Context
Cu 441 de ani în urmă Papa Grigore al XIII-lea (papă între anii 1572 şi 1585) anunţa introducerea unui nou calendar, care îi va purta numele şi care punea de acord anul ecleziastic cu anul astronomic. Calendarul gregorian (sau de stil nou) a înlocuit calendarul iulian (numit şi de stil vechi). Conform noului sistem de calcul, ziua de 5 octombrie 1582 a devenit 15 octombrie 1582 (noul calendar a fost adoptat de România în anul 1919, când 1 aprilie a devenit 14 aprilie) (5/15).
Calendarul, istoric și evoluție
Calendarul este un sistem de împărțire a timpului în ani, luni și zile, bazat pe fenomenele periodice ale naturii. De asemenea, calendarul ajută comunitățile de oameni să stabilească anumite sărbători, festivități sau evenimente importante.
Calendarul iulian
Calendarul iulian are 365 de zile și a fost oficializat de Iulius Caesar în anul 46 î.Hr. Acesta a înlocuit calendarul roman, care era un calendar lunar bazat pe fazele lunii. Calendarul iulian a fost conceput cu ajutorul matematicienilor și astronomilor greci precum Sosigenes și se bazează în întregime pe rotațiile Pământului în jurul Soarelui. În medie, Pământului ae nevoie de 365 de zile, 5 ore, 48 de minute și 45 de secunde pentru a face o rotație completă în jurul Soarelui. Există două tipuri de ani în calendarul iulian: un an normal și un an bisect. Un normal are 365 de zile, împărțite în 12 luni. La fiecare patru ani, există un an bisect cu 366 de zile. Au adăugat această zi bisectă în februarie, care era atunci ultima lună a anului. Acest lucru face ca un an mediu să dureze 365,25 zile. Cu toate acestea, este mai mult decât valoarea reală a unui an solar – 365,24219 zile. Prin urmare, calendarul iulian câștigă o zi la fiecare 128 de ani. După secole de utilizare, calendarul gregorian a înlocuit calendarul iulian. Cu toate acestea, părți ale Bisericii Ortodoxe Răsăritene încă folosesc acest calendar pentru a determina datele sărbătorilor mobile.
La Conferința interortodoxă de la Constantinopol din mai 1923, a fost propus un calendar iulian revizuit. Acest calendar este format dintr-o parte solară, care este și va fi similară cu calendarul gregorian până în anul 2800 și o parte lunară, cu ajutorul căreia se calculează astronomic
Paștele la Ierusalim.
Calendarul gregorian
Calendarul gregorian este calendarul pe care îl folosim în zilele noastre. A fost introdus în octombrie 1582 de către Papa Grigore al XIII-lea. Este o modificare a calendarului iulian, reducând media anului de la 365,25 zile la 365,2425 zile. A scurtat anul calendaristic cu 0,0075 zile pentru a opri deriva calendarului față de echinocții. Pentru a corecta această derivă cauzată de cacest calendar iulian, data a fost avansată cu zece zile în octombrie 1582. Prin urmare, după vineri 15 octombrie 1582 a urmat joi 4 octombrie 1582.
Folosirea calendarului în România
Calendarul gregorian, adoptat de România în 1919, l-a înlocuit pe cel iulian, sau „pe stil vechi”. Numele „gregorian” vine de la Papa Grigore al XIII-lea, a cărui astronomi constataseră că în calendarul iulian se acumulase o întârziere semnificativă, din cauza unei erori de calcul (până în 1582 erau circa 10 zile). Papa Grigore a fost cel care a dispus reformarea calendarului iulian şi a introdus noul calendar, corectat, care astăzi îi poartă numele.
Calendarul gregorian de la 1582 a fost adoptat rapid în mai toată lumea catolică. Lumea protestantă l-a preluat şi ea mai târziu, însă ţările ortodoxe, din raţiuni dogmatice, îl evitaseră complet. În ţările ortodoxe, printre care şi România, calendarul iulian s-a păstrat până în primele decenii din secolul XX, după care a fost abandonat în favoarea calendarului gregorian.
