Credeți sau nu, toate culorile au semnificațiile lor specifice. Psihologia culorilor, o fațetă a teoriei culorii, explică faptul că oamenii interpretează în mod natural culorile și tind să le atribuie un sens, lucru care, în cele din urmă, permite culorii să influențeze modul în care ne simțim, modul în care luăm decizii și modul în care interpretăm mesajele specifice. Având în vedere acest lucru, este logic că unele combinații de culori – două, trei sau mai multe – pot avea un impact și mai mare asupra modului în care este perceput un mesaj, pe baza nuanțelor pe care un designer sau artist alege să le combine. Culoarea este cumulativă. Dacă culorile au semnificații unice, în mod clar anumite combinații de culori vor avea și ele propriile lor semnificații unice – cu un impact pozitiv sau negativ rezultat asupra modului în care oamenii vor percepe arta sau desenele. Combinația corectă sau greșită de trei culori poate spori mesajul, îl poate diminua sau chiar îl poate răstălmăci pentru a însemna cu totul altceva.
Atunci când sunt utilizate împreună în scheme cromatice, culorile complementare sau contrastante sunt deosebit de dinamice și plăcute ochiului. Acest lucru se datorează faptului că diferite tipuri de conuri (celulele fotoreceptoare din ochi, care contribuie la distingerea culorilor) percep diferite culori ale luminii. Dacă vă îndreptați privirea pentru o perioadă mai lungă de timp la o anumită culoare și apoi vă uitați repede la un perete alb, veți vedea o lumină a imaginii remanente într-o culoare opusă sau complementară. De exemplu, să presupunem că priviți un pătrat albastru. Puteți încerca experimentul chiar în acest moment. După un timp, celulele din ochi care procesează lumina albastră vor obosi, ceea ce face ca semnalul pe care îl transmit creierului să devină din ce în ce mai slab. Cum această parte a spectrului vizual este ușor suprimată, atunci când vă mutați privirea brusc spre un perete alb, după ce nu v-ați putut lua ochii de la pătratul albastru, veți vedea o imagine a obiectului respectiv, însă în culoare portocalie slabă. Ceea ce vedeți este, de fapt, spectrul alb al luminii de la perete, culoarea albastră fiind mult estompată, iar creierul procesând-o ca fiind portocalie. Decorarea în culori complementare se bazează pe principiul simplu că extremele se atrag, evoluând și progresând împreună. Culorile complementare sunt cele situate diametral opuse una față de cealaltă pe roata culorilor, și anume: roșu și verde, albastru și portocaliu, mov și galben.
Cu toate că decorarea în culori monocromatice este întotdeauna un pariu sigur, un mod extrem de atractiv și inteligent de a energiza un spațiu monocromatic este prin introducerea unor culori complementare. Deci, ce înseamnă acest lucru pentru arta decorării? Înseamnă că asocierile de culori complementare sunt deosebit de dinamice împreună, deoarece își scot în evidență, își accentuează și își intensifică reciproc intensitatea. Un pic de portocaliu pur și simplu va măguli o cameră albastră (și invers), deoarece ochiul chiar asta dorește să vadă, culori puternice și contrastante. O combinație de două culori complementare poate fi percepută ca relaxantă sau echilibrată, deoarece stimulează simultan diferite părți ale ochiului. Dacă sunteți în căutarea unor combinații de trei culori de bază, dar mereu populare, pentru a vă lansa paleta de culori, gândiți-vă la combinații precum: galben, roșu și albastru; verde, portocaliu și violet; teal, magenta și auriu. Desigur, ar trebui să intre în joc propriile percepții și preferințe despre combinațiile de culori.
