Calendarul evenimentelor, 18 septembrie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Președinție

* New York: Preşedintele României, Klaus Iohannis, va conduce, în perioada 18 – 22 septembrie, delegaţia României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care se va desfăşura la New York, Statele Unite ale Americii. Tema centrală a actualei sesiuni a Adunării Generale este ‘Reconstruirea încrederii şi relansarea solidarităţii globale: accelerarea acţiunii privind Agenda 2030 şi Obiectivele sale de Dezvoltare Durabilă în scopul păcii, prosperităţii, progresului şi sustenabilităţii pentru toţi’. Din programul vizitei:

  • În cadrul intervenţiei naţionale pe care o va susţine în plenul Adunării Generale a ONU, Preşedintele României va prezenta evaluările ţării noastre cu privire la temele de actualitate la nivel global, va sublinia priorităţile de politică externă şi contribuţia României la obiectivele de pe agenda multilaterală a ONU
  • Programul vizitei va mai include, printre altele, participarea la Summitul privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, prilej cu care Preşedintele Klaus Iohannis va susţine intervenţia naţională în cadrul Dialogului Liderilor cu tema ‘Unitate şi solidaritate: întărirea sistemului multilateral pentru sprijin consolidat, cooperare, follow-up şi revizuire’
  • De asemenea, Preşedintele României va fi invitat de onoare la dezbaterea organizată de prestigioasa Universitate Columbia din New York, în cadrul evenimentului World Leaders Forum, cu tema ,,Perspectiva României asupra războiului împotriva Ucrainei şi impactul acestuia asupra securităţii la Marea Neagră’
  • În marja participării la segmentul la nivel al Adunării Generale a ONU, Preşedintele Klaus Iohannis va avea şi o serie de întrevederi bilaterale şi va participa la evenimentele formale consacrate, incluse în programul fiecărui segment de nivel înalt al Adunării Generale a ONU

– Senat

* ora 12:00 – Şedinţa Biroului Permanent al Senatului

* ora 12:00 – Ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 14:00 – Lucrări în grupurile parlamentare

* ora 16:00 – Lucrări în plen

  • ora 17:00 – vot final

* Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

  • ora 12:00 – Comisia economică, industrii şi servicii – etaj 4, sala 4044
  • ora 13:00 – Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială – etaj 6, sala 6001
  • ora 18:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională

– Camera Deputaților

* ora 13:30 – Şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor și ședinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare (prezență fizică)

* ora 14:00 – Activitate în cadrul grupurilor parlamentare

* ora 16:00 – Ședinţa în plen (prezența fizică)

  • Dezbaterea moţiunii simple ‘Ministrul Rafila – Turistul leneş şi cinic care lasă România fără spitale’ (MS 5/2023)
  • la finalizarea dezbaterii moțiunii simple (pe parcursul unei ore) – Prezentarea pe scurt a interpelărilor ce urmează a fi adresate membrilor Guvernului

* Ședințele Comisiilor parlamentare:

  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale – Documentare și consultare
  • după ședința în plen – Comisia pentru industrii şi servicii – sala: 25, etaj 2, corp B4
  • ora 17:00 – Comisia pentru sănătate şi familie
  • ora 17:30 – Comisia pentru știință și tehnologie – Cam 3150, Etaj 3, Corp B4

– Guvern

* Premierul Marcel Ciolacu se întâlneşte cu o delegaţie a OMV Petrom – ora 15:00, la Palatul Victoria

* Guvernul României așteaptă din partea Ucrainei prezentarea Planului de Acțiune cu privire la măsurile eficiente de control al exportului pentru prevenirea denaturării pieței cerealelor din țara noastră, măsuri pe care s-a angajat că le va prezenta până la finalul zilei de luni, 18 septembrie. În funcție de Planul de Acțiune prezentat de partea ucraineană, Guvernul României va decide măsurile potrivite pentru protejarea fermierilor români

– Ministere

* Secretarul de stat pentru afaceri globale şi strategii diplomatice Traian Hristea primeşte o delegaţie de oameni de afaceri din Brazilia – la sediul MAE

* Financial Intelligence organizează, luni, 18 septembrie, de la ora 10:30, a șasea ediție a Forumului Pieței de Capital, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel. Evenimentul va putea fi urmărit și online, LIVE, pe www.financialintelligence.ro, pe pagina de Facebook Financial Intelligence și pe canalul de Youtube Financial Intelligence. Speakerii evenimentului sunt: Sebastian Burduja – Ministrul Energiei, Mihai-Călin Precup – Secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, Ștefan Nanu – Director General, Direcţia Generală de Trezorerie şi Datorie Publică, Ministerul Finanțelor Publice, Gabriel Grădinescu – Vicepreședinte, Autoritatea de Supraveghere Financiară, George Tuță – Deputat PNL, Chestor al Camerei Deputaţilor, Claudiu Năsui – Deputat USR, Membru în Comisia pentru buget, finanțe și bănci, Camera Deputaților, Adrian Tănase – Director General, BVB ș.a.

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni de 600 milioane lei

* Ministerul Finanţelor lansează luni, 18 septembrie, a treia ediţie din 2023 a campaniei ‘România are sânge de rocker’ prin intermediul Programului de titluri de stat Fidelis, iar donatorii vor avea cea mai mare dobândă. Cea de-a treia ediţie a campaniei iniţiate de Morning Glory, Rock FM, cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguină Bucureşti, se derulează în perioada 18 septembrie – 3 octombrie. Tranşa dedicată donatorilor de sânge se va aplica pentru titlurile de stat emise în lei, cu scadenţa la un an, având o dobândă de 7,25%, cea mai mare oferită în cadrul acestei ediţii. În afară de tranşa specială, ediţia Fidelis care debutează pe 18 septembrie va conţine şi emisiunile uzuale, respectiv: titluri de stat în lei, cu scadenţe de 1 an şi 3 ani şi dobânzi anuale de 6,25% şi respectiv 7,10%, şi titluri de stat în euro, cu scadenţe de 1 an şi 5 ani şi dobânzi anuale de 3,90%, respectiv 5,30%

