Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, se află în vizită în Vietnam

Preşedintele american, Joe Biden, a început o vizită în Vietnam, pentru a semna un nou parteneriat strategic, la aproape jumătate de secol de când armata Statelor Unite s-a retras din războiul din Vietnam. Domnul Biden a fost întâmpinat cu o paradă militară la Palatul Prezidenţial din Hanoi.

Înaintea întâlnirii cu liderul Partidului Comunist, Nguyễn Phú Trọng, Joe Biden a afirmat că Statele Unite şi Vietnamul sunt parteneri cruciali, într-un moment crucial pentru întreaga lume. Parteneriatul va consolida semnificativ relaţiile dintre cele două state, care încearcă să contracareze influenţa Chinei în regiune./mbrotacel/schelaru

BBC SERVICIUL MONDIAL – 10 septembrie