Regula 60/30/10 şi rolul ei în combinarea culorilor
Regula 60/30/10 este una dintre cele mai populare reguli de combinare a culorilor și presupune folosirea a trei culori principale în proporții de 60%, 30% și 10%. Este o regulă folosită frecvent la asortarea culorilor în casă, precum culorile din living, camera copilului, baie, bucătărie și culorile din interiorul dormitorului. Cel mai simplu mod de a aplica această regulă în amenajarea interioară a locuinței este folosirea culorii dominante (60%) pentru pereți, a culorii secundare (30%) pentru mobilă și a accentului de culoare (10%) pentru obiectele de decor și țesături. Este recomandat să alegeți o culoare dominanta neutră, întrucât poate fi asociată lejer cu nuanțe puternice. Câteva exemple de combinații de culori care respectă această regulă ar fi:
• bej – turcoaz – verde;
• gri – albastru – galben;
• alb – verde – albastru;
• maro – portocaliu – albastru;
• crem – olive – mov.
Scheme de culori de care să țineți cont în designul interior
Înainte de a înțelege ce sunt culorile complementare, este important să știți ce sunt culorile primare si secundare.
• Culori primare: roșu, galben și albastru – nu pot fi obținute prin îmbinarea altor culori
• Culori secundare: oranj, violet, verde – pot fi obținute prin îmbinarea culorilor primare
Culorile complementare sunt așezate opus pe roata culorilor. Cele mai întâlnite se compun dintr-o culoare primară și una secundară, cum ar fi:
• albastru – oranj
• galben – violet
• roșu – verde
Din combinația culorilor complementare rezultă și culoarea gri. Cu alte cuvinte, ele se neutralizează una pe alta, tocmai de aceea culorile complementare creează armonie și echilibru într-un interior.
Albastru și portocaliu
Aceasta este combinația favorită de culori complementare pentru mulți designeri (și nu numai). Albastrul rece și actinicul portocaliu sunt percepute ca un cuplu ciudat, dar atunci când vin împreună ”compun” cea mai frumoasă muzică. ”Încrucișarea” cu un portocaliu strălucitor este pur și simplu imposibil de refuzat sau de respins, având în vedere că multitudinea de modele albastre condimentează, în acest joc casual și elegant, atingerile mult mai timide de corai, precum cele de pe perne, cuverturi sau opere de artă. Un material textil cu caractere florale, perne contrastante, și artă abstractă în nuanțe de portocaliu intens și aqua luminează orice cameră de zi confortabilă. În oranj se simte contemporaneitatea asociată cu clasicul bleumarin, iar dacă mai adăugăm și o doză sănătoasă de alb echilibrul este desăvârșit. Albastrul și portocaliul creează împreună o atmosferă veselă, fără a fi obositoare din punct de vedere vizual. Atunci când doriți ca nuanțele principale ale unei încăperi să fie albastrul și portocaliul, optați pentru cele mai deschise variante. Efectul va fi unul puternic calmant, nici pe departe prea încărcat, cum ar putea părea la prima vedere. Dacă alegem oranj-albastru, indicat este să folosim oranjul într-un procent mai mare şi în diferite grade de saturaţie (oranj auriu, sau cărămiziu) iar albastrul să fie utilizat doar în accente. Același lucru se va întâmpla şi cu combinaţiile de roşu-verde sau galben-violet (alegem pentru suprafeţele mai mari galbenul, punând accentele de violet în accesorii sau suprafețe mici).
Galben și violet
Opuse pe roata culorilor sunt și violetul și galbenul, nuanțele lor ceva mai pastelate, cum ar fi lavanda și galbenul deschis, încadrându-se perfect în camera unei fete. Vinețiul și șofranul sunt tonuri mult mai mature, împrumutând un sentiment de vechi, mai ales în combinație cu elementele metalice. Dacă aveți un spațiu dominat de o singură culoare, luați în considerare introducerea unei culori contrastante pentru a-l revigora, orice cameră fiind alimentată cu energie atunci când își fac apariția complementarele! Galbenul și violetul fac împreună o „echipă” minunată, reprezentând un adevărat deliciu vizual, atâta timp cât niciuna dintre cele două culori nu este folosită în exces. Petele cromatice de acest gen sunt îndrăznețe și scot eticheta de „banal” de pe orice încăpere. Este de ajuns să puneți o cuvertură violet și o pernă galbenă pentru ca spațiul respectiv să capete instantaneu un aer distinct și greu de trecut cu vederea.
