Dionisie Șincan: “La moartea lui Stalin s-a făcut o comparaţie impardonabilă între Stalin şi Hitler”
Odată cu ocuparea României de trupele sovietice, comuniștii au adus în România și cultul personalității lui Stalin. Sovieticii l-au prezentat pe Stalin drept o figură paternă grijulie, care avea grijă de populație – de “copiii lui”. Toată lumea trebuia să-i mulțumească lui Stalin pentru viața minunată pe care o trăia. Se mulțumea lui Stalin pentru realizările în domeniul economiei – planurile în producție erau depășite pentru tovarășul Stalin. Copiii scandau cu orice prilej: “Mulțumim, tovarășe Stalin, pentru copilăria fericită!” Stalin, cu toate că ne ocupase țara, era considrat și un apărător al păcii: “Stalin și poporul rus, libertate ne-au adus!” Stalin devenise subiect în literatură, poezie, muzică, pictură și film. Toate exprimau un devotement fară margini, toată lumea trebuia să-i fie recunoscătoare. La moartea lui Stalin (1953) s-au organizat adunări de doliu, Radioul și-a modificat programul, s-a omagiat personalitatea celui dispărut, s-a difuzat numai muzică simfonică. În această atmosferă “de mare durere” cineva din Radio a trebuit să-i facă lui Stalin necrologul. O sarcină riscantă își aduce aminte Dionisie Șincan – angajat din 1950 la Redacția Emisiunilor Culturale.
„În 1953 a murit Stalin. Jale mare. Am venit dimineaţă, era prin martie… La redacţie era numai Alexandru Balaci – dispăruseră toţi şefii! Nu mai era nici un şef! De la preşedinte până la redactor-şef. Nici Naftulie [David] n-a venit! Am înţeles mai târziu ce s-a întîmplat. Era un moment de mare responsabilitate. Trebuia să se ia o anumită poziţie în clipa asta. De la Secţia de Presă s-a transmis să se facă necrolog. Și nu s-a găsit cine să facă acest necrolog. Nu putea să-l facă un reporter ca mine. Era prea mare personagiul. Și singurul care la ora aia era în redacție a fost Alexandru Balaci. Și a trebuit să facă acest necrolog Balaci, un intelectual, un filosof. S-a gândit să facă un necrolog deosebit. Și a început spunînd că există pe lume genii ale binelui și genii ale răului. De pildă, Hitler a fost un geniu al răului, dar n-avem ce să facem pentru că el rămâne în istorie. Există Stalin care e un geniu al binelui. Și de aici a pornit şi a făcut acest necrolog, care dura vreo cinci sau șase minute. A doua zi Alexandru Balaci a fost dat afară din Radio, reproşîndu-i-se că a făcut această comparaţie impardonabilă între Stalin şi Hitler. Și-atunci am înţeles de ce au dispărut toţi şefii: pentru că, la un asemenea eveniment, a lua o poziţie însemna o mare primejdie! Pe urmă Balaci, după trei luni de zile de şomaj, având nişte legături cu echipa de ilegalişti din conducerea ţării, cu Gheorghiu Dej, a fost „reabilitat” oarecum, trimis la Editura de Stat pentru Literatură, un fel de director adjunct. Și pe urmă, la cererea celor de sus, el a fost cel care a luat iniţiativa reabilitării lui Arghezi”.
[Interviu realizat de Virginia Călin, 1998]
