Constituit în martie 1875 în casa lui Mazar Paşa (numele turcesc al englezului Stephen Lakeman) de la Bucureşti, Partidul Naţional Liberal a fost mai întâi considerat de autorităţi <o coaliţie de conspiratori antimonarhişti>. Un an mai târziu avea forţa de a-şi instala deja propriul guvern care, prin Ion C. Brătianu, avea să conducă ţara în momentele ei cele mai importante. Până în 1888 Partidul Naţional Liberal şi-a consfinţit importanţa prin contribuţia la realizarea independenţei naţionale şi la formarea primelor instituţii democratice moderne. Au urmat alte importante izbânzi, sub conducerea Brătienilor, în timpul domniei primilor regi, Carol I şi Ferdinand: întregirea ţării, introducerea votului universal, reforma agrară. Istoria politică a României până la Al Doilea Război Mondial este puternic marcată de acest partid care s-a aflat aproape mereu la guvernare, de succesele şi eşecurile sale. Apoi, PNL a fost în fruntea luptei împotriva comunizării ţării. Odată instalaţi la putere, comuniştii l-au spulberat (fără a emite un document oficial de desfiinţare), i-au terorizat şi distrus elitele. Primii săi lideri arestaţi au fost în 1948. Doi ani mai târziu, în două valuri succesive (mai şi august) au fost trimişi în închisoarea de la Sighet şi ceilalţi liberali de seamă, în frunte cu preşedintele Dinu Brătianu în vârstă de 84 de ani. Avea să moară acolo, la scurt timp. Deşi înţelesese foarte bine ce urmează, testamentul său politic (scris cu un an înainte de arestare, pe când avea domiciliu obligatoriu) era totuşi plin de încredere: „Sunt încredinţat că rolul Partidului Naţional Liberal, care singur este rezemat pe principii sănătoase, va fi în viaţa de mâine şi mai important ca în trecut. El singur având o tradiţie de înfăptuiri generoase şi o lungă experienţă în conducerea ţării”.
Imediat după căderea regimului ceauşist, în 22 decembrie 1989 s-au întâlnit în taină câţiva foşti membri ai Tineretului Liberal: Sorin Bottez, Nicu Enescu şi Dan Lăzărescu. Atunci au luat decizia constituirii unui comitet de iniţiativă care să reactiveze partidul. Aşa se face că PNL a revenit pe scena politică a ţării, respectând mai mult sau mai puţin principiile din vremea Brătienilor.
Interviurile cu foşti membri ai Tineretului Liberal care au trecut prin închisorile politice sau au trăit în exil – păstrate în Arhiva de istorie orală – dezvăluie lumea tulbure românească a anilor 1944-1948, efortul bătrânilor şi tinerilor acestui partid istoric de a stăvili comunizarea şi sovietizarea ţării.
Profesorul Sorin Mircea Bottez (1930-2009) este unul dintre cei mai reprezentativi membri ai PNL. Pentru el liberalismul – bazat pe principiile respectării drepturilor omului (drepturile cetăţeneşti, libertatea de gândire şi de exprimare), pe principiile respectării proprietăţii private, a libertăţii politice şi economice – a fost un ideal de neclintit, din perioada „panatalonilor scurţi” şi până la sfârşitul vieţii. A dovedit acest lucru suportând trauma celor 15 ani de închisoare politică şi consecinţele ei.
„Eu sunt membru al acestui partid din 1945, de pe vremea când eram în pantaloni scurţi, eram copil, elev, am fost membru al Tineretului Colegial al Partidului Naţional Liberal şi vicepreşedinte al acestei organizaţii şi după aceea am fost condamnat pentru activitate anticomunistă – subliniat, liberală! – pentru că organizaţia noastră, organizaţia <Avram Iancu>, era formată în majoritate din membri ai Tineretului Colegial. Şi am făcut aceşti 15 ani închisoare, în care timp am cunoscut şi am avut cinstea de a fi apreciat de majoritatea şefilor partidului meu, care fuseseră condamnaţi… care erau în închisori, fiind condamnaţi. […] Apoi am considerat că faptul de a fi fost eliberaţi nu schimba cu nimic statutul nostru de liberali. Dovadă şi acele hârtii care se dădeau la vremea aceea oriunde – vorba-ceea, şi brânză dacă voiai să cumperi, trebuia să faci o declaraţie – treceam <Activitatea politică: în trecut, PNL, în prezent fără>. Dumneavoastră ştiţi, desigur, categoric ştiţi, că Partidul Naţional Liberal n-a fost niciodată desfiinţat…
… în mod oficial, spre deosebire de PNŢ…
Spre deosebire de PNŢ… Şi faptul că Partidul Naţional Liberal nu a fost niciodată desfiinţat, ci şi-a autosuspendat lucrările <până la o dată care va fi anunţată ulterior> s-a datorat în special samavolniciei care s-a produs cu partidul-soră, Partidul Naţional Ţărănesc, care a fost în mod ticălos, în mod nefiresc, desfiinţat. Şi atunci, conducerea partidului meu a considerat că prezenţa noastră în viaţa publică şi figurând ca membri ai parlamentului – deşi aleşii liberali nu au călcat niciodată în incinta parlamentului după alegerile din ’46, totuşi, eram [formal] membri ai Parlamentului – şi atunci s-a decis ca să ne autosuspendăm până la o dată ce va fi anunţată ulterior. Tot timpul, în închisoare şi după aceea, împreună cu mulţi dintre liberalii de seamă care au fost închişi – au fost foarte mulţi închişi! – [ne-am recunoscut apartenenţa politică]…”
[Interviu realizat de prof. Stan Stoica, 2003]
