Întreaga lume aşteaptă să fie pace în Ucraina, astfel că mulţi ţin pumnii pentru ca poziţia Ungariei – aceea de susţinere a unui acord diplomatic – să devină mai devreme sau mai târziu o poziţie europeană, a declarat miercuri ministrul ungar al afacerilor externe și al comerţului exterior, Péter Szijjártó, la Hong Kong.
După discuţiile bilaterale avute, şeful diplomaţiei ungare a relatat că după aceste întrevederi concluzia poate fi rezumată astfel: întreaga lume aşteaptă cu nerăbdare pacea.
„Partenerii noştri africani şi asiatici ne întreabă în mod constant când va fi pace, când va acţiona Uniunea Europeană, în sfârşit, în direcţia păcii”, a subliniat politicianul ungar.
Péter Szijjártó a afirmat că, în cazul unui conflict armat, de regulă UE solicită imediat părţilor să înceteze luptele, însă acum, când un război are loc pe continent, comunitatea mai degrabă inflamează situaţia – prin livrarea de arme, tăierea canalelor de comunicare şi politica de sancţiuni.
„Întreaga lume suferă de pe urma consecinţelor războiului din Ucraina. În urma faptului că Europa nu a localizat sau izolat acest conflict, ci mai degrabă l-a globalizat, cu siguranţă că are de îndurat efectele sale”, a subliniat ministrul ungar de externe, referindu-se la creşterea vertiginoasă a inflaţiei, la preţurile mari ale alimentelor şi energiei, spunând că avem de-a face cu „un cerc vicios”.
Péter Szijjártó a declarat că „întreaga lume vrea să lase în urmă războiul din Ucraina, împreună cu toate efectele sale globale foarte dificile, şi ne ţin pumnii pentru ca, mai devreme sau mai târziu, poziţia ungară să devină şi poziţia europeană”.
„Oamenii vor, aşadar, pace, în lume majoritari sunt cei care sunt propace; realitatea este asta, chiar dacă în viaţa publică europeană şi transatlantică mediul politic, mass-media vor să creeze o cu totul altă imagine”, a subliniat ministrul ungar de externe.
Péter Szijjártó a subliniat, de asemenea, că Ungaria este poate singura ţară din Europa care sprijină pe deplin încheierea imediată a războiului, încetarea focului şi începerea negocierilor de pace.„Această poziţie a noastră este foarte apreciată în afara Europei. Majoritatea ţărilor din afara Europei se aşteaptă ca această poziţie a Ungariei să prevaleze şi să devină o poziţie europeană generală”, a subliniat şeful diplomaţiei ungare.
În cele din urmă, ministrul ungar a atins şi problema crizei energetice, relatând că împreună cu colegii săi din Egipt şi Emiratele Arabe Unite şi-au confirmat angajamentul faţă de cooperarea nucleară, printre altele, în domeniul schimbului de experienţă şi al programelor de formare./vblanka/schelaru
MTI – 14 septembrie