Curtea Constituţională discută, astăzi, sesizarea USR şi Forţa Dreptei în legătură cu legea care ar permite, potrivit semnatarilor, ca unii medici să poată ocupa până la vârsta de 70 de ani funcţii de conducere în spitalele publice. Parlamentarii USR şi Forţa Dreptei invocă încălcarea mai multor prevederi constituţionale, începând cu principiul bicameralismului, în condiţiile în care forma adoptată de Camera Deputaţilor se îndepărtează în mod substanţial de cea adoptată de Senat. Autorii sesizării susţin că amendamentele aduse de PSD şi PNL la Camera Deputaţilor nu au legătură cu obiectul de reglementare al propunerii legislative. Totodată, legea ar încălca şi principiul legalităţii, atât timp cât modificările privind ocuparea funcţiilor de conducere nu au fost deloc justificate sau fundamentate, potrivit USR./csimion
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 14 septembrie