Parcarea cu 300 de locuri pentru navetişti pe care Primăria sectorului 4 al capitalei o va deschide pe Şoseaua Berceni, lângă noua staţie de metrou Tudor Arghezi, va avea un tarif de 3 lei de la ora 07:00 la ora 19:00 pentru întreg intervalul de staţionare, în timp ce pe timpul nopţii tariful este de 3 lei pe oră, au precizat pentru Radio România Actualităţi reprezentanţii primăriei de sector. Parcarea este construită pentru navetiştii care intră în Bucureşti cu maşinile, dar vor să continue călătoria cu metroul pe Magistrala 2 Berceni-Pipera, cea mai aglomerată linie dintre cele cinci magistrale. Potrivit reporterului RRA Alexandru Lancuzov, parcarea de la Tudor Arghezi şi noua staţie de metrou vor fi inaugurate cel mai târziu pe 15 noiembrie, dar cu o întârziere de cinci-şase luni faţă de primele termene promise./rpatulea/ilapadat
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 septembrie)