Autor: Alexandru Balaci
Motto: „Vom duce în Europa lumea românească cu filmele noastre!” (Grigore Brezeanu)
Cu 111 ani în urmă, la sala „Eforie” din București, a avut loc premiera filmului „Independenţa României”, în regia lui Grigore Brezeanu şi Aristide Demetriade. Pelicula, realizată între anii 1911 şi 1912, a avut o distribuţie de excepţie: Aristide Demetriade, Constantin Nottara, Aurel Athanasescu, Ion Niculescu, Ion Brezeanu, Constantin Demetriade, Aristizza Romanescu. A rulat timp de o lună, record pentru acea vreme, filmul fiind prezentat apoi în Transilvania, la Viena și Budapesta. Datorită bugetului important (suportat și de autorități), dar și numărului uriaș pentru acea vreme de figuranți (80.000), filmul este considerat o superproducție a acelor timpuri. Calitatea montajului, complexitatea scenariului, fidelitatea redării figurilor istorice, fac din acest film (care poate fi vizionat pe YouTube) un proiect avangardist al epocii.
Grație lui Nae Caranfil, povestea realizării acestui film a fost readusă în atenție, în meta-ficțiunea ”Restul e tăcere”, din 2008, avându-i în rolurile principale pe Marius Florea Vizante și Ovidiu Niculescu.
Context
În 1895, frații Lumière prezentau primul film în fața publicului. Este vorba de ”Sortie des Usines Lumière a Lyon”. Filmul a ajuns rapid și în România, în 1986, iar, un an mai târziu, a fost realizată și prima filmare de la noi din țară, de către fotograful Paul Menu, care surprindea pe un aparat Lumière parada regală. Producțiile franceze ale vremii erau mai mult în zona „filmului de artă”, încercând să reproducă limbajul teatral în film. Cele italiene includeau scene grandioase, aproape de de ficțiune.
La București puteau fi urmărite „Dragostea reginei Elisabeta”, cu Sarah Bernhardt, „Din capriciile Regelui Soare”, „Mizerabilii”, „Cleopatra”, „2.000 de tablouri de William Shakespeare” și faimosul „Quo Vadis!”. Reconstituirile istorice nu aveau neapărat autenticitate, din cauza teatralizării scenelor.
Un spectacol normal dura 45 de minute, asta nu însemna că un film dura atât, de obicei erau puse două sau mai multe titluri pe un afiș. În SUA era lansat „Oliver Twist”, primul film american ce însuma peste o oră de proiecție. În țările învecinate României, filmul artistic autohton încă nu apăruse. În Ungaria aceasta se întâmpla în 1913, însă sub auspiciile casei „Pathé”. Tot în același an debuta și cinematografia de ficțiune cehă. „Gaffo”, întâiul film grec, era realizat în 1914, iar un an mai târziu apăreau și primele producții bulgare și turcești. Toate însă erau melodrame ori comedii de anvergură.
Un proiect grandios, gândit de tineri vizionari
La 1 decembrie 1911, revista „Rampa” anunța „la noi, maestrul Nottara este pe cale să facă operă patriotică redând Războiul României pentru Independență, printr-un film, astfel ca generațiile de astăzi vor învăța istoria luptelor de la 1877, iar viitorimii îi va rămâne tabloul viu al vitejiei românești”. Anterior, se constituise o Societate cinematografică a actorilor Teatrului Național, ai cărei membri și acționari erau: Constantin Nottara, Vasile Toneanu, Nicolae Soreanu, Petre Liciu, iar la început și Iancu Brezeanu. Acestora li se adăuga mai târziu Aristide Demetriade. Societatea a mai fost numită în epocă și „Filmul războiului pentru independență”.
Societarii Teatrului Național au solicitat sprijinul material Ministerului de Război, acesta acordându-le o subvenție, precum și concursul Armatei Române pentru executarea scenelor militare. De asemenea, realizatorii filmului au mai primit finanțare și din partea Casei Regale, cei doi suverani români urmând a fi portretizați în film. Ulterior s-au raliat la producția filmului și Pascal Vidrașcu și Leon Popescu.
Aparatura a fost adusă din străinătate, a fost angajat un operator francez, Franck Daniau, iar imprimarea s-a făcut în studiouri din Paris. Filmul, care dura aproximativ două ore, a beneficiat și de un număr impresionant de figuranți, 80.000, unii dintre aceștia fiind chiar veterani ai Războiului de Independenţă. Pe lângă ajutorul oferit de autorități, Grigore Brezeanu a reușit să îl atragă în proiect și pe Leon Popescu, afacerist, iubitor de arte și deținător al Teatrului Liric (care urma să fie distrus de bombardamentele din al Doilea Război Mondial). Scenariul, scris de Aristide Demetriade împreună cu Constantin Nottara și Petre Liciu, surprinde momente-cheie din faptele care au condus la independență, cu personaje care au marcat acele vremuri. Astfel, apar, pe lângă rege și Osman Pașa, generali, doctori, țarul Alexandru al II-lea, principesa Elisabeta.