* New York: Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, participă la reuniunea informală a miniştrilor afacerilor externe din statele membre UE, în marja segmentului la nivel înalt al celei de a 78-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite

– Apărare, Interne

* Vaslui: Etapa finală a Campionatului de şah al Ministerului Afacerilor Interne (18-21 sep.) are loc la Clubul Prietenia. Turneul începe luni, 18 septembrie, la ora 17:00 cu şedinţa tehnică. Competiţia se va desfăşura în şapte runde pe parcursul a trei zile, în sistem elveţian. Activităţile sunt organizate de Biroul Coordonare Activităţi Sportive din Centrul Cultural al MAI, împreună cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vaslui, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Vaslui şi Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Vaslui şi în colaborare cu Consiliul Local Vaslui, Federaţia Română de Şah şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vaslui

– Partide

* Şedinţa Biroului Permanent Naţional al Partidului Social Democrat – ora 9:30, la sediul central al PSD, şos. Kiseleff nr. 10

– Culte, Biserică

* Cu binecuvântarea PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Palatul Patriarhiei, va fi difuzat în premieră națională filmul „Unde ești, Adame?” – ora 18:00, în Aula Magna Teoctist Patriarhul. Producța ilustrează viața monahală de la Mănăstirea Dohiariu din Sfântul Munte Athos. Organizatorul evenimentului este Cenaclul Sfântul Simenon Noul Teolog al Facultății de Teologie Ortodoxă din București

– Casa Regală

* De la ora 16:00, Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Radu vor primi, la Palatul Elisabeta, militarii români care au participat la Jocurile Invictus de la Dűsseldorf. Vor lua parte la eveniment membrii echipei Invictus România, familiile acestora, reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale, ai Asociației Voluntarilor Invictus și ai partenerilor și sponsorilor Invictus România. Vor lua cuvântul, cu această ocazie, Alteța Sa Regală Principele Radu și general-locotenent Corneliu Postu, Directorul Statului Major al Apărării, șeful delegației României la Jocurile Invictus

– Administrație

* Primarul General, Nicuşor Dan, a convocat ședința extraordinară a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, luni, 18 septembrie, de la ora 9:00, la sediul Primăriei Municipiului Bucureşti. Ședinţa se va desfășura online și va fi transmisă live pe site-ul PMB  şi pe pagina de Facebook

* Şedinţe online ale Consiliilor Locale:

  • Sector 5 – ora 11:00
  • Sector 6 – ora 13:00

– Juridic

* Dezbaterea cu tema „Semnătura electronică și marca temporală intră în horă: un pas înainte și doi înapoi (Lege privind utilizarea semnăturii electronice, a mărcii temporale şi prestarea serviciilor de încredere bazate pe acestea | Propunere legislativă)” organizată de Societatea de Științe Juridice este transmisă live și poate fi urmărită gratuit pe www.juridice.ro/live, pe homepage JURIDICE sau în pagina dezbaterii,  de la ora 19:30. Speakerii invitați care intră în dezbatere remote sunt membri Juridice Platinum și alți profesioniști. Invitați: Dr. Costin Burdun, Expert digitalizare ANSSI, Adrian Dinculescu, Membru TF Digitalizare Concordia, Av. Bogdan Grosu, Managing Partner Grosu și Asociații, Mircea-Mihai Obreja, Expert Digital și Dreptul Consumatorului BCR, Av. prof. univ. dr. Radu Rizoiu, Managing Partner Rizoiu & Poenaru. Moderator:Av. dr. Andrei Săvescu, Managing Partner Săvescu & Asociații

– Economic

* Cea de-a III-a ediţie a competiţiei naţionale adresată celor ce respectă principiile dezvoltării durabile în proiectele pe care le derulează are ca temă “producţie şi consum responsabile”, iar termenul-limită de înscriere este 18 septembrie, ora 18:00. Concertul este un eveniment conex desfăşurat sub egida Festivalului Internaţional „George Enescu”

* Lansarea Programului Regiunea Centru 2021-2027 (250.000 – 1.500.000 euro) pentru o economie inteligentă

* Banca Naţională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 70 de ani de la înfiinţarea Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional

* Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) introduce restricţii temporare de circulaţie pe pasajul denivelat superior pe DN21 (km 105+500), Pasajul Drajna, începând cu 18 septembrie, ora 18:00, în vederea executării unor lucrări de remediere la dispozitivele de acoperire a rosturilor de dilataţie

* Traficul rutier va fi restricţionat, în perioada 18 septembrie – 14 noiembrie, pe DN 7, Valea Oltului, pentru executarea unor lucrări, conform unui anunţ al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR)

* Comuna Fundata: „Pro Fundata Fair 2023” este un eveniment de promovare turistică, organizat, în perioada 18 – 21 septembrie, de comunitatea de afaceri din Fundata și Șirnea, în parteneriat cu Primăria Fundata și cu Clubul Presei de Turism FIJET România. Administratori de hoteluri, pensiuni, restaurante și mici afaceri turistice și-au unit eforturile pentru a promova zona Fundata ca destinație de vacanță pentru iubitorii de natură, un loc romantic, cu mâncare tradițională și cu peisaje unice. Comuna Fundata, cu cele trei sate ale sale, Fundata, Fundățica și Șirnea, va fi  promovată într-un format diferit, un târg la care locul standurilor este luat de case tradiționale, pensiuni, hoteluri activități ce țin de turismul activ. La eveniment sunt așteptați jurnaliști și reprezentanți ai unor agenții de turism din 20 de state europene

– Medicină, Sănătate

* Evenimentul lansării Programului MOL pentru sănătatea copiilor, ediția a 15-a, 2023, are loc pe 18 septembrie, ora 11:00 la UMF „Carol Davila” din București, Facultatea de Medicină, Sala de Consiliu, Bd. Eroii Sanitari, nr. 8. În cadrul evenimentului se vor prezenta rezultatele proiectelor realizate pe parcursul ediției precedente, între decembrie 2022 și august 2023, se va decerna Premiul MOL pentru sănătatea copiilor, acordat organizației care a derulat cel mai bun proiect, și se va da startul înscrierilor pentru ediția a 15-a, 2023. Din program:

  • ora 11:00 – Deschidere – Camelia Ene, director executiv MOL România
  • ora 11:10 – Prezentarea proiectelor finanțate în cadrul ediției a 14-a, 2022

* Lansarea Campaniei de Testare Gratuită Babeş Papanicolau, prin Unitatea Mobilă Renaşterea, în prezenţa Mihaelei Geoană, preşedintele Fundaţiei Renaşterea şi a lui Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5 – ora 12:00, Parcul Sebastian

* Alba Iulia: Caravana mobilă pentru screeningul cancerului de col uterin va fi prezentă în data de 18 septembrie, în intervalul orar 11:00-14:00, în judeţul Alba, la sediul companiei SATROTEC SRL, Str. Buruinţei, nr. 29, Alba Iulia. În cadrul acestei acţiuni, femeile cu vârsta între 24 şi 64 de ani vor beneficia de consult de specialitate şi le vor fi recoltate probe pentru testare gratuită Babeş Papanicolau şi HPV, în vederea depistării leziunilor precursorii ale cancerului de col uterin

 

– Învăţământ, Cercetare

* Primăria Sectorului 6 susţine financiar programul “Şcoala după Şcoală” în 26 de unităţi de învăţământ din sector, program care debutează în această zi

* Asociaţiile Cu Alte Cuvinte (CUAC) şi Supereroi printre noi invită la evenimentul de lansare a jocului de educaţie civică şi socială ‘Teen Action for Inclusion’, la Colegiul Naţional Mihai Viteazul, în intervalul 13:00 – 13:45. Dedicat elevilor de şcoală generală, jocul îi stimulează pe adolescenţi să găsească răspunsuri la întrebări pe care le-a fost poate teamă să le pună, legate de persoanele cu dizabilităţi. Totodată le provoacă imaginaţia copiilor să găsească soluţii care ar putea să-i inspire pe cei din jur, şi chiar persoane cu putere de decizie din instituţii publice

* Sibiu: Anul acesta, tinerii artiști sibieni au întreprins o serie de acțiuni educaționale prin intermediul ONG-urilor de profil (Asociația Bis și Asociația Interakt Arts) în cadrul Agendei Educaționale și a Agendei de Tineret, cu sprijin de la autoritățile locale. Din program:

  • Luni, în 18 septembrie, cu începere de la ora 9:00, va avea loc un veritabil tur de forță. Performance-ul-atelier O zi din viața lui Ion Creangă, va fi susținut de patru ori în aer liber, la Grădina Bis, în care va fi redată atmosfera rustică din ograda marelui povestitor. Aproximativ 300 de elevi de la mai multe unități de învățământ din Sibiu îl vor surprinde pe bădia Ion Creangă într-o zi obișnuită din viața lui, petrecută alături de consoarta Tinca Vartic (“un înger de zugrăvit pe icoană”). Marele povestitor al literaturii noastre va fi întruchipat de actorul Dumitru Stegărescu, consoarta lui, Tinca Vartic, de către actrița Andrada Grosu iar Mihai Eminescu va fi interpretat de actorul Claudiu Fălămaș. Acțiunea este cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu pe Agenda Educațională

– Cultură

* Cea de-a 26-a ediţie a Festivalului Internaţional ‘George Enescu’, organizat începând cu 1958, are loc în perioada 27 august – 24 septembrie, tema ediţiei fiind ‘Generozitate prin muzică’/’Generosity through Music’. Programul include peste 3.500 dintre cei mai renumiţi artişti ai lumii, peste 40 de orchestre din 16 ţări, lucrări de operă în primă audiţie şi concerte educative pentru copii. Un proiect finanţat de Guvernul României prin Ministerul Culturii, organizat de ARTEXIM, Festivalul Enescu este un eveniment desfăşurat sub Înaltul Patronaj al preşedintelui României. Organizator: ARTEXIM. Co-organizator: Fundaţia ArtProduction. Co-producători: Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune, Primăria Municipiului Bucureşti. Din program:

‣ Seria Concertele de la Ateneu

  • ora 17:00 – Ateneul Român – Manchester Camerata – Gábor Takács-Nagy – dirijor, Caroline Pether – concertmaestru, Jean-Efflam Bavouzet – pian, Alexandra Dariescu – pian, Jess Gillam – saxofon

‣ Piața George Enescu – București – Piața Festivalului Enescu (17 – 24 sep.)

  • Luni, 18 septembrie programul se deschide la ora 19:00 cu urmat de recitalul cameral susţinut de instrumentiştii Rafael Butaru (vioară), Mircea Lazăr (vioară), Mădălina Fara (violoncel) şi Cristiana Mihart (pian). Seara se încheie cu concertul trio-ului Wind Water Eearth, format din renumitul violonist Alexandru Tomescu, pianista Sînziana Mircea şi violoncelistul Ştefan Cazacu

‣ Seria Mari orchestre ale lumii

  • ora 20:00 – Sala Palatului – Orchestra Filarmonică Națională a Ungariei – Charles Dutoit – dirijor, Martha Argerich – pian

‣ Programe asociate – Evenimente conexe

  • Râmnicu Vâlcea: Sala Lahovari, Filarmonica Ion Dumitrescu va găzdui, de la ora 19:00, un concert al Orchestra Filarmonicii Ion Dumitrescu din Râmnicu Vâlcea – Constantin Grigore – dirijor, Adela Liculescu – pian

* Spectacolul „Novecento” de Alessandro Baricco, una dintre surprizele acestei toamne de la Teatrul Apropo, va avea premiera astăzi, 18 septembrie, ora 19:30, la Sala Pictură a Teatrului Național București, în cadrul celei de-a 13-a Ediții a Festivalului Bucharest Fringe – Maratonul teatrului independent. Punerea în scenă a monologului pentru teatru semnat de scriitorul, regizorul și actorul italian Alessandro Baricco, care a stat și la baza celebrei ecranizări a lui Giuseppe Tornatore, „The Legend of 1900”, îi are în distribuție pe actorul Vlad Udrescu, dublu nominalizat la Premiile UNITER și pe muzicienii de jazz Ștefan Stoianovici (compoziție, pian), Premiul pentru compoziție la Sibiu Jazz Festival 2022, și Sergiu Bivol (trompetă)