În România, printre cele mai afectate de menţinerea calendarului iulian erau industria şi comerţul, în special acele părţi care intrau frecvent în contacte la nivel extern. Comercianţii şi industriaşii români care făceau schimburi cu străinătatea erau nevoiţi să respecte patru scadenţe pe lună, faţă de două cât era obişnuit (la 1 şi 15 ale lunii, atât după calendarul românesc, cât şi după cel occidental). O altă problemă erau statisticile. Statisticile româneşti erau greu de folosit, iar unele instituţii sau ministere erau obligate să redacteze statistici în stilul nou. Astfel, băncile, poşta, telegraful, căile ferate şi altele, au fost nevoite să adopte anticipat calendarul gregorian. Reţinerile faţă de introducerea calendarului gregorian îşi aveau originea în special în dogmele religioase, dar şi aici exista o breşă, întrucât Biserica română avea în sânul ei precedentul bisericilor din Transilvania şi Banat, unde stilul nou fusese deja adoptat. Se crease un decalaj între România şi Europa de Vest, tocmai într-un moment în care contactele se intensificau şi nevoia de „sincronizare” se simţea tot mai acut. Astfel, spre exemplu, atunci când în Europa Occidentală se sărbătorea Anul Nou, în România era abia noaptea dintre 19 spre 20 decembrie.
În 1900, în România s-a pus serios problema trecerii efective la noul calendar, care urma să apropie ţara de Occident şi de modernitate. Anticipând trecerea în secolul al XX-lea, Societatea de Ştiinţe din Bucureşti a însărcinat o comisie specială care urma să studieze problema şi să redacteze un proiect de lege pentru introducerea calendarului gregorian. Intenţia era ca schimbarea să aibă loc la 19 iulie 1900, dată care ar fi urmat să devină 1 august 1900. Din comisie au făcut atunci parte N. Coculescu, Spiru Haret, St. Hepitei, C. Miclescu, Ermil Pangrati, nume mari din ştiinţa românească de la acea dată. Raportul întocmit de această comisie a fost prezentat în Parlament la 15 martie 1900. Trimis mai departe, proiectul de reformă s-a blocat în comisiile de specialitate şi peste el s-a aşternut uitarea.
Marea Unire a readus în atenție problema adoptării unui stil calendaristic unitar. Încă din ianuarie 1919 Ministerul de Război a solicitat introducerea stilului gregorian, întrucât armata întâmpina numeroase dificultăţi, erori şi confuzii, în organizarea unitară în toate provinciile. Astfel, la 1/14 februarie s-a introdus stilul gregorian la nivelul forţelor armate.
În data de 5/18 martie 1919, Consiliul de Miniştri a adoptat Decretul-lege nr. 1.053 pentru „Adoptarea calendarului gregorian pe ziua de 1 aprilie 1919”, publicat în Monitorul Oficial în 6 martie. A intrat în vigoare pe întregul cuprins al ţării, cu toate că existau diverse probleme de adaptare, în special în Basarabia, care nu era pregătită administrativ pentru trecerea la noul calendar şi a cărei populaţie s-a dovedit mai reticentă. Conform decretului, ziua de 1 aprilie 1919 stil vechi devenea oficial ziua de 14 aprilie stil nou. Începând cu această dată, toate datele din România s-au scris conform calendarului gregorian.
În urma conferinţei pan-ortodoxe de la Constantinopol din 1923, Biserica ortodoxă Română a hotărât înlocuirea calendarului iulian cu cel gregorian. Hotărârile conferinţei de la Constantinopol au provocat disensiuni în urma cărora lumea ortodoxă s-a împărţit în două: pe de o parte Biserica Ortodoxă Greacă, Română, Bulgară, Patriarhia Constantinopolului, a Alexandriei şi mai târziu a Antiohiei, care au acceptat noul calendar gregorian, şi, pe de altă parte Biserica Ortodoxă Rusă, Sârbă şi părţi din Biserica Ortodoxă Greacă, Bulgară şi Română, Sf. Munte Athos şi Patriarhia Ierusalimului, care au păstrat calendarul iulian până astăzi. Biserica Ortodoxă Română a trecut la noul calendar anul următor, în octombrie 1924. Cu toate acestea, mai mulţi ierarhi nu au acceptat schimbarea calendarului bisericesc şi au hotărât să se desprindă de Biserica oficială, continuând să urmeze calendarul iulian. Ei au înfiinţat Biserica Ortodoxă de Stil Vechi.
Autor:Alexandru Balaci
Bibliografie
Calendar Rador
Bulei, Ion, Lumea românească la 1900, Editura Eminescu, 1984
https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Adoptarea_calendarului_gregorian
