Andrei Covrig: Scenarizată, „Emisiunea pentru părinți” a avut un real succes.
La începutul anilor 50, Secția de Tineret – Copii realiza “Emisiunea pentru părinți” (devenită ulterior „Părinți și copii”). În cadrul acestei secții majoritatea redactorilor aveau doar studii medii. Conducerea Radioului considera că pentru a face o emisiune adresată părinților nu era necesar ca redactorii să aibă studii de pedagogie. Emisiunea se difuza sub o formă publicistică, dar cele mai multe emisiuni care erau difuzate de Secția de Tineret – Copii aveau un caracter artistic, cu scenarii la care colaborau pedagogi şi ziarişti. Emisiunile erau concepute sub formă de scenarii, nu sub formă de conferinţe care nu aveau priză la ascultători, nu erau radiofonice. Când Andrei Covrig s-a alăturat Secției de Tineret – Copii (1953 – 1959) „Emisiunea pentru părinți” era difuzată sub formă de conferinţă și era destul de aridă. Apoi emisiunea a fost scenarizată, interpretată de actori. În noul format, „Emisiunea pentru părinți” a avut succes, rezultatul a fost spectaculos, își aduce aminte Andrei Covrig.
„Am intrat în Radio în 1952 şi angajat în 1953. La vremea aceea eram singurul absolvent de pedagogie de la Secţia Tineret-Copii. Peste câţiva ani a venit Lia Ruser tot de la Pedagogie-Psihologie. La vremea respectivă nu erau la Secţia de Tineret-Copii oameni cu o specializare în domeniul ăsta, adică aveau mai mult studii medii, erau şi absolvenţi de ştiinţe exacte, dar cu Pedagogie eram singurul. Am începun atunci să fac o emisiune adresată părinților care s-a numit “Părinţi şi copii’’