La 23 martie 1945 guvernul Petru Groza, proaspăt instalat, a creat Ministerul Propagandei, foarte util şi în campania electorală din anul următor, când toate forţele politice s-au concentrat asupra pregătirii alegerilor. De altfel, întreg anul 1946 a fost foarte agitat. La 4 februarie SUA şi Anglia au recunoscut guvernul Petru Groza, iar o vreme campania comunistă de intimidare a opoziţiei s-a mai atenuat, pentru a se înteţi din nou în primăvară. La Bucureşti şi în filialele din ţară, partidele de opoziţie încercau să facă faţă hărţuielilor comuniştilor şi să-şi susţină propria propagandă, fiind conştiente că la 19 noiembrie avea să se dea bătălia decisivă în lupta pentru putere.
Născut în 1924 în comuna Rebra, judeţul Bistriţa-Năsăud, într-o familie de agricultori, Victor Nedelea se înrolase în armată ca voluntar şi fusese pe front. Întors acasă după încheierea războiului, s-a înscris în Partidul Naţional Ţărănesc, oganizaţia din Năsăud. Nu a apucat să activeze prea mult, pentru că doi ani mai târziu partidul urma să fie desfiinţat, iar conducătorii lui aruncaţi în închisorile şi lagărele comuniste. Totuşi, în doi ani, 1946 şi 1947, Victor Nedelea a fost arestat de două ori pentru „agitaţie”.
„Toată lumea aştepta să vină americanii”
„Şi eu şi ca toţi cei de atunci m-am înscris în Partidul Naţional Ţărănesc…
Erau mulţi membri din partid la dumnevoastră în sat?
La noi în sat era aproape toată comuna. În zona Năsăudului a fost o zonă unde PNŢ a fost foarte puternic. De ce?! Era profesorul Pop Leonida, care nu era altul decât unul din rudeniile lui Iuliu Maniu, se trăgea din rudeniile lui. Şi aşa a fost şi fostul prefect de atunci, Vasile Bota, care era tot o rudenie a lui Iuliu Maniu. Şi PNŢ era foarte puternic în judeţul nostru.
Dar personalităţi locale ale partidului veneau prin sate? Le vedeau oamenii?
Sigur, da, era profesorul Pop Leonida de la Năsăud care mereu venea prin sate, era fostul prefect, Bota Vasile, şi alţii şi alţii care erau în acelaşi partid, sigur că da!
Dumnevoastră, în momentul în care v-aţi înscris, deci în 1945, ce speraţi că se poate face şi în ce sens? Activând în PNŢ credeaţi că aţi fi putut redresa situaţia din ţară?
Da. Sigur că noi aveam nişte speranţe… între cei care ne-au ocupat pe noi şi cei cu care statul român a făcut aceste tratate, S.U.A., Anglia şi aşa mai departe, că ruşii au spus că în aceste state care erau ocupate de ei vor fi alegeri libere, se va garanta libertatea alegerilor şi sigur că toată lumea care ştia aşa din spusele celor care… cu ce vine comunismul la noi, cel puţin în judeţ, proporţia la vot a fost pentru ţărănişti cam 85%. […] Toată lumea aştepta să vină americanii, aştepta americanii, să vină să ne scape, fiindcă de la începutul-începutului s-a văzut că s-au încălcat nişte înţelegeri în picioare, nouă nu ni s-a mai respectat libertatea care ni s-a promis şi sigur că, aşa cum au decurs lucrurile, deja şi între ei, între ruşi-americani, lucrurile nu au mai stat în picioare şi s-a pornit acel război rece.”
„Lumea era deja cu frica în spate”
„Tineretul de atunci a contribuit foarte mult la campania electorală [din 1946], prin toate activităţile pe care care le-am dus în comună şi în alte părţi, în comunele învecinate, am contribuit foarte mult la această campanie electorală.
Cum anume aţi contribuit?
Propagandă… Convingeam lumea, încercam să convingem lumea că comunismul nu este pentru noi, după cum se ştia comunismul vine cu ceva ce era neplăcut şi nepotrivit poporului nostru. Marea majoritate trăiau cu această frică, deja nu trebuia prea multă propagandă de lămurire, că lumea era deja cu frica în spate, ca comunismul să nu vină peste noi.
Dumneavoastră credeaţi că lucrurile se vor rezolva şi că alegerile vor putea schimba soarta ţării ?
Sigur! Speram, speram, dar speranţele au fost zadarnice, pentru că nu s-a respectat nimic. […]
Campania electorală a fost o campanie violentă sau s-a desfăşurat în limita normală?