Roșu și verde
În mod natural, este greu să vedeți aceste culori împreună fără să exclamați „Crăciun fericit!”. Roșu este complementara de bază a verdelui, dar același lucru putem spune și despre roz, întrucât este o versiune mai ștearsă a roșului. Combinați un roz profund și un verde viu, un zmeuriu proaspăt, cuplat cu var ars (alb mai murdar) și cu măr verde spre smarald și veți obține perfecțiunea. Pentru a le îmbina cu succes, secretul constă în folosirea altor nuanțe decât cele tipice sărbătorilor. De exemplu, alegeți un roșu închis, sângeriu, și un verde pal, niciuna în cantități prea mari. O comodă roșie se va potrivi ca o mănușă cu un scaun verde foarte deschis, fără o cromatică foarte puternică. În cazul în care preferați varianta roşu-verde, cel mai important sfat ar fi să vă îndreptaţi către tonurile saturate de roşu în combinaţie cu nuanţe de verde stins (kaki, olive). Când vă gândiți la culori complementare întotdeauna încercați să decoperiți tonurile pe care natura vi le pune la dispoziţie.
Metode de introducere a culorilor complementare în designul interior
• Combinați texturile! Nici măcar în cazul culorilor complementare, nu trebuie să respectați întocmai unele reguli. Aveți permisiunea de a combina texturi, ba chiar sunt recomandate imprimeurile florale împreună cu dungile late. Atenția va trebui să pice mai ales pe proporții și pe gama mai deschisă a culorilor. Dacă vreți să mai “calmați spiritele”, o suprafață netexturată de culoare neutră se va încadra perfect! De altfel, culorile contrastante se ajută în special de neutre pentru a fi ele mai cu moț.
• Depășiți culorile standard! Feriți-vă pe cât posibil de tonurile clasice, cele foarte aproape de culorile primare sau secundare. În schimb, jucați-vă cu nuanțe și tonuri mai curajoase.
• Porniți de la ceva existent! Dacă doriți o amenajare nouă nu înseamnă că trebuie să renunțați la ceea ce este vechi! Din contră, folosiți-vă de el! Marele avantaj al culorilor complementare este acela că sunt ușor de găsit pe piață, așa că dacă aveți deja o pată de culoare vie în cameră o puteți “asezona” imediat folosindu-vă de complementara sa. Iar dacă v-ați pierdut într-o mare de griuri și bejuri și nu mai vedeți ieșirea, câteva elemente colorate vă pot scoate și pe voi la liman și amenajarea din anonimat! Puteți opta pentru mobilier viu colorat sau pentru pernuțe decorative cu diferite imprimeuri colorate.
• All in one! Îmbinați schemele de culori complementare. Uneori, a fi mai îndrăzneți decât îndrăzneții poate avea un rezultat foarte bun. Dacă aveți curajul necesar, nu vă opriți doar la un duet de culori complementare, ci combinați schemele între ele. Rezultatul va fi absolut uimitor!
• Doar un strop de culoare. De multe ori, doar un strop de culoare este suficient, dar câteodată parcă ne dorim mai mult. Dacă, să zicem, aveți o cameră amenajată în culori neutre, în care decideți să adăugați o pereche de fotolii într-o culoare puternică, poate fi suficient, dar nu de-ajuns. Deși mulți ne ferim să nu întrecem măsura, sfatul unanim ar fi să aruncați și câteva perne în culoarea portocalei pe fotoliile în nuanța mării. Designerii de interior recomandă ca proporţiile culorilor complementare să fie în felul următor: 80% – 15% – 5%. Cel mai mic procent îl ocupă culoarea cea mai intensă, aceasta fiind folosită doar ca accent. Celelalte două, cu o prezenţă mai mare, nu trebuie să fie foarte intense sau aprinse.
