Modificările fiscale puse în dezbatere publică de Ministerul Finanțelor ar urma să intre în vigoare la 1 octombrie

Realizator: Amalia Bojescu – Noile măsuri fiscale puse în dezbatere publică de Ministerul de Finanțe ar urma să intre în vigoare la 1 octombrie, prin asumarea răspunderii. Pentru a avea o susținere cât mai largă în parlament, premierul Marcel Ciolacu a avut discuții cu fostul partener de guvernare UDMR, în condițiile în care cei din conducerea Uniunii au anunțat recent că resping ideea reducerii cheltuielilor privind instituțiile culturale din țară sau a investițiilor pe care autoritățile locale le pot face din fonduri proprii.
Kelemen Hunor, președintele UDMR: Măsurile legate de autoritățile locale – aici, noi am spus că în primul rând trebuie să țină cont de principiul autonomiei locale. Nu poți să intervii de la nivel central și să spui ce au voie să facă autoritățile locale și ce nu au voie să facă, cât trebuie să cheltuie pe cultură, pe sport, pe religie și așa mai departe. Deci nu se poate accepta.
Realizator: Premierul Marcel Ciolacu a discutat și cu reprezentanții grupului minorităților naționale, însă aceștia nu și-au prezentat încă poziția față de pachetul de măsuri fiscale anunțat de guvern. La finalul întâlnirilor, premierul Marcel Ciolacu arăta că a avut loc o informare și că în privința susținerii măsurii pregătite de executiv „nu a primit un „nu” hotărât”.
Marcel Ciolacu: A fost o informare. Nu avem înțelegeri. Am stat cu grupurile de vorbă. Până acum nu avem un „nu” hotărât. Nu au fost amendamente impuse.
Realizator: Din opoziție, USR atrage atenția că modificările fiscale pentru care guvernul vrea să își asume răspunderea au efecte negative asupra economiei, a antreprenorilor și profesiilor liberale. Președintele formațiunii, Cătălin Drulă, condamnă acordul PNL pentru aceste măsuri și spune că USR are discuții cu toate partidele politice din parlament, cu excepția AUR, pentru susținerea unei moțiuni de cenzură, transmite redactorul RRA Iulia Gherman./RADOR RADIO ROMÂNIA/abranescu/asalar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (19 septembrie)