Un polițist din Brașov a fost reținut după ce a fost prins în flagrant în timp ce vindea cocaină

Un polițist din Brașov a fost reținut ieri, după ce a fost prins în flagrant în timp ce vindea cocaină. Surse judiciare spun că bărbatul făcea parte dintr-o rețea de trafic de droguri, iar la domiciliul său și la alte adrese au avut loc percheziții în acest dosar. Inspectoratul Județean de Poliție Brașov a transmis că polițistul respectiv a fost destituit din funcție după apariția în spațiul public a informațiilor privind implicarea sa în posibile activități infracționale. Pe de altă parte, sindicatul Europol a informat că bărbatul era îmbrăcat în uniformă în momentul în care a fost prins. Sindicatul polițiștilor mai spune că asupra lui a fost găsită o cantitate de 50 g de cocaină, drog de mare risc, a cărui valoare de piață este de 5.000 euro.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 8 septembrie)/dstanesc