Scheme de culori complementare care vor face orice cameră să iasă în evidență
Utilizarea uneia dintre cele trei perechi de culori complementare (roșu și verde, violet și galben, albastru și portocaliu) este o modalitate sigură de a crea un spațiu îndrăzneț și frumos. Descoperiți schemele noastre de culori complementare preferate.
• Nuanțe neutre + albastru – Într-o sufragerie neutră, țesăturile dau tonul și schema de culori. O nuanță bogată de albastru leagă și mai mult elementele împreună. Tonurile calde de portocaliu continuă pe podelele din lemn și pe o masă de la fermă.
• Cireș + Smarald – Tonurile pure de bijuterii conferă unui dormitor alb o notă majoră de glamour. O canapea roșu vișiniu la picioarele patului accentuează un pat alb-negru, iar un covor verde de pluș, cu imprimeu animal art-deco, dă un fler lumesc, iar un scaun cu accent de catifea smarald aduce lux vintage.
• Albastru pudră + Mandarină – În orice încăpere în care predomină suprafețele neutre, accentele de albastru pudră și o pătură cu model galben-portocaliu adaugă textură și profunzime. Culorile amintesc de o zi caldă de vară și oferă mai ales dormitorului o senzație primitoare.
• Mov lila + Caramel – O cuvertură mov se potrivește cu nuanța pernelor cu accent caramelizat. Înconjurat de pereți și mobilier neutru, culorile opuse joacă un rol deosebit în acest decor principal.
• Liliac + Muștar – Repetând oarecum nuanțele de mai sus, doar că în tonuri mai bogate și accentuate, pereții texturați de lavandă oferă fotoliilor din piele galben-muștar un fundal perfect.
• Albastru deschis + Portocaliu – O bucătărie ce folosește o nuanță moale de albastru și portocaliu vibrant va fi însuflețită. Dulapurile albastru pudră sunt o nouă întorsătură a neutrelor. Scaunele de bar portocaliu strălucitor ies în evidență într-o bucătărie, de altfel, dominată de tonuri atenuate.
• Piersică + Turcoaz – Orice bibliotecă va avea un impact ridicat, cu o combinație izbitoare de piersică și turcoaz. Amestecul de tonuri calde și reci creează un contrast major, în timp ce combinația de modele unice pe tapițerie crește interesul. De asemenea, un tablou abstract albastru strălucitor devine punctul focal pe pereții portocalii.
• Roz + Salvie – Peretele cu accent floral al unui dormitor romantic combină două culori complementare cu un strop de alb. Fundalul verde pal și tratamentele fluide ale ferestrelor înmoaie liniile lambriurilor clasice din scândură și șipci, în timp ce cadrul de pat roz bubblegum adaugă un strop de culoare.
• Fucsia + Auriu – Perdelele din sufragerie arată modul în care culorile complementare pot concura una împotriva celeilalte. Galbenul și violetul sunt pe părțile opuse ale roții de culori, iar punerea lor împreună creează un contrast bogat și captivant. Combinația de fucsia, prună și galben auriu energizează mobilierul tradițional al camerei.
• Mov + Auriu – Este important să luați în considerare nuanța, saturația și tonul atunci când asociați culorile complementare. Într-o zonă superbă de luat masa folosiți tonuri opuse atenuate pentru un fler feminin. Cele două nuanțe se potrivesc în ton, dar contrastează frumos.
• Cărămiziu + Teal (albastru-verzui) – Decizia asupra unei scheme de culori este ușoară dacă utilizați culori pure (nuanțe care nu au fost combinate cu alb sau negru). Așezate direct vizavi pe roata de culori, albastru-verde și roșu-portocaliu sunt un contrast perfect în dormitoarele de inspirație sud-vestică. Tonurile naturale se adaugă atmosferei rustice a camerei.
• Mov prăfuit (Dusty Purple) + Chartreuse (nuanță între verde și galben) – Perdelele mov vor contrasta elegant cu cadrul și tăblia unui pat verde-gălbui.
¬• Lavandă + Chihlimbar – Culorile complementare ale unei camere de zi, violet și galben, au nuanțe de gri care adaugă subtilitate paletei. Un scaun galben și arta abstractă de perete ies în evidență pe pereții palizi. Mobilierul neutru în restul spațiului permite ca schema complementară să strălucească.
¬• Coral + Verde spumă de mare (Seafoam Green) – O alegere deliberată de a contrasta tonul și saturația culorilor poate duce la o schemă de culori complementară surprinzătoare. Asocierea coralului strălucitor cu verdele pastelat de spumă de mare dă viață unei lenjerii de pat albe și mobilierului neutru.
• Vinețiu + Păpădie – Nuanțele calde de violet și galben fac o pereche confortabilă în orice cameră. Vinețiul se potrivește cu adâncimea pereților și canapelei gri închis. Accentele de galben auriu strălucitor luminează aspectul.
• Mulberry (nuanță profundă, întunecată și bogată de mov – vișiniu) + Chartreuse – Culorile bogate amintesc de nuanțele îndrăznețe ale anilor ’60. Vișiniul în tonuri de fructe de pădure și verdele chartreuse conferă o alură atrăgătoare. Lemnăria albă subliniază liniile clare ale camerei și „rupe” culoarea.
• Roz fierbinte + verde de primăvară – Această schemă aduce o notă de culoare unei sufragerii, altfel neutre, gri. Printre accentele de alb, gri și argintiu, culorile opuse chiar ies în evidență. Elementele din sticlă reflectorizante în tot spațiul adaugă strălucire.
• Zmeură + Mentă – Culorile complementare roșu și verde nu necesită întotdeauna tonuri pure. Variațiile acestor culori de bază pot duce la o declarație unică și îndrăzneață. Paleta de zmeură și mentă a acestei băi demonstrează că tonurile de roșu și verde nu trebuie să „țipe a Crăciun”.
• Chartreuse + Mov regal – Movul intens și verdele salvie atenuat fac o pereche frumoasă în tapetul floral. Finisajele naturale, inclusiv o chiuvetă din lemn, sau pardoseală din piatră, temperează camera de toaletă colorată.
• Blush Pink (Roz blush) + Sage Green (Verde sălbatic) – Pentru o schemă complementară de culori în stil cabană, încorporați nuanțe moi de verde și roz. Obloanele de culoarea fardului de obraz se deschid pentru a dezvălui bucătăria, inclusiv o expoziție de veselă vintage verde.
• Portocaliu + Albastru – Pentru o schemă de culori complementară fără eșec, treceți la portocaliu și albastru. Nuanțele vibrante sunt perfecte pentru un dormitor comun pentru copii și pot fi atenuate cu pereți gri caldi și accente de alb clare.
Cele mai nefericite combinații de culori pe care trebuie să le evitați
Culorile potrivite pot „face” sau „desface” un design și chiar pot influența felul în care oamenii se simt. De aceea este atât de important să alegeți cu atenție culorile și să evitați utilizarea culorilor care nu se potrivesc bine împreună. Combinațiile de culori sunt importante întrucât pot ajuta la crearea unei dispoziții dorite, atrage atenția și transmite informații. De exemplu, utilizarea unei palete de culori calde poate crea un sentiment de entuziasm, în timp ce o paletă de culori reci poate crea un sentiment de calm. Folosirea culorilor strălucitoare poate ajuta la atragerea atenției asupra unui produs, în timp ce culorile dezactivate pot transmite un sentiment de sofisticare. Acum, pe cât de important este să știți ce culori se potrivesc cel mai bine, pe atât de important este să știți ce culori NU fac casă bună și de ce.
• Galben și verde – Galbenul și verdele sunt două dintre cele mai populare culori din lume. Doar că arată mai bine separat și pot fi supărătoare dacă sunt folosite împreună. În plus, pot face mai dificilă navigarea prin amenjările interioare și pot da un aspect ieftin și neprofesional.
• Maro și portocaliu – Maro și portocaliu este încă una dintre combinațiile de culori total neindicate. Ambele culori sunt destul de întunecate, ceea ce poate face dificilă „citirea” mesajului dvs. și poate îndepărta atenția de la părți importante ale designului.
• Roșu și verde – Motivul numărul unu pentru a nu folosi aceste două culori în designul dvs. este accesibilitatea. Pentru persoanele care sunt parțial daltoniste, aceste culori arată identice și diferite în același timp. De asemenea, aceste culori „se ciocnesc” și scad vizibilitatea, astfel încât pot face o persoană să se simtă neliniștită.
• Roz neon și verde neon – Culorile neon sunt puternice și îndrăznețe. Cu toate acestea, trăsăturile lor unice le pun și pe teritoriul de joc riscant. Aceste nuanțe concurează pentru atenție și este greu să te concentrezi pe oricare dintre ele, așa că acestea intră în categoria „culori care nu merg împreună”.
• Mov și galben – Deși violet și galben sunt culori complementare și sunt diametral opuse pe roata culorilor, nu veți dori să le folosiți împreună. Dacă le-ați folosit într-un model în dungi, liniile ar părea să vibreze. Deci, dacă nu doriți să creați o iluzie în loc să transmiteți informații, nu doriți să folosiți aceste două culori împreună. De asemenea, combinația de culori nu este deosebit de plăcută din punct de vedere estetic și poate face ca designul tale să pară vechi.
• Roșu și violet – Roșul și violetul sunt două culori foarte puternice. Atunci când roșul și violetul sunt folosite împreună într-un design, ele pot avea un efect foarte neplăcut asupra psihicului și ochilor și, spre deosebire de alte combinații de culori, oamenii au o părere puternic negativă despre aceasta.
• Negru și bleumarin – Oamenii evită această combinație și bine ar fi să o faceți și dvs. deoarece nu există niciun punct de interes vizual care să direcționeze atenția privitorului către o anumită parte a designului. De asemenea, culorile închise sunt asociate cu moartea, depresia etc., așa că nu doriți să combinați aceste două culori, deoarece sunt una dintre cele mai neinspirate combinații de culori.
Bunăoară, nu ezitați să folosiți culorile complementare în propria casă, pentru că efectul lor vizual este unul cu adevărat agreabil și antrenant. Tot ce trebuie să faceți este să fiți atenți la menținerea unui echilibru între cele două culori și să nu le expuneți pe suprafețe foarte întinse, pentru ca atmosfera să nu devină extenuant de antrenantă. Culorile complementare sunt nelipsite din majoritatea stilurilor de amenajare interioară, așa că orice temă de decorare adoptați aveți „undă verde” la cele mai proeminente opoziții. Folosiți culorile complementare în locuința voastră și bucurați-vă de o atmosferă caldă, plăcută și jucăușă!
Autor: Alina Andrei, RADOR
http://www.housebeautiful.com/home-remodeling/interior-designers/q-and-a/a5915/gary-mcbournie-nantucket-house-interview/
https://medium.com/interior-design/how-to-use–for-your-home-decor-3ea7e07f5134
http://centsationalgirl.com/2015/02/decorating-with-complementary-colors/
http://www.apartmenttherapy.com/color-theory-101-making-complementary-colors-work-for-you-179143
https://www.bhg.com/decorating/color/schemes/complementary-color-schemes/
https://www.saralynnbrennan.com/blog/the-60-30-10-design-rule