* Iași, Chișinău, București, Ploiești, Brașov, Cluj și Timișoara: Editura Nemira invită publicul larg la o serie de evenimente relaxate, pentru a marca lansarea primelor două titluri de non-ficțiune din imprintul n’autor. Evenimentele au loc la librăriile Cărturești, în Iași, Chișinău, București, Ploiești, Brașov, Cluj și Timișoara, în perioada 18 – 28 septembrie. Turneul de prezentare a primelor două cărți de non-ficțiune marca n’autor are premiera la Iași, pe 18 septembrie, în spațiul în aer liber din dreptul librăriei Cărturești, începând cu ora 19:00. Ioana Burtea și Raluca Nagy vor dialoga pe marginea volumelor lor, dar și în legătură cu misiunea și viziunea scriitorilor români contemporani, iar discuția va fi moderată de Eli Bădică, coordonatoarea imprintului n’autor

* Sibiu: Teatrul pentru Copii şi Tineret ‘Gong’ Sibiu prezintă luni, de la ora 18:00, vernisajul expoziţiei ‘No, i bine ce-ai făcut?’ semnată de artistul Paul Mureşan, beneficiarul Premiului de Originalitate oferit de Margareta Pâslaru, la ultima ediţie organizată a Festivalului Tânăr de la Sibiu în 2019

* Timişoara: Pe lângă evenimentele organizate în cadrul Festivalului Internaţional ‘George Enescu’, Editura Casa Radio va fi prezentă şi la Filarmonica ‘Banatul’ din Timişoara. Luni, 18 septembrie de la ora 19:00, la Sala Capitol a Filarmonicii, va avea loc un recital cameral excepţional susţinut de trei tineri reputaţi artişti, apreciaţi atât în ţară, cât şi peste hotare: violonista Ioana Cristina Goicea, violoncelistul Andrei Ioniţă şi pianista Daria Tudor. La finalul recitalului, muzicienii vor oferi publicului o sesiune de autografe pe albumul apărut de curând la Editura Casa Radio cu titlul George Enescu. Ioana Cristina Goicea – violin, Andrei Ioniţă – cello, Daria Tudor – piano’

– S-a întâmplat într-o zi de 18 septembrie

* Acum 284 de ani (1739) era semnat Tratatul de pace de la Belgrad dintre Austria și Imperiul Otoman, care încheia războiul ruso-austro-otoman (1736-1739). Imperiul Habsburgic a fost obligat să restituie Oltenia Țării Românești (18/29)

* Se împlinesc 230 de ani (1793) de când primul preşedinte al SUA, George Washington (1789-1797), punea, la Washington (capitala SUA), piatra de temelie a Capitoliului. În această clădire, un adevărat simbol al Americii, îşi desfăşoară activitatea Congresul federal al Statelor Unite (Senatul şi Camera Reprezentanţilor)

* În urmă cu 214 ani (1809) era redeschisă „The Royal Opera House”, numită pe atunci „Theatre Royal” cu premiera piesei „Macbeth”, de William Shakespeare

* Sunt marcați 135 de ani (1888) de la inaugurarea statuii lui Miron Costin din Iaşi, monument din bronz închinat cronicarului moldovean Miron Costin (1633-1691), realizat de sculptorul de origine polonă Wladimir (Wladyslav) C. Hegel şi amplasat la intersecţia străzilor Cuza Vodă cu Gh. I. Brătianu, aproape de Teatrul Naţional „V. Alecsandri”. Statuia lui Miron Costin a fost inclusă în Lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi elaborată în anul 2004 de Institutul Naţional al Monumentelor Istorice, fiindu-i atribuit codul IS-III-m-B-04302. Monumentul a fost inaugurat în prezenţa a 10.000 de participanţi, printre care şi membrii a două delegaţii de studenţi din Bucovina şi Polonia, sărbătorindu-se evenimentul sub sintagma „Naţiunea română este recunoscătoare”. Cu prilejul dezvelirii monumentului, compozitorul Gavril Muzicescu a compus un marş închinat lui Miron Costin, iar printre cei care au evocat personalitatea marelui cronicar în contextul culturii europene au fost Mihail Kogălniceanu, V.A. Urechia şi Vasile Pogor (18/30)

* Cu 112 ani în urmă (1911) Grigore Brezeanu (regizor şi scenarist, unul dintre pionierii cinematografului românesc) termina primul film artistic românesc, „Amor fatal”, avându-i în distribuţie pe Lucia Sturdza şi Tony Bulandra. Acesta reprezintă „cinematografierea uneia dintre cele mai celebre piese din repertoriul Teatrului Naţional”. Premiera a avut loc la cinematograful „Pathé” (Hotel de France) din Bucureşti. Deşi pelicula reprezintă transpunerea pe ecran a unei celebre piese de teatru din epocă, aceasta nu a putut fi identificată cu exactitate. Istoricul de film Bujor T. Rîpeanu consideră că ar putea fi vorba despre „Un amor fatal”, scrisă de Marc Fournier. Nicolae Neamţu-Ottonel, unul dintre actorii filmului, îşi amintea totuşi că pelicula nu a reprezentat decât filmarea unui spectacol care a avut vânzare bună într-o grădină de vară. S-au păstrat prea puţine informaţii despre această producţie, aşa încât conţinutul ei este cunoscut doar vag, din presa vremii: este vorba despre o „dramă sentimentală”, o „dramă de mare spectacol”, a cărei acţiune „se petrece în diferite locuri şi localuri din capitală” (18.IX/1.X)

* În urmă cu 109 (1914) era încheiată o Convenţie specială ruso-română (cunoscută şi sub numele de Acordul Sazonov-Diamandi), prin care, în schimbul „neutralităţii prietenoase” a României, Rusia recunoştea drepturile acesteia asupra teritoriilor locuite de români aflate în Austro-Ungaria; specialiştii consideră această convenţie ca primul pas serios al României spre alianţa cu Antanta (18.IX/1X.)