Nu se poate spune că campania electorală a fost violentă, violenţa se manifesta mai mult din partea lor, din partea partidelor de stânga, aşa cum au venit, Frontul Plugarilor şi toţi ceilalţi, sigur probabil ei îşi recunoşteau cumva inferioritatea, aşa, şi ei încercau… însă nu aveau succes, fiindcă marea majoritate era de partea cealaltă. […] Noi făceam afişe … atunci, sigur, nu era aşa de dezvoltat, de multe ori se făceau afişe tipărite de noi, cu fel de fel… sigur, la noi era semnul <ochiul>. Cum le făceam? Cu vopsele pe anumiţi pereţi, pe anumite garduri care permiteau, treaba asta, cam aşa era procedeul atunci, nu era aşa de dezvoltată chestia asta cu hârtie, cu toate astea, le improvizam noi, aşa, pe ce puteam.”
„Ne întâlneam mai mult unii pe la alţii”
„Organizaţia din comună hotăra cine ce să facă, vă distribuia sarcinile? Sau dumneavoastră vă angajaţi? Aş vrea să povestiţi mai mult despre viaţa de partid…
Viaţa de partid nu era aşa, trăită oarecum ca astăzi. Nu! Aproape nu-ţi dădeai seama că faci parte din acest partid, nu neapărat trebuia să ne organizăm ca să se facă planuri de activitate, de cutare şi aşa mai departe. Asta o făceam noi, spontan. Ne întâlneam mai mult unii pe la alţii. Nu eram aşa organizaţi, aşa cum ar fi trebuit şi nici nu era cazul.
Dar în timpul ăsta veneau activişti de la Năsăud ?
Da. Veneau de la Năsăud, de la Bistriţa sigur că da, fiecare cu programele lui. […]
Ziua votului, aşa ca şi acuma, a fost organizată, sigur, pe circumscripţii; la noi au votat două comune la aceeaşi circumscripţie, deci şi comuna Rebra şi comuna Parva – care era comuna învecinată – deci parvenii au votat tot la noi. Sigur, ei au încercat, aşa după cum până la urmă au şi reuşit, să schimbe rezultatele… […]
De exemplu, la un moment dat, deşi existau [observatori]… a ieşit cineva de acolo, dinăuntru, şi-a spus că nu mai există buletine de vot. Încă mai era lume care trebuia să voteze şi a spus că nu mai există buletine de vot, pentru că îşi dădeau seama că era în detrimentul lor. Şi atunci, sigur că lumea s-a alarmat. Şi la noi în sat s-a terminat cu nişte scandaluri destul de mari, bătăi pe care numai armata a mai fost în stare să le mai oprească … Scandalurile au apărut înspre seară, când ei, chipurile, au spus că nu mai există buletine de vot – nu era adevărat! Buletine de vot mai erau, dar ei nu mai vroiau să mai voteze, că ei şi-au dat perfect de bine seama la ce punct se găsesc. […] Şi acum, după atâţia ani de zile, mărturisesc nu am dat o palmă la nimeni. Nu eram omul care să pot să recurg la brutalităţi şi la treburi din astea. Totuşi, a doua zi, după alegeri, am fost primul arestat. De ce?! Acela pe care eu am vrut să-l previn, la care m-am dus să previn acest conflict, a luat-o direct, că eu sunt organizatorul.
Aţi fost acuzat că dumneavoastră aţi agitat mulţimea?
Da, tocmai eu, care vroiam să nu se întâmple treaba asta! […]
Conflictul cum s-a încheiat? Veniseră jandarmii?
Sigur că da, că era şi atunci o unitate militară, jandarmi şi ei au reuşit să stingă conflicul de acolo… Mulţimea i-a bătut… mai ales ei, în partea lor, a comuniştilor, au fost bătuţi, au fost internaţi la spital. Da… Şi eu a doua zi am fost arestat.”
„În speranţa că va veni şi ziua…”
„În ‘47 a fost arestarea conducătorilor partidului şi înscenarea de la Tămădău. Despre asta aţi ştiut atunci, aţi aflat?
Da, asta am aflat. Dacă treburile astea nu au fost făcute cumva legal, aşa cum trebuiau făcute, să ştie partidul că era scos în afara legii. Astea au fost mai mult zvonuri, mai mult cutare, dar eu, dacă bine îmi aduc aminte, eu nu spun că am dreptate…
Şi după aceea aţi continuat să mai activaţi ca ţărănist?
Noi am activat, am activat şi activam între noi. Categoric că noi niciodată nu am încetat să discutăm problemele astea între noi, care ne cunoşteam şi care ştiam că suntem membri de partid, ai PNŢ, întotdeauna. Sigur că nu mai făceam întruniri oficiale şi aşa mai departe, dar încolo noi nu am încetat niciodată de a discuta ca să ne întâlnim şi să nu mai discutăm problema. Întotdeauna între noi a rămas această chestiune în picioare. În speranţa că va veni şi ziua…”
[Interviu de Silvia Iliescu, 2000]