Există, de asemenea, personaje din opera lui Vasile Alecsandri, precum Peneș Curcanul – de altfel, versurile lui Alecsandri au constituit începutul filmului. Filmul cuprinde și o secvență documentară, la final, cu defilarea de la 10 mai 1912 pe sub Arcul de Triumf. În rolurile principale, se regăseau unele dintre cele mai importante nume de actori ai vremii, printre care Aristide Demetriade, care îl interpreta pe Carol I și Constantin Nottara – Osman Pașa. Iată o parte a distribuției:
Actori principali: Constantin Nottara, Aurel Athanasescu, Aristide Demetriade, Ion Niculescu, Ion Brezeanu, Constanţa Demetriade, J. Metaxa-Doro, Maria Filotti, Aristizza Romanescu, Ecaterina Zimniceanu, Gheorghe Ciprian. Imagine: Franck Daniau, Alphonse Chagny. Filmările au debutat la începutul lui martie, 1912. „Trecerea Dunării” a fost filmată la Brăila şi Măcin, la sfărşitul lunii martie, iar „Valea Plăngerii” la începutul lunii aprilie. Între Băneasa şi Otopeni exista un adevărat „platou de filmare” pentru exterioare. Interioarele au fost filmate pe un platou improvizat în curtea Teatrului Liric din Piaţa Valter Mărăcineanu. Developarea, montajul şi copierea filmului au fost realizate la Paris.
Avanpremiera, cu proiecţie restrânsă, avea să fie pe 20 iulie 1912 la Castelul Peleş. Premiera a avut loc pe 1 septembrie 1912, la cinematograful „Bulevard” (sala „Eforie”) din București unde a rulat până la 22 septembrie. A fost reluat din 23 septembrie 1912, la cinema „Castelul de flori”, şi din 30 septembrie din nou cinematograful „Bulevard” (sala „Eforie”) .
Alte proiecţii: 17 noiembrie 1912 la cinema „Gloria”; la 8 februarie 1913, cinema „Basarab”; la 4 martie 1913, cinema „Marconi”; la 26 aprile 1913, cinema „Grădina Blanduziei”; la 28 mai 1913, cinema „Ovidiu”; la 1 iulie 1913, „Arenele Romane” din parcul Expoziţiei; la 2 iunie 1913, cinema „Gioconda”; la 1-15 august 1914, cinema „Palace”; la 1 mai 19616, cinema „Jupiter”. Filmul a rulat în principalele oraşe din Vechiul Regat în Transilvania şi Banat. În străinatate filmul a fost prezentat în Budapesta, Viena şi Paris.
Producția a fost lăudată pentru acuratețea istorică și pentru reprezentarea patriotică a eroilor români. Succesul „Independenței României” a inspirat un val de filme în România. În anii care au urmat, alți producători și regizori români au început să-și creeze propriile pelicule, experimentând stiluri și genuri diferite. ”Hora din Vaslui, plecarea celor „nouă şi cu sergentul zece”, luarea steagului şi ca încheiere drumul „după costişă” a lui Peneş rănit, susţinut de Rodica şi salutat de un regiment rusesc, sunt scene care fac cadru şi mai atrăgător scenelor de război, alcătuite cu un realism de mare stil. ( Emil D. Fagure – Adevărul, 3 sep. 1912).
Casa de producție „Alter Ego” a realizat, în iunie-iulie 1912, mai multe vizionări. Un publicist francez specializat în cinematografie scria că toți realizatorii „au adus în arta de a grupa grafic, o măiestrie demnă de marii maeștri ai studiourilor noastre, în special în reconstituirea luptelor din jurul Griviței și ale Plevnei…”. Cronicarul revistei franceze „Ciné-Journal” nota în 29 iunie 1912 despre cinematograf – „cel mai frumos exemplu al nobilelor sale virtuți se afirmă cu o operă prodigioasă realizată în România de artiștii și regizorii Societății Filmelor de Artă din București”, iar „Le Figaro” nota în aceeași perioadă că „producția este amețitoare, marcând o epocă în cinematografie”.
Filmul rămâne o mărturie a creativității, ingeniozității și patriotismului primilor cineaști români care au lucrat pentru a aduce poveștile țării lor pe marele ecran.
Bibliografie
Calendar Rador
„Contribuții la istoria cinematografiei în România. 1896 * 1948”, Ed. Academiei R.S.R., București, 1971
Sursa foto : Institutul Cultural Roman
