România, țară invitată de onoare la festivalul Le livre sur les quais din Elveția

 

 

  • Participarea autorilor români este susținută de Institutul Cultural Român prin Direcția Relații Internaționale.

 

România este țară invitată de onoare la cea de-a 14-a ediție a festivalului Le livre sur les quais, care se desfășoară în perioada 1 – 3 septembrie 2023, la Morges, în Elveția, sub președinția scriitoarei franceze Marie-Hélène Lafon. Scriitorii Gabriela Adameșteanu, Raluca Antonescu, Radu Bata, Ramona Bădescu, Eugène, Cristian Fulaș, Dana Grigorcea, Radu Ioanid, Marius Daniel Popescu, Simona Sora și Ion Vianu și traducătorii Florica Courriol și Jean-Louis Courriol sunt protagoniștii unui amplu program de evenimente cu focus pe literatura română, organizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român.

„Parteneriatul dintre ICR și festivalul Le livre sur les quais are rolul de a pune în valoare cultura română și pe creatorii ei, prin statutul României ca Țară invitată de onoare cu prilejul aniversării a trei decenii de la aderarea României ca membru cu drepturi depline la Organizația Internațională a Francofoniei și a 20 de ani de la înființarea Institutului Cultural Român. Este o excelentă oportunitate de promovare a scriitorilor români și a operelor lor într-un spațiu geografic în care ICR nu are reprezentanță, dar care este parte a unui univers cultural și lingvistic comun.”, declară Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român.

La festival participă peste 170 de autori, care se vor întâlni cu publicul în cadrul a aproape 200 de evenimente – lansări de carte și sesiuni de autografe, dezbateri, croaziere literare, spectacole, ateliere și activități pentru tineret. Publicul va putea participa la dezbateri pe teme istorice cu Gabriela Adameşteanu, Han Kang şi Marisa Cornejo („Comment dire les traumas de l’Histoire?”) sau cu Radu Ioanid și jurnalistul Lionel Duroy („Histoire Roumaine : dire la vérité sur la Shoah”). Vor avea loc peste 30 de dialoguri și dezbateri, la care participă de la Peter Stamm și Sander Kollaard la Dana Grigorcea și Jacques Ravenne, de la Alexandre Chollier și Cédric Gras la Cristian Fulaș și Serge Joncour, de la Jean-Baptiste Andrea și Louis-Philippe Dalembert la Maxence Marchand, de la Luc Lang la Isabelle Cornaz sau de la Silvia Ricci Lempen la Chloé Delaume, precum și prezentări susținute de Ariane Chemin și Titiou Lecoq. De reținut sunt și întâlnirile în limba engleză cu Nicholas Shakespeare, Jonathan Coe, Han Kang, Joyce Maynard sau David Vann (unele în traducere simultană). Se adaugă la program un mic dejun literar cu Marie Laberge la hotelul Le Petit Manoir, numeroase ateliere interactive și alte tipuri de activități pentru familii și tineri. Festivitățile vor avea loc și în aer liber, la La Crique, îmbinând universul muzical cu cel al literaturii prin lecturi muzicale și spectacole literare.

 

Selecțiuni din program

Vineri, 1 septembrie – sesiuni de autografe cu Gabriela Adameşteanu, Ramona Bădescu, Radu Bata, Jean-Louis Courriol, Florica Courriol, Eugène, Cristian Fulaş, Dana Grigorcea, Radu Ioanid, Marius Daniel Popescu și Ion Vianu.

 

Sâmbătă, 2 septembrie

10.30 – 13.00: Ramona Bădescu își prezintă filmul documentar L’ordre des choses, realizat împreună cu Jeff Silva, în deschiderea secțiunii de cinematografie de la Cinema Odéon. Protagonistul Alexandru Bădescu este unul dintre ultimii martori direcți ai lagărelor de muncă silnică și ai închisorilor politice române

11.00: Dana Grigorcea în dialog cu Jacques Ravenne pe tema Dracula revisité

13.30: Comment dire les traumas de l’Histoire? – Dezbatere cu Gabriela Adameșteanu, Marisa Cornejo și Han Kang

14.00: Terres des hommes – Dialog între Cristian Fulaș și Serge Joncour

15.00: Florica Courriol, Jean-Louis Courriol și Simona Sora – Remonter le Danube: traduire et éditer la littérature roumaine / Castelul Morges, sala Champoud

15.30: Histoire Roumaine: dire la vérité sur la Shoah cu Radu Ioanid și Lionel Duroy, în Sala Belle époque a Cazinoului

17.00: Écrire l´Histoire cu Simona Sora

17.30: Film / «R.M.N», regia Cristian Mungiu și prezentare-prefață cu Dana Grigorcea înainte de proiecție – Cinema Odeon

 

Duminică, 3 septembrie

11.00: Atelier cu Ramona Bădescu: Au début, pornind de la propriul volum cu același titlu, în spațiul dedicat tinerilor de la Bibliotecă

13.30: Dezbatere cu Mathias Enard și Cristian Fulaș – Proust et la langue des autres

13.30: Mélodies roumaines – Gabriela Adameșteanu, Dana Grigorcea și Simona Sora vor citi, în limba română, fragmente din ultimele lor lucrări traduse în franceză