Conferința Generală a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) a aprobat o rezoluție privind readucerea imediată a Centralei Nucleare Zaporijjia la controlul deplin al Ucrainei – transmite, vineri, Ministerului Energiei de la Kiev. Potrivit instituţiei, în timpul celei de-a 67-a sesiuni a Conferinței Generale a AIEA, 69 de țări au susținut rezoluția privind securitatea nucleară în Ucraina propusă de Canada, Finlanda și Costa Rica. AIEA solicită Rusiei, printre altele, retragerea imediată a întregului personal militar și al personalului neautorizat de pe teritoriul centralei și readucerea acesteia sub controlul deplin al autorităților competente din Ucraina, în conformitate cu licența în vigoare eliberată de Inspectoratul pentru Reglementare Nucleară al Ucrainei, asigurând funcționarea în siguranță a instalaţiei. În urma unei astfel de retrageri, AIEA ar putea implementa garanțiile de siguranță în mod eficient. „Suntem recunoscători partenerilor noștri, fiecărei țări pentru vocea lor în sprijinul respectării garanțiilor de securitate nucleară și radioactivă. Admiterea Ucrainei în Consiliul guvernatorilor AIEA, precum și adoptarea unei rezoluții prin care se cere întoarcerea Centralei Nucleare Zaporijjia sub controlul Ucrainei este dovada că lumea civilizată este alături de noi” – a remarcat ministrul ucrainean al energiei, Herman Halușcenko. Acesta a mulțumit directorului general al AIEA, Rafael Grossi, pentru eforturile depuse de agenție în vederea rezolvării situației de la Centrala Nucleară Zaporijjia, aflată sub ocupaţia armatei ruse./sdan/lalexandrescu
Agenția de presă RBC – 29 septembrie