat articole în ziare locale. Apoi a plecat într-o călătorie lungă în țările din America Centrală și Africa de Nord. Întorcându-se acasă și-a editat, în 1982, prima carte, „Arquivos do Inferno”, urmată de a doua, în 1985, „The Practical Handbook of Vampirism”. Niciuna dintre cărţi nu a avut succes, potrivit site-ului oficial al Academiei Braziliene de Litere.
În 1986, o întâlnire specială l-a determinat să facă pelerinajul la Santiago de Compostela, Spania, un eveniment care i-a marcat viaţa şi cariera literară. Anul următor, a scris cartea „O Diário de um Mago – O Peregrino” (1987), iar, în 1988, a publicat „The Alchemist” (2002), care a devenit cea mai cunoscută şi cea mai bine vândută carte a sa cu un tiraj de peste 60 de milioane de exemplare. Cartea a fost în topul New York Times al celor mai bine vândute titluri timp de peste 427 de săptămâni consecutive.
Au urmat: „Brida” (1990), „The Valkyries” (1992), „By the River Piedra I Sat Down and Wept” (1994), „Maktub” (1994, o colecţie a celor mai bune articole publicate în „Folha”), „The Fifth Mountain” (1996), „Manual of a Warrior of Light” (1997), „Veronika decides to die” (1998), „The Devil and Miss Prym” (2000), „Histórias para Pais, Filhos e Netos” (2001, o colecţie de poveşti tradiţionale), „Eleven Minutes” (2003), „O Genio e as Rosas” (2004, cu ilustraţii realizate de Mauricio de Souza), „The Zahir” (2005), „Like the Flowing River” (2006), „The Witch of Portobello” (2006), „The Winner Stands Alone” (2008), „Aleph” (2010), „Manuscript found in Accra” (2012), „Adultery” (2014), „The Spy” (2016), „Hippie” (2018).
Paulo Coelho a reuşit să aibă trei titluri în acelaşi timp, pe listele de ”bestseller-uri” din Franţa, Brazilia, Polonia, Elveţia, Austria, Argentina, Grecia, Croaţia, conform www.academia.org.br. Potrivit revistei franceze „Lire”, în anul 1998 a fost al doilea cel mai bine vândut scriitor din lume. Totodată, au fost montate pe scene de pe toate continentele spectacole după „Alchimistul„, în diferite forme – muzical, balet, teatru de păpuşi, dramă, operă. De asemenea, a adaptat „The Supreme Gift” (de Henry Drummond) şi „Love Letters from a Prophet” (de Khalil Gibran). Scriitorul brazilian s-a aflat la Bucureşti, în perioada 7-8 octombrie 2005, la invitaţia Editurii Humanitas.
După o serie de întâlniri cu cititorii săi, Paulo Coelho şi-a continuat vizita în Transilvania, unde a stat mai multe zile. O serie de audiobook-uri în limba română au fost citite de Florian Pittiș. Paulo Coelho este scriitorul cu cea mai mare comunitate online, având aproximativ 50 de milioane de fani pe reţelele de socializare. În 2009, a intrat în Guinness Book drept autorul celei mai traduse cărţi (romanul Alchimistul). Este consilier special UNESCO în cadrul programului „Convergenţe spirituale şi dialoguri interculturale”, membru al Comitetului Director al Fundaţiei Shimon Peres, al Schwab Foundation for Social Entrepreneurship, al Lord Menuhin Foundation. I s-au decernat numeroase premii (printre care premiul german Bambi 2001, acordat personalităţii culturale a anului şi premiile italiene Grinzane Cavour, 1996 și Fregene pentru literatură, 2001, precum și premiul danez Hans Christian Andersen, 2007) şi importante distincţii (Cavaler al Legiunii de Onoare, Franţa, 1999; Comandor al Ordinului Rio Branco, Brazilia, 1998 etc.). Este membru al Academiei Braziliene de Litere din 2002.
Este fondatorul Institutului ”Paulo Coleho”, prin care îi ajută pe copiii şi bătrânii din păturile defavorizate ale societăţii braziliene, o parte din drepturile de autor mergând în programele acestui institut. În 2014, a înfiinţat împreună cu soţia sa, artista braziliană Christina Oiticica, Fundaţia non-profit Paulo Coelho şi Christina Oiticica, cu sediul la Geneva, Elveţia. În 2018, a fuzionat cu Fundaţia de caritate Paulo Coelho şi Christina Oiticica.
Autor: Alexandru Balaci
Bibliografie
Calendar Rador
https://www.britannica.com/biography/Paulo-Coelho
https://www.harpercollins.com/pages/paulocoelho