„Radiojurnal” – Realizator: Ciprian Sasu – Sunt cozi foarte mari în această dimineaţă pe A1, la ieşirea din ţară, pe la vama Nădlac II. Şoferii cu autoturisme aşteaptă aproape trei ore pentru trecerea frontierei, la fel şi la vama Nădlac I, tot în judeţul Arad. O competiţie sportivă închide astăzi circulaţia pe Transfăgărăşan, dar cu detalii din trafic, în direct, acum, reporterul RRA Alexa Lancuzov. Alex, bună dimineaţa!
Reporter: Bună dimineaţa! Cea cea mai frumoasă șosea din țară este închisă astăzi pentru o competiție sportivă: un triatlon. Restricția se aplică până la ora 18:00 între Barajul Vidraru și Bâlea Lac. Turiștii pot urca la Bâlea Lac doar dinspre Cârţișoara, în județul Sibiu. Se circulă bine, fără zone aglomerate pe Autostrada Soarelui București-Constanța. Trafic moderat și pe DN1, Valea Prahovei. Iar ultima informație din București. În zona centrală, la Piața Constituției, mai multe artere precum bulevardele Unirii, Libertății și Națiunile Unite sunt închise pentru Campionatul Național de Drift./lcoman/ilapadat
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (2 septembrie)