* Acum 104 ani (1919) a luat fiinţă Opera Naţională Română din Cluj-Napoca, prima instituţie lirică a ţării, odată cu Teatrul Naţional clujean şi Conservatorul de Muzică, prin Decizia nr. 3910 a Consiliului Dirigent, organ executiv al Marelui Sfat Național Român. Spectacolul inaugural a avut loc la 25.V.1920, cu opera „Aida” de Giuseppe Verdi, în regia artistică a primului director al instituţiei, Constantin Pavel, interpretul rolului Radames

* Cu 76 de ani în urmă (1947) era inaugurat Teatrul Municipal din Bucureşti (actualul Teatru „Lucia Sturdza Bulandra”), cu piesa „Insula” de Mihail Sebastian, în regia lui Mircea Şeptilici, care a realizat, de asemenea, decorurile şi costumele; interpreţi: Jules Cazaban, Beate Fredanov, Ion Lucian şi Nicolae Sireteanu. În anul 1991, la inițiativa regizorului Elie Malka, „Bulandra” devine membru al Uniunii Teatrelor din Europa

* Acum 69 de ani (1954) a luat naştere Compania TAROM – Transporturile Aeriene Române, prin reorganizarea Companiei Aeriene TARS. În 1966, TAROM efectua primul zbor peste Atlantic, iar în 1969 îşi adăuga o premieră mondială în palmares: avionul românesc IL 18 cu însemnele TAROM a parcurs distanţa de peste 50.000 de kilometri în jurul lumii, în mai puţin de 80 de ore de zbor

* Cu 64 de ani în urmă (1959) era adoptat Regulamentul Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), în baza Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, amendate prin Protocolul nr. 11. Convenţia, care asigură principiul apărării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale la nivelul Consiliului Europei, a fost semnată la 4.XI.1950, la Roma, şi a intrat în vigoare la 3.IX.1953. În data de 14 noiembrie 1960, Curtea adopta prima hotărâre – Lawless c. Irlanda. La data de 1 noiembrie 1998, intra în vigoare Protocolul nr. 11 din Convenţie, care permite instituirea Noii Curţi, iar la 1 iunie 2010, intra în vigoare Protocolul nr. 14 din Convenţie, având ca scop garantarea eficacităţii Curţii pe termen lung. La 1 august 2018, intra în vigoare Protocolul nr. 16 din Convenţie, care permite Curţii să emită avize consultative. CEDO are sediul la Strasbourg şi i se poate adresa orice stat contractant sau orice persoană particulară care se consideră victimă a unei violări a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului

* Acum 49 de ani (1974) era inaugurat, la Sfântu Gheorghe, județul Covasna, Monumentul Ostașului Român, creat de sculptorul Balogh Péter

* În urmă cu 33 de ani (1990) se înfiinţa Corul de copii şi tineret „Symbol” al Patriarhiei Române, de profesorul Jean Lupu, cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist, aducând o notă de unicitate în peisajul muzicii corale româneşti. Corul „Symbol” a cântat pe scenele Sălii Palatului, Radiodifuziunii Române, Ateneului Român, a Operei Naţionale, Universităţii Naţionale de Muzică, Palatului Parlamentului, Palatului Cotroceni, Uniunii Compozitorilor, diferitelor universităţi, precum şi în numeroase catedrale şi biserici din capitală şi din ţară. Este demn de evidenţiat faptul că Filarmonica „George Enescu” include în fiecare stagiune a sa cel puţin un concert al corului „Symbol”

* Cu 17 ani în urmă (2006) inginera iraniano-americană, Anousheh Ansari, devenea prima turistă în spaţiu, odată cu lansarea capsulei Soyuz TMA-9 pentru o vizită de câteva zile la Staţia Spaţială Internaţională

Aniversări – Comemorări

– 1831: A murit poetul Vasile Cârlova; deşi concentrată doar în câteva poezii, experienţa sa literară este atât de semnificativă, încât se constituie în veritabilul început al liricii române moderne (n. 1809)

– 1903: A murit Isidor Vorobchievici, preot, pedagog, dirijor de cor, folclorist, compozitor şi scriitor (n. 1836, la Cernăuţi, azi în Ucraina) – 120 de ani

– 1907: S-a născut Arșavir Acterian, avocat, jurnalist, scriitor și memorialist de origine armeană; a scris multă literatură memorialistică, fiind poreclit de prietenii săi „martorul secolului”; jurnalele sale acoperă peste 60 de ani de evocări, cu întreruperi cauzate de anii petrecuți în temnițele comuniste (m. 1997)

– 1909: A murit Grigore Tocilescu, istoric, arheolog (s-a ocupat de studiul civilizaţiilor preromane de pe teritoriul României) şi folclorist; membru titular al Academiei Române din 1890, vicepreşedinte al acestui for (1896-1898; 1907-1909) (n. 1850)

– 1923: S-a născut (la Paris) principesa Ana de Bourbon-Parma (prenume complet Anne Antoinette Françoise Charlotte), fiica principelui René de Bourbon-Parma şi a principesei Margareta a Danemarcei; cunoscută în cercurile monarhiste şi în familia regală a României sub titlul Regina Ana, a fost căsătorită cu Regele Mihai I al României (din 10 iunie 1948, la Atena, după ce acesta a abdicat), cu care are împreună cinci fiice: principesele Margareta (n. 1949), Elena (n. 1950), Irina (n. 1953), Sofia (n. 1957) şi Maria (n. 1964) (m. 2016) – 100 de ani

– 1924: S-a născut scriitorul Stelian Filip (m. 2010)

– 1927: S-a născut soprana Maria Şindrilaru (m. ?)

