București Fm a ieșit sâmbătă în stradă pentru a sărbători împreună cu ascultătorii săi Zilele Bucureștiului.
Live, de pe Calea Victoriei, bucureștenii au avut parte de o ediție a emisiunii „City Break” altfel, conectată la toate evenimentele culturale organizate de Primăria Capitalei prin ARCUB.
Pe străzile deschise ale Capitalei, București FM și-a deschis microfoanele pentru cei care care au ales să își petreacă weekendul la marea sarbătoare urbană.
Tiberiu Păun, maestrul de ceremonii al acestei ediții “City Break”, a ridicat ștacheta distracției. Ascultătorii prezenți la eveniment, au vorbit la microfonul București FM, fără inhibiții, despre orașul în care trăiesc, și-au exprimat gândurile și dorințele, și au depănat amintiri despre vacanță. Cei mai norocoși au plecat cu biletele care le vor deschide ușile teatrelor bucureștene.
Raluca Ganea, șef serviciu Proiecte Culturale – ARCUB, a fost prezentă în ediția specială a emisiunii “City Break” și a oferit detalii despre întregul program “Zilele Bucureștiului”.
Daniela Samoil, inițiatorul și coordonatorul proiectului “Noaptea Dansului” a vorbit despre efectul terapeutic al dansului si a insuflat curaj celor prezenți, care nu s-au sfiit și au dansat împreună pe străzile orașului.
La microfonul București FM, ascultătorii s-au întâlnit și cu astrologul Alina Mihaela Gîfu, invitata și consultanta permanentă a lui Tiberiu Păun, pentru predicții astrale și un horoscop de luat în seama.
București FM, radioul public local al Capitalei, este partenerul tradițional al ARCUB. În fiecare an, strânge comunități și sărbătorește “Zilele Bucureștiului” împreună cu ascultatorii săi în stradă, live, din mijlocul orașului./RADOR RADIO ROMÂNIA/mpopa
RADOR RADIO ROMÂNIA (25 septembrie 2023)