„Radiojurnal” – Realizator: Ciprian Sasu – Măsurile fiscal-bugetare pentru care guvernul urmează să îşi asume răspunderea în parlament vor fi publicate în această săptămână pe site-ul executivului. Anunţul a fost făcut ieri de premierul Marcel Ciolacu, după participarea la deschiderea anului şcolar la Colegiul „Anghel Saligny” din capitală. şeful guvernului a precizat că în aproximativ două săptămâni pachetul de măsuri va ajunge la vot în plenul legislativului.
Reporter: Alina Bordeiaşu – Una dintre măsurile fiscale luate în calcul este acordarea în bani a tichetelor de masă. Motivul ar fi că firmele care emit aceste bonuri ar impune comisioane destul de mari și ar avea profituri excepționale, spunea prim-ministrul. În schimb, voucherele de vacanță vor fi emise în continuare pe card, preciza Marcel Ciolacu. Pachetul fiscal bugetar prevede, între altele, creșteri de TVA, noi cote de impozitare pentru IMM-uri, dar și eliminarea scutirii de impozit pentru anumite sectoare. Pe de altă parte, premierul preciza ieri că guvernul va ține sub observație evoluția prețurilor la carburanți și aprecia că în acest moment scumpirea benzinei și a motorinei nu este atât de mare.
Marcel Ciolacu: Am înțeles că s-a mărit iarăși barilul, foarte ușor de influențat în urma războiul, dar vreau să vă spun un lucru: știți că avem al doilea preț din Europa ca și cel mai mic. Se pare că Bulgaria mai are cu 0,1 mai puțin decât România. Deci este o scumpire care s-a văzut în toată lumea și în toată Europa. O să încercăm să o menținem într-un grafic. De asemenea, știm că prețul la carburant pe tot lanțul, pe urmă, pe orizontal, aduce anumite scumpiri. Nu e o scumpire atât de mare. Noi avem acciza alocată raportată la 2018, deci statul român, în acest moment, ia cea mai mică acciză din Europa.
Reporter: Între timp, la pompă prețurile carburanților continuă să crească. În prezent, benzina se vinde cu 7,24 de lei/litru, iar motorina – cu 7,60 de lei./lcoman/asalar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (12 septembrie)