– 1931: S-a născut Valeriu Sârbu, poet, dramaturg şi eseist; autor de scenarii radiofonice, unele preluate de radiodifuziuni din Roma, Munchen, Koln, Helsinki, Sarajevo, Belgrad, Bratislava; distins (în anii 1971, 1973 şi 1978) cu Premiul Radiodifuziunii Române (m. 2009)

– 1933: A murit geologul Theodor Văscăuţeanu; profesor la Universitatea din Iaşi, pe care a slujit-o peste un deceniu; a publicat o serie de studii şi cercetări din domeniul geologiei (n. 1896) – 90 de ani

– 1935: S-a născut sculptorul și profesorul de origine aromână Dumitru Pasima (m. 2022)

– 1946: S-a născut prozatorul şi dramaturgul Cicerone Sbanţu

– 1948: S-a născut Andrei Oişteanu, eseist, cercetător în domeniile etnologiei, antropologiei culturale, imagologiei şi istoriei religiilor; membru fondator şi cercetător la „Institutul de Istorie a Religiilor” din cadrul Academiei Române, preşedinte al „Asociaţiei Române de Istorie a Religiilor”; frate cu scriitorul şi publicistul Valeriu Oişteanu (stabilit în SUA) – 75 de ani

– 1959: A murit istoricul şi medievistul Barbu Câmpina; şi-a axat preocupările pe câteva din problemele importante ale istoriei medievale a României: feudalismul timpuriu, economia feudală în ţările române, lupta pentru independenţă; a acordat atenţie marilor figuri ale istoriei: Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Vlad Ţepeş şi Ştefan cel Mare (n. 1923)

– 1961: A murit (în închisoarea de la Aiud) părintele Ilarion Felea; profesor la Academia Teologică din Arad, părintele a scris multe lucrări de mare valoare teologică, cea mai importantă fiind „Spre Tabor”, o desăvârşită tâlcuire a Filocaliei (n. 1903)

– 1962: A murit Krikor H. Zambaccian, critic şi colecţionar de artă român de etnie armeană; impresionanta sa colecţie de obiecte de artă modernă românească şi franceză a donat-o, în 1947, statului român, deschizând în Bucureşti, la 19 mai acelaşi an, muzeul ce-i poartă numele şi care, ulterior, a fost încorporat în cadrul Muzeului Colecţiilor de Artă; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (n. 1889)

– 1967: A murit Tudor Şoimaru (pseudonimul lui Gheorghe Drăguşanu), prozator, dramaturg, cronicar dramatic, traducător şi gazetar (n. 1898)

– 1990: A murit cântăreaţa Ioana Radu, interpretă de romanţe şi muzică populară; sora cântăreţei Mia Braia (n. 1917)

– 2003: A murit compozitorul Sergiu Sarchizov; între anii 1953 şi 1956 a fost şeful Serviciului de creaţie muzicală din cadrul Radiodifuziunii Române (n. 1924) – 20 de ani

– 2010: A murit muzicologul Rodica Sava, realizator de emisiuni la Redacţia Muzicală a Radiodifuziunii Române; activitatea de jurnalist s-a concretizat în mii de emisiuni de analiză muzicologică, de critică muzicală la Radio, numeroase emisiuni la Televiziunea Naţională, articole în presa scrisă. În anul 1993 a lansat la Radio România o emisiune – concert cu public, unică în peisajul muzical naţional, desfăşurată sub genericul „Muzicieni de azi…muzicieni de mâine” (n. 1949)

– 2011: A murit pianista de origine română Lorry Wallfish, stabilită în SUA (n. 1922)

– 2011: A murit B. Elvin (Bernstein Elvin), critic literar, teatrolog, prozator, eseist şi publicist; fondator şi redcator şef al revistei „Lettre Internationale” (ediţia română) (n. 1927)

– 2012: A murit Nicolae Niţescu, interpret de romanţe şi muzică uşoară; a fost primul solist român premiat la un festival internaţional de muzică uşoară (Polonia, 1963) (n. 1930)

– 2012: A murit Romulus Vulpescu, poet, prozator, editor, publicist şi traducător (a tradus din Villon, Rabelais, Shakespeare, Dante Alighieri, Alfred Jarry ş. a.; a tradus în limba franceză din Urmuz, George Bacovia, Ion Barbu, Mateiu I. Caragiale); a publicat „Antologia poeziei latino-americane”(1961) şi „Antologia poeziei chineze” (1963); soţul scriitoarei Ileana Vulpescu (n. 1933)

– 2019: A murit Alexandru (Ducu) Darie, regizor la Teatrul de Comedie şi Teatrul Bulandra din Bucureşti, director al Teatrului Bulandra (din 2002) şi preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa (2006-2011) (n. 1959)

– 2021: A murit Dorin Anastasiu, solist vocal, profesor, redactor și prezentator de emisiuni TV (n. 1943)

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit al UE (18 – 19 sep.)

– Zaragoza: Reuniunea informală a miniştrilor educaţiei şi tineretului din UE (18 – 19 sep.)

– Paris: Premierul francez Élisabeth Borne prezintă liderilor partidelor politice foaia de parcurs pentru planificarea ecologică

– Paris: Élisabeth Borne prezintă noul plan de combatere a sărăciei, Pactul de Solidaritate, părților interesate din lumea asociativă

– Haga: Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) va asculta în luna septembrie obiecţiile Rusiei într-o procedură lansată de Ucraina după declanşarea invaziei ruse asupra teritoriului ucrainean pe 24 februarie 2022. Rusia îşi va expune obiecţiile în această zi, iar Ucraina îşi va dezvolta argumentele a doua zi

– Luxemburg: Curtea de Conturi Europeană organizează o conferinţă de presă în care va prezenta raportul special privind măsurile luate de UE pentru a stimula dezvoltarea energiei din surse regenerabile offshore

– Indonezia: ASEAN organizează primele exerciții militare comune (18 – 25 sep.)

– New York: Summitul privind Obiectivele Dezvoltării Durabile, în marja Adunării Generale a ONU (18 – 19 sep.)

– Silicon Valley, SUA: Vizita premierului israelian, Benjamin Netanyahu

– Moscova: Întâlnire a ministrului rus al afacerilor externe Serghei Lavrov cu omologul chinez Wang Yi

– New Delhi, India: Sesiune extraordinară a Parlamentului (18 – 22 sep.)

– Paris: Rețeaua de magistrați/procurori responsabili pentru sport (MARS), înființată în temeiul Acordului parțial extins privind sportul (EPAS) al Consiliului Europei, va avea a doua întâlnire. O conferință, găzduită de Ministerul francez al Justiției, va avea ca scop creșterea gradului de conștientizare cu privire la ultimele tendințe în ceea ce privește amenințările și provocările la adresa integrității sportive și acțiunile conexe în investigații și urmăriri penale. Secretarul general adjunct al Consiliului Europei Bjørn Berge, ministrul francez al justiției Éric Dupond-Moretti și ministrul francez al sportului și al Jocurilor Olimpice și Paralimpice Amélie Oudéa-Castera vor vorbi la conferință și vor fi salutați, alături de participanți, în Curtea de Apel din Paris, de către procurorul general din Paris Marie-Suzanne Le Quéau

– Bulgaria: Sunna Ævarsdóttir și Deborah Bergamini, coraportori ai Adunării Parlamentare (APCE) pentru dialogul post-monitorizare cu Bulgaria, vor efectua o vizită de informare la Sofia (18-19 sep.)

– Strasbourg: Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) va publica rapoarte privind Polonia (18 septembrie), Luxemburg (19 septembrie), Macedonia de Nord (20 septembrie) și Islanda (21 septembrie), concentrându-se în primul rând pe egalitate și acces la drepturi, discurs instigator la ură și violență motivată de ură și integrare și incluziune (18 – 21 sep.)

– New York: Secretarul general al CoE, Marija Pejčinović Burić va participa la un segment la nivel înalt al sesiunii Adunării Generale a Națiunilor Unite (18 – 22 sep.)

– Mollina, Spania: Universitatea pentru Tineret și Dezvoltare va fi organizată pe tema „Tineri, pace și schimbări climatice”. Programul va explora intersecția dintre pace, acțiunea climatică și implicarea tinerilor, subliniind rolul tinerilor în promovarea factorilor de pace pozitivă în relație cu mediul (18 – 23 sep.)

– Moscova: Audiere în procesul lui Yuri Kohovets pentru că a criticat ofensiva Kremlinului din Ucraina

– Manila, Filipine: Leila de Lima, adversarul încarcerat al fostului președinte filipinez Duterte, se prezintă în instanță

– Londra: Société Générale își prezintă planul strategic

– New York: Procesul fostului președinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernández

– Los Angeles: Realizatorul american John Waters primeşte o stea pe Hollywood Walk of Fame

– Canton, China: Tenis – Turneul WTA de la Guangzhou (18 – 24 sep.)

Aniversări – Comemorări

– 18 – 24.IX: „Săptămâna Internațională a Persoanelor cu Deficiențe de Auz” (IWDP) este marcată în ultima săptămână întreagă a lunii septembrie; în cadrul săptămânii, pe 23 septembrie este marcată și „Ziua internațională a limbajului semnelor”, stabilită de Adunarea Generală a ONU, la 19.XII.2017, la inițiativa Federației Mondiale a Surzilor (WFD); ziua a fost aleasă ca fiind data la care, în anul 1951, a avut loc primul Congres Mondial al WFD. Săptămâna se încheie cu „Ziua internațională persoanelor cu deficiențe de auz”, pe 24 septembrie (ultima duminică din septembrie). NOTĂ: Pe 3 martie este marcată „Ziua mondială privind protecţia sănătăţii urechii şi auzului” sau „Ziua mondială a auzului”, stabilită cu prilejul primei Conferinţe internaţionale privind prevenirea deprecierii auzului şi restabilirea acestuia, care a avut loc în 2007 la Beijing, în China

– „Ziua Internaţională de Monitorizare a Apei” este un eveniment global, menit să stimuleze organizarea şi implicarea publică în acţiunea de protejare a resurselor de apă ale planetei și să determine oamenii din întreaga lume să testeze calitatea apei locale; evenimentul este coordonat de Water Environment Federation, împreună cu Asociaţia Internaţională a Apei. Ziua a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 2003 ( – 20 de ani), fiind marcată, la început, o lună mai târziu, la 18 octombrie – aniversarea adoptării, în 1972, în SUA, a Legii Apei Curate (Clean Water Act), în baza căreia a început refacerea şi protejarea resurselor de apă ale ţării; dar, pentru a facilita participarea la evenimente în acele părţi ale lumii unde temperaturile pot ajunge la punctul de îngheţ la acel moment, din 2007 data a fost schimbată cu 18 septembrie

– „Ziua Internaţională a Salarizării Echitabile”, celebrată, pentru prima dată în 2020, pentru a susține obţinerea unei remuneraţii corespunzătoare pentru o muncă de aceeaşi valoare și pentru a contribui la consolidarea angajamentului Naţiunilor Unite faţă de drepturile omului şi împotriva tuturor formelor de discriminare, inclusiv împotriva discriminării faţă de femei şi fete. NOTĂ: Există și o „Zi europeană a salarizării echitabile” marcată la date variate în fiecare an și țară

– „Ziua Mondială a Geologilor”; celebrarea unei Zile a Geologilor în data 18 septembrie a fost propusă în cadrul Congresului Internațional de Geologie de la Florența, Italia, 2004, și aprobată de Organizația Națiunilor Unite. Anterior acestei zile sărbătorite și în mediul geologic din România, o zi a geologilor și a geologiei a fost celebrată în prima duminică a lunii aprilie, inițiată în anul 1966 de geologii sovietici și preluată și de alte organizații geologice la nivel internațional. Această zi este dedicată geologilor și activităților geologice iar manifestările aniversare sunt organizate de către instituții și asociații cu profil geologic (geologie, geofizica, geochimie) din diferite țări. Geologia studiază atât compoziția rocilor de suprafață, cât și a celor de adâncime, zăcămintele minerale solide, lichide și gazoase, structura integrală a planetei Terra, plăcile tectonice ale scoarței terestre, dar și structura de profunzime a planetei noastre, straturile sale lichide succesive, ce se găsesc între crusta solidă a suprafeței Pământului și miezul său greu, alcătuit preponderent din elemente de metale grele topite, fiind supuse la presiuni foarte mari

– Ziua naţională a Republicii Chile; aniversarea proclamării independenţei – 1810

– 53 d.H.: S-a născut (pe teritoriul actualei Andaluzii/Spania) împăratul roman Traian (Marcus Ulpius Nerva Traianus); a fost primul împărat roman de origine neitalică; în timpul domniei lui (98-117 d.H.) Imperiul Roman a atins apogeul expansiunii sale; în urma a două campanii militare (101-102 d.H. şi 105-106 d.H.) i-a învins pe daci şi a transformat cea mai mare parte a Daciei în provincie romană, colonizând-o cu elemente romane şi romanizate; în amintirea acestei victorii a ridicat, la Adamclisi (109 d.H.), „Tropaeum Traiani”, şi la Roma (113 d.H.), „Columna lui Traian” (m. 117 d.H.) – 1965

– 1569: A murit Pieter Bruegel cel Bătrân, cel mai de seamă pictor flamand al secolului al XVI-lea; grație originalității și unicității operei sale, ocupă un loc excepțional în istoria picturii (n. 1525)

– 1709: S-a născut Samuel Johnson, filolog, scriitor şi critic literar englez; ultimul mare reprezentant al clasicismului englez; a elaborat lucrări de lexicografie („Dicţionarul limbii engleze”, 1755), primul mare dicţionar englez cu citate ilustrate şi a scris studii despre Shakespeare şi o ediţie a operelor acestuia (m. 1784)

– 1783: A murit Leonhard Euler, matematician, fizician şi astronom elveţian; contribuţii fundamentale în matematică, creator al calculului variaţiilor (n. 1707) – 240 de ani

– 1819: S-a născut fizicianul francez Léon Foucault; a determinat viteza luminii (1850) şi a demonstrat mişcarea de rotaţie a Pământului cu ajutorul pendulului care-i poartă numele (1851) (m. 1868)

– 1897: S-a născut dirijorul şi compozitorul spaniol Pablo Sorozábal (m. 1988)

– 1905: S-a născut Greta Garbo, actriţă de film suedeză, stabilită în SUA (m. 1990)

– 1921: S-a născut scriitoarea şi jurnalista portugheză Maria Judite de Carvalho (m. 1998)

– 1926: S-a născut Bud (Jonah J.) Greenspan, regizor şi producător american, specialist în domeniul filmelor documentare despre Jocurile Olimpice; cunoscut îndeosebi pentru realizarea celebrului documentar „The 100 Years of Olympic Glory” (m. 2010)

– 1928: S-a născut Nag Arnoldi, sculptor, pictor și profesor elvețiano-italian (m. 2017) – 95 de ani

– 1933: S-a născut actorul american Robert Blake, câștigător al Globului de Aur și al premiului Emmy, apărând în aproximativ 200 de filme (m. 2023) – 90 de ani

– 1939: S-a născut actorul american de comedie Fred Willard, cu o carieră care se întinde de-a lungul a cinci decenii în cinema şi televiziune (m. 2020)

– 1939: A murit scriitorul polonez Stanisław Ignacy Witkiewicz; precursor al teatrului absurdului şi existenţialismului, a scris romane de anticipaţie, parodice şi groteşti, fiind şi autor de eseuri artistice; a fost de asemenea filosof, dramaturg şi fotograf (n. 1885)

– 1945: S-a născut John McAfee, programator de calculatoare și om de afaceri american; în 1987 a scris primul software comercial antivirus, fondând McAfee Associates pentru a-și vinde creația (m. 2021)

– 1958: S-a născut cântăreţul francez de origine algeriană Rachid Taha; figură emblematică a rockului francez în anii ’80 ai secolului XX (m. 2018) – 65 de ani

– 1961: S-a născut James J. Gandolfini Jr., actor american de origine italiană (m. 2013)

– 1961: A murit, la Ndola, Zambia, Dag Hammarskjöld, fost diplomat suedez, care, între aprilie 1953 și până la moartea sa într-un accident de avion, a fost al doilea Secretar General al Organizației Națiunilor Unite (n. 1905)

– 1964: A murit Sean O’Casey, primul dramaturg irlandez care a scris despre clasa muncitoare din Dublin; a scris piese de teatru inspirate de lupta pentru independenţă sau de factură expresionistă (n. 1880)

– 1967: A murit Sir John Douglas Cockcroft, fizician englez; a realizat în laborator prima reacţie nucleară cu particule accelerate (1932) şi a construit primul accelerator de particule (acceleratorul Cockcroft-Walton); Premiul Nobel pentru fizică în 1951, împreună cu irlandezul Ernest Walton (n. 1897)

– 1970: A murit Jimi (James Marshall) Hendrix, chitarist, cântăreţ şi compozitor american, legendă a muzicii rock (n. 1942)

– 1971: S-a născut soprana rusă Anna Netrebko

– 1975: S-a născut Balázs Havasi, pianist și compozitor ungar; a obținut recordul Guiness World în 2009 de cel mai rapid pianist (prin atingerea clapei de 13 ori într-o secundă); muzica lui reprezintă o neobosită reinvetare a poeticii muzical-baroce şi clasice

– 1980: A murit Katherine Anne Porter, scriitoare şi jurnalistă americană (n. 1890)

– 2009: A murit filosoful american Irving Kristol; fondator al curentului cultural şi politic neoconservator (n. 1920)

– 2011: A murit dirijorul german Kurt Sanderling (n. 1912)

– 2012: A murit Santiago Carrillo (Santiago José Carrillo Solares), om politic spaniol, liderul Partidului Comunist Spaniol între 1960 şi 1982, unul din artizanii tranziţiei spre democraţie (n. 1915)

– 2013: A murit Marcel Reich-Ranicki, unul din cei mai cunoscuţi critici literari din Germania după cel de-al Doilea Război Mondial; a supravieţuit Ghetoului din Varşovia (n. 1920, într-o familie de evrei, în Polonia) – 10 ani

– 2013: A murit Richard Sarafian, regizor, scenarist şi actor american care a avut o influenţă majoră asupra unei generaţii întregi de regizori şi actori, supranumită „Easy Riders, Raging Bulls”, care a dominat Hollywood-ul în anii ’70 ai secolului XX (n. 1930) – 10 ani

– 2018: A murit actorul Jean Piat, o adevărată legendă a teatrului francez (n. 1924) – 5 ani

– 2022: A murit Kjell Erik Espmark, poet, romancier, critic și istoric literar, profesor suedez (n. 1930) – 1 an