*Acest conținut a fost creat în Rusia şi necesită verificat din alte surse media independente
RADOR (4 septembrie) – Autoritățile Poloniei au început să extrădeze autorităților ucrainene bărbații de vârstă militară, care au părăsit ilegal Ucraina după 24 februarie 2022, informează ziarul polonez „Rzeczpospolita”. Potrivit publicației, Polonia, pe baza unui acord cu Ucraina, a extrădat deja cetățeni acestei țări care se ocupă transferul migranților ilegali în Europa. Conform datelor Serviciului Poliţiei de frontieră polonez, după 24 februarie 2022, în Polonia au intrat circa 2,87 milioane de cetățeni ai Ucrainei, cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani. În ultimii 1,5 ani, aproape 2,8 milioane de oameni s-au întors înapoi. După cum scrie „Rzeczpospolita”, după trecerea frontierei polono-ucrainene, aproximativ 80.000 de ucraineni ar fi putut fi excluşi din registru. „Acesta este un număr semnificativ pentru Ucraina, pentru că acești oameni pot fi mobilizați și pot întări rândurile forțelor armate, întărindu-ne astfel apărarea și securitatea” – scrie publicaţia, citând declaraţia reprezentantului Președintelui Ucrainei în Rada Supremă, membrul Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și informații, Fiodor Venislavski. Potrivit afirmaţiilor acestuia, procuratura ucraineană poate, cu ajutorul mandatelor internaționale de arestare, să înceapă persecutarea cetățenilor ucraineni în străinătate, întrucât mulți ucraineni au părăsit țara fie dând mită grănicerilor, fie prin așa-numita graniță verde, unde acţionează intermediari. „Dacă vom reține un astfel de străin, de exemplu, la un simplu control pe drum, se va vedea în Sistemul nostru Informațional al Poliției Naționale că acesta este căutat de parchetul ucrainean, pentru că acolo apar date Interpol. O astfel de persoană o vom reține, iar chestiunea extrădării va fi decisă în instanță” – a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției poloneze, Mariusz Charko./ssirbu/cpodea
(www.tass.ru – 4 septembrie