O ședință de urgență a Biroului Politic Național al PSD a fost convocată pentru astăzi de președintele formațiunii, Marcel Ciolacu, pentru a-l exclude din partid pe unul dintre cei mai vechi și influenți lideri ai formațiunii, Dumitru Buzatu. El a fost prins în flagrant, aseară, de DNA în timp ce lua mită peste un milion de lei și a petrecut noaptea în sediul Direcției Naționale Anticorupție Iași. Costin Grigore are detalii.
Reporter: Dumitru Buzatu este șef al Consiliului Județean Vaslui și lider al organizației PSD din acest județ, considerat cel mai sărac din țară. Este unul dintre cei mai vechi și influenți lideri locali ai social-democraților și a făcut parte și din garda apropiaților fostului șef PSD, Liviu Dragnea. A fost parlamentar din 1992 și până în 2012, de când a tot fost ales în funcția de președinte al Consiliului Județean. Aseară a fost prins de procurorii DNA cu mită de 1,25 milioane de lei. Banii primiți pentru a favoriza o firmă să obțină un contract au fost găsiți în portbagajul mașinii sale, numai bancnote de 500 lei, nou-nouțe și marcate de DNA. Potrivit unor surse judiciare citate de presa locală, suma ar reprezenta un procent din valoarea unui contract de peste 222 de milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la un drum. Au urmat apoi percheziții la locuința șefului Consiliului Județean, care s-au încheiat după mai mult de șase oare, pe la 3:00 noaptea. Liderul PSD Vaslui a fost adus cu o mașină cu girofar și nu a vrut să facă declarații jurnaliștilor care îl așteptau.
Reporter: Bună seara! Ce s-a întâmplat, domnule președinte?
Dumitru Buzatu: Ce vreți să spun? /…/ informați.
Reporter: Așa a răspuns Dumitru Buzatu în timp ce era escortat de procurori, potrivit unor imagini video postate de presa locală pe youtube. El are o avere impresionantă, potrivit celei mai noi declarații, care are patru pagini. Deține sau este coproprietar al 10 terenuri agricole, forestiere sau intravilane și cinci imobile. Terenurile agricole și forestiere depășesc 130 de hectare. Mai deține și o rulotă, și o șalupă. De asemenea, Dumitru Buzatu are o pensie pentru limită de vârstă și o pensie specială de la Parlamentul României. Într-o primă reacție, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că va propune excluderea sa din partid. „Voi convoca de urgență Biroul Politic Național în format online și voi propune colegilor excluderea domnului Dumitru Buzatu din partid. Am spus întotdeauna că în mandatul meu toleranța pentru faptele de corupție este zero”, a scris aseară, pe Facebook, premierul Marcel Ciolacu./RADOR RADIO ROMÂNIA/eradu
Acasă Subiectul zilei Președintele PSD, Marcel Ciolacu, cere excluderea lui Dumitru Buzatu din partid, după...