Ambasadorul SUA la Moscova, Lynne Tracy, a fost convocată la sediul Ministerului de Externe al Rusiei, unde i s-a înmânat o notă privind incompatibilitatea acțiunilor primului și ale celui de-al doilea secretar al Ambasadei cu statutul diplomatic. Aceștia au fost declarați persona non grata și trebuie să părăsească Federația Rusă în termen de șapte zile, a anunţat ministerul diplomatic rus. „Șefului misiunii diplomatice americane la Moscova, Lynne Tracy, i s-a făcut un demers dur prin prezentarea unei note oficiale privind incompatibilitatea cu statutul diplomatic a acțiunilor primului secretar al Ambasadei SUA, Jeffrey Sillin, și al doilea secretar al Ambasadei, David Bernstein” – au spus surse din Piața Smolenskaia. „Persoanele indicate au desfășurat activități ilegale, ţinând legătura cu cetățeanul rus Robert Şonov, acuzat de „cooperare confidențială” cu un stat străin” – au precizat sursele citate. „Ambasadorul SUA a fost informat că Jeffrey Sillin și David Bernstein trebuie să părăsească teritoriul Rusiei în termen de șapte zile având statutul de „persona non grata” – a subliniat Ministerul de Externe al Rusiei, amintind că lui Şonov i-au fost încredințate sarcini cu compensații financiare, al căror scop era pentru a prejudicia securitatea națională a Rusiei. Ministerul a subliniat că activitățile ilegale ale misiunii diplomatice americane, inclusiv amestecul în afacerile interne ale Federației Ruse, „sunt inacceptabile și vor fi suprimate cu hotărâre”. „Partea rusă se așteaptă că la Washington vor fi trase concluzii corecte și se vor abține de la măsuri de confruntare” – a concluzionat Ministerul rus de Externe./ssirbu/cpodea
(https://tass.ru/politika/18750981)
(www.tass.ru – 14 septembrie)