Vladimir Putin a spus că Occidentul a pierdut contactul cu realitatea

Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi că SUA încearcă să-și impună în întreaga lume hegemonia care se prăbușește și că războiul din Ucraina a arătat cât de mult a pierdut contactul cu realitatea Occidentul. „Nu am început așa-zisul război din Ucraina. Dimpotrivă – încercăm să-l terminăm”, a declarat preşedintele Putin la o întâlnire a Clubului de Discuții Valdai din stațiunea Soci de la Marea Neagră. Occidentul a provocat războiul pentru că SUA era un „hegemon” care se considera singurul arbitru al adevărului de pe planetă, a spus liderul de la Kremlin. Vladimir Putin a spus că liderii Occidentului și-au pierdut „simțul realității” din cauza „gândirii coloniale” a administraţiei de la Washington. Totodată, a pus la îndoială dreptul SUA de a ţine lecţii oricărei alte țări. Invazia rusă pe scară largă din Ucraina din februarie 2022 a declanșat un război care a devastat zone din estul și sudul Ucrainei, s-a soldat cu moartea sau rănirea a sute de mii de oameni și a declanșat cea mai mare ruptură a legăturilor dintre Rusia şi Occident din ultimele șase decenii. Occidentul consideră războiul drept cea mai mare gafă strategică a Rusiei după invazia sovietică a Afganistanului din 1979, iar liderii occidentali susţin că vor să învingă Rusia pe câmpurile de luptă din Ucraina. O contraofensivă ucraineană nu a reușit până acum să producă un succes teritorial major. Vladimir Putin prezintă însă razboiul ca parte a unei lupte mult mai mari cu SUA, despre care elita de la Kremlin spune că urmărește să divizeze Rusia, să-i acapareze vastele resurse naturale și apoi să îşi regleze conturile cu China. Foștii spioni care dețin puterea la Moscova au avertizat în repetate rânduri cu privire la riscul unui conflict Rusia-NATO, pe măsură ce dominația Occidentului după Războiul Rece scade, Rusia pune capăt umilințelor ulterioare colapsului sovietic și China se ridică spre statutul de superputere./opopescu/gpodea

REUTERS – 5 octombrie