Cancelarul Germaniei îşi exprimă sprijinul ferm pentru admiterea Bulgariei şi României în Schengen

Premierul Bulgariei, Nikolai Denkov, s-a întâlnit cu cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, la Berlin. În cadrul întrevederii desfăşurate miercuri seară, cei doi au abordat subiecte legate de Schengen, Balcanii de Vest, războiul din Ucraina şi Summitul de la Granada. Scholz a subliniat după întâlnirea cu Denkov că Germania sprijină cu fermitate admiterea Bulgariei şi României în Schengen, fiind îndeplinite condiţiile în acest sens. „Relaţiile noastre cu Bulgaria sunt excelente şi variate şi dorim să le aprofundăm. Am atins un record comercial de 12 miliarde de euro, anul trecut. Importăm mai mult din Bulgaria decât exportăm. Bulgaria este partenerul nostru în cadrul UE şi NATO, ceea ce s-a remarcat şi după agresiunea rusă. Guvernul bulgar s-a poziţionat în mod ferm de partea Ucrainei şi vă mulţumesc pentru aceasta. Germania şi Bulgaria sunt parteneri de încredere, aliaţi şi prieteni”, a adăugat Scholz. Potrivit cancelarului german, coridoarele de solidaritate pentru exportul de cereale pe termen lung au un rol foarte important, iar Bulgaria joacă un rol crucial în acest sens. În ceea ce priveşte perspectivele de aderare a Macedoniei de Nord la UE, Scholz a subliniat: „Statele din Balcanii de Vest pot deveni membre ale UE. Este extrem de important ca acest proces să avanseze. Dorim să activăm împreună aceste procese”. La rândul său, prim-ministrul Nikolai Denkov a confirmat afirmaţiile lui Scholz despre relaţiile bilaterale şi a subliniat eforturile Bulgariei de a consolida frontiera UE. „În ultimele şase luni, s-a produs o schimbare la graniţa cu Turcia. Reformele dau rezultate, sunt susţinute de ţări precum Austria şi Germania. S-au format două grupuri pentru coordonarea şi combaterea migraţiei ilegale. De asemenea, consolidăm graniţa din punct de vedere tehnic cu camere şi drone. Suntem deschişi la orice fel de cooperare”, a precizat Denkov cu privire la protecţia frontierelor externe ale UE. Şeful executivului de la Sofia a menţionat că procentul de migranţi care trec graniţa cu Bulgaria este relativ scăzut comparativ cu alte rute europene. Premierul bulgar a insistat ca războiul din Ucraina să se oprească acolo unde a început, la graniţe, înainte de escaladarea conflictului. Denkov a remarcat necesitatea finalizării procesului de tranziţie energetică şi combaterea propagandei pentru a neutraliza consecinţele agresiunii ruse. Prim-ministrul Bulgariei şi cancelarul Germaniei se vor întâlni şi joi, la Summitul de la Toledo, Spania./ddaniela/fmatei

(www.dariknews.bg – 5 octombrie)