În perioada 13-26 septembrie, demnitari, membri ai corpului diplomatic și funcționari publici din Republica Moldova vor participa la cursuri de formare profesională în domeniul afacerilor europene, organizate de Institutul Diplomatic Român, transmite IPN.
„Experiența României în Uniunea Europeană ca țară candidată și apoi membră; programarea procesului de pregătire a aderării la Uniunea Europeană; rolul instituțiilor, criteriile de aderare, politicile europene; programul de reforme economice; transpunerea și implementarea legislației europene sunt câteva dintre temele care vor fi abordate. Programul-pilot, creat după ce Republica Moldova a obținut statutul de țară-candidat pentru aderarea la UE la Consiliului European din iunie 2022, vizează pregătirea în domeniul afacerilor europene a demnitarilor și experților din administrația publică centrală a Republicii Moldova”, precizează Institutul Diplomatic Român într-un comunicat de presă.
Prin intermediul programului, autoritățile din Republica Moldova vor înțelege, dincolo de abordările teoretice și tehnice, exigențele fiecărei etape din procesul de aderare, pașii de parcurs, asumarea și îndeplinirea obiectivelor.
Programul inițiat de Institutul Diplomatic Român (IDR), în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României și Agenția Internațională pentru Cooperare și Dezvoltare (RoAiD), vizează întâlniri cu specialiști care au o experiență relevantă în procesul de aderare a României la UE, precum Leonard Orban, fost negociator șef al României cu UE, Daniel Dăianu, profesor universitar, Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative SNSPA și fost ministru de finanțe./csimion/lalexandrescu
www.radiochisinau.md – 26 august