Starea alarmantă a polenizatorilor în UE și în România
Lista Roșie Europeană a Albinelor arată că 37% dintre speciile de albine au populații în declin, dintre care 9,1% sunt amenințate cu dispariția, iar alte 5,4% dintre speciile de albine sunt considerate aproape de a se califica pentru o categorie amenințată în viitorul apropiat. Datele disponibile în prezent nu sunt suficiente pentru a evalua riscul de dispariție pentru mai mult de jumătate (57%) din toate speciile de albine europene, ceea ce implică faptul că proporția reală a speciilor de albine care sunt în declin sau care se confruntă cu dispariția ar putea fi chiar mai mare, relatează cercetătorii.
România nu are o listă roșie proprie pentru albine, dar Lista Roșie IUCN (Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii și a Resurselor Naturale) include evaluarea pentru 630 de specii de albine ale căror zone de distribuție includ și teritoriul României. Dintre aceste 630 de specii, o specie este listată ca fiind în pericol critic de dispariție, 18 specii sunt în pericol de dispariție, 12 specii sunt vulnerabile, 20 de specii sunt aproape amenințate.
În cazul fluturilor, 31% din specii au populații în declin și 9% sunt clasificate ca fiind amenințate cu dispariția. În medie, 27% din speciile de fluturi sunt considerate amenințate în cele 24 de țări ale UE care au liste roșii naționale. Un indicator european al fluturilor de pajiști din 16 țări (inclusiv România) arată un declin de 39% al fluturilor de pajiști din 1990 încoace. Conform Listei Roșii Europene a fluturilor, România găzduiește 41% din toate speciile de fluturi din Europa, iar 6% dintre speciile de fluturi cu distribuții care includ țara noastră sunt considerate amenințate la nivel european.
Pe lângă albine și fluturi, și alte insecte polenizatoare se confruntă cu declinul: 27% din speciile de sirfide prezintă un risc ridicat de dispariție în viitorul apropiat.
Ce cauzează declinul polenizatorilor
Abundența insectelor polenizatoare e în scădere din cauza unei interacțiuni complexe între factorii de presiune (n.r. lipsa surselor de hrană, bolile și pesticidele) și procesele biologice (n.r. dispersia și interacțiunile dintre specii) la o scară care variază de la gene la ecosisteme. Cercetătorii subliniază că majoritatea factorilor de stres provin din activitatea umană: pierderea/schimbarea habitatului de hrănire și cuibărit, poluarea (incluzând atât pesticidele chimice – „produse de protecția plantelor”, cât și alți contaminanți din aer/apă/sol), și schimbările climatice.
Agricultura arabilă intensivă, în continuă expansiune, caracterizată prin monoculturi (ex. cereale) pe suprafețe mari sau rotația culturilor insuficientă, duce atât la pierderea habitatelor naturale/necultivate, cât și la o utilizare sporită a insecticidelor și erbicidelor. Albinele sălbatice sunt adesea expuse la amestecuri de pesticide care pot avea efecte mai pronunțate împreună decât individual, iar abordările privind evaluarea riscurilor la albine adesea nu iau în considerare expunerile cauzate de factori de stres multipli.
Erbicidele pot atât deteriora, cât și reduce disponibilitatea resurselor florale de care depind albinele. De asemenea, erbicidele pot perturba sau întârzia înflorirea, astfel încât momentul să nu coincidă cu perioada în care albinele au cea mai mare nevoie de hrană pentru reproducere și creșterea puietului.
În privința creșterii animalelor, o densitate mai mare de animale care pășunează scade disponibilitatea resurselor florale pentru albine și deteriorează solul în ecosistemele fragile. Tranziția de la practicile tradiționale de recoltare a fânului la o recoltare mai frecventă în siloz, combinată cu pășunatul mai intens, a dus la pierderi mari de pajiști bogate în plante sălbatice cu flori. Dar și abandonarea agriculturii în România a fost o tendință în creștere, generând efecte negative asupra albinelor, pentru că duce la transformarea pajiștilor în tufișuri și apoi în păduri. În mai multe țări din Europa de Est, abandonul este principalul factor determinant al schimbărilor în compoziția speciilor din pajiștile semi-naturale.
Clima este un alt factor major care determină distribuția speciilor – atât a insectelor polenizatoare, cât și a vegetației cu flori care reprezintă hrana lor. Schimbările climatice sunt un factor important de creștere a riscului de dispariție, iar bondarii europeni pot fi deosebit de sensibili la încălzirea climei. Cercetătorii au constatat că majoritatea speciilor vor înregistra scăderi moderate sau puternice ale dimensiunii zonelor lor adecvate din punct de vedere climatic până în 2050. De aceea, există o mare probabilitate ca aceste specii să se confrunte cu dispariția în următorul secol.
|