Mercenarii ruşi din compania Wagner s-au întors pe front, pentru a participa la războiul împotriva Ucrainei – potrivit șefului serviciului de presă al Grupului de Forţe „Est” din cadrul armatei ucrainene, Ilia Evlaş. „Confirmăm că ‘wagneriţii’ sunt prezenți pe teritoriul Grupului de Forțe ‘Est’. Aceştia sunt soldaţi ai Wagner care se aflau pe teritoriul belarus. Acum, îşi desființează taberele de acolo. Erau aproximativ 8.000. Unii dintre acești mercenari au plecat în Africa, iar unii renegociază contracte cu Ministerul Apărării al Federației Ruse și se întorc aici, în estul Ucrainei, pentru a lua parte la ostilități – atât ca instructori, cât și ca parte a personalui militar” – a explicat Evlaş. Potrivit militarului, este vorba despre ceea ce a mai rămas din compania Wagner – aproximativ 500 de oameni, pe care comandamentul rus intenționează să-i implice în război. „Cu toate acestea, ei nu vor reprezenta o amenințare semnificativă, ca înainte, deoarece liderul lor principal, Evgheni Prigojin, a dispărut. Acești oameni sunt într-adevăr printre cei mai pregătiți din armata rusă, dar nu vor deveni o amenințare semnificativă, nu vor schimba jocul” – a asigurat Evlaş. Amintim că, pe 22 septembrie, au apărut informații că mercenari Wagner ar fi ajuns în zona de luptă din regiunea Herson. Ulterior, CNN a transmis că mercenari ai companiei Wagner s-au întors din Belarus în zona Bahmutului, în regiunea Doneţk./sdan/atataru
(KORESPONDENT – 27 septembrie)