Un locuitor al arondismentului 8 din Lyon, care se pregătea să efectueze nişte lucrări în locuinţa sa, a dat peste o comoară de război. Dar cine ar fi putut locui în apartament înaintea lui? Practic, cetăţeanul a descoperit, miercuri, un veritabil arsenal în baia casei sale, după cum a informat ziarul local „Lyon Mag”. O surpriză de proporţii pentru acest locuitor care făcea lucrări de renovare la locuința sa.
Sub cadă au fost descoperite nu mai puțin de șase pistoale, 3.000 de cartușe de muniție, precum și componente de arme de foc. Toate la câțiva pași de sediul Direcției Departamentale de Securitate Publică Rhône, învecinată cu apartamentul în cauză.
Locuitorul a sesizat poliția, care a deschis o anchetă pentru a stabili proveniența acestui cufăr de război. Armele au fost puse sub sechestru. (www.lefigaro.fr – 14 septembrie)/rcostea
RADOR RADIO ROMÂNIA (15 septembrie)