Scriitorul şi eseistul francez Pascal Bruckner a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest Timișoara

Realizator: Mira Gomboş – Scriitorul și eseistul francez Pascal Bruckner a primit astăzi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest din Timișoara. Profesor invitat la mai multe instituții prestigioase de învățământ, Bruckner a asistat și la deschiderea anului universitar, iar în discursul său a vorbit publicului despre prima sa interacțiune cu România în 1990 și despre ce a văzut pe străzile capitalei, într-o țară afectată atunci de schimbarea de regim.
Pascal Bruckner: Îmi rămâne în minte un lucru din ziua aceea la București, contrastul dintre capitala şubrezită și căldura gazdelor care ne-au întâmpinat. Rând pe rând se vedeau pe chipuri două sentimente: de teamă și de speranță. Chipurile erau încordate, oamenii se pândeau, încă se temeau de o lovitură de stat, de revenirea temutei Securități și priveau iscoditor rarele mașini care circulau, astăzi mașini de colecție.
Realizator: Scriitorul francez, Pascal Bruckner, o declarație consemnată de colegii de la Radio România Timișoara./RADOR RADIO ROMÂNIA/rpatulea/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 septembrie)