Eugen Preda: În cadrul Direcției politice a fost înființată o Secție de propagandă…
Pentru un control mai strict al știrilor care intrau pe post, în 1947 a fost creată Direcția politică care elabora radiojurnale. Anul următor, Direcția politică s-a mărit și au fost înființate noi secții: economică, internă și externă. Direcția politică răspundea și de emisiunile pentru străinătate. Considerând că emisiunile nu sunt destul de “educative”, în 1953 în cadrul Direcției politice a fost înființată o secție de propagandă marxist – leninistă. Această situație a durat până în 1955, când a avut loc o relativă relaxare. Martor al acestor ani a fost jurnalistul Eugen Preda (numele real Ernest Glotter).
„Între 1950 – 1952 am lucrat la Secția sârbă. În 1952, când campania anti-titoistă îşi dusese de-acuma vârful, am fost chemat de către Luchian şi mi s-a spus că o să trec în calitate de redactor la Radiojurnal, redacţia principală a informaţiilor politice. Pe vremea aceea redactor însemna un fel de şef de secţie.
Însă şansa vieţii mele a fost că în noiembrie 1952 s-a schimbat conducerea. Adică a venit Henri Dona. A venit în calitate de redactor-şef. El era un ziarist sută-n sută, desăvîrşit, și un om care nu şi-a adus prietenii, ci a căutat să ridice dintre tineri. El era groaza noastră. Dacă te întâlnea pe culoar când el ieşea să se ducă la lavabou începea să spună: “Măi, ia spune-mi mie, cum se numeşte ziarul Partidului Comunist din Olanda? ” Sau care era capitala Honduras-ului. Bineînţeles că nu ştiai. Și el zicea: “Bine, du-te şi te documentează şi vino şi spune-mi!” Te duceai la documentare, începeai să cauţi până când găseai. Apoi veneai şi-i spuneai şi el îţi replica : “Da, parcă aşa îi spune.” Cert este că el a avut o mare influenţă, atât asupra mea, cât şi asupra celorlalţi. Adică gazetăria radiofonică în sensul modern a început odată cu dânsul. În 1953, după moartea lui Stalin, a început să se preocupe de modalităţile în care s-ar putea îmbunătăţi activitatea postului de radio. Țin minte că a comandat, în afară de toate ziarele externe, care erau atuncea la documentare, a comandat grilele de programe ale posturilor franceze şi am început să le studiem. Și a introdus emisiunea “Gazeta Radio ”, după o discuţie avută cu cehii, care aveau o emisiune din aceasta de sinteză, seara… de circa jumătate de oră …
În 1953, cred că era prin preajma lui 1 mai, nu mai ţin minte exact, am fost anunţat că am fost numit redactor-şef adjunct, împreună cu Radu Vasiliu. Și aşa a început o altă etapă, în care nu mai răspundeam numai de mine, răspundeam şi de alţii …
Între timp se crease un spirit de echipă. Și, deşi nu prea aveam noi bani şi resurse, obişnuiam totuşi să mergem împreună, colegii, sîmbătă seara, la Athenée Palace. Era destul de ieftin pe vremea aceea.
În 1955 eram foarte – n-aş vrea să spun cuvîntul “revoluţionar” – însă eram între aceia care doreau să se schimbe lucrurile în Radio. Și, din punctul ăsta de vedere, am fost unul dintre admiratorii lui Dona, care avea şi capacitatea şi dorinţa de a face o schimbare. Între timp, Dona fusese făcut vicepreşedinte al Radiodifuziunii. El a fost cel care a făcut ca presa străină să intre în Radio. Și a adus tot felul de ziare”.
[Interviu realizat de Mariana Conovici, 1995]
