Ministrul sârb de finanțe, Siniša Mali, a declarat că se așteaptă ca în luna decembrie 2023 salariul mediu să ajungă la 840 de euro. „Suntem aproape de realizarea planurilor din programul Serbia 2025, când salariul mediu va fi de 1.000 de euro, iar pensia între 430 și 450 de euro” – a declarat Mali. Referindu-se la rectificarea pozitivă a bugetului pentru 2023, adoptată în Guvernul Serbiei, Mali a subliniat că anul acesta veniturile la bugetul statului sunt mai mari decât cele prognozate și excedentul va merge la ridicarea standardului de viață al cetățenilor – majorarea salariilor și pensiilor. Mali a amintit că vor fi majorate salariile a peste 208.000 de angajați. „În octombrie vor fi majorate cu 5,5% salariile din sănătate și învățământ și vom avea grijă ca cetățenii să nu sufere din cauza creșterii prețurilor. Pentru celelalte categorii salariile vor fi majorate cu 10 % din ianuarie 2024” – a declarat Mali, adăugând că la 1 octombrie pensiile vor crește cu 5,5%, iar de la 1 ianuarie 2024 cu 14,8%. „În pofida inflației, avem o creștere reală a veniturilor. Apărăm standardul de viață al cetățenilor” – a transmis ministrul sârb de finanțe./rmihaj/ctuluc
www.rts.rs – 5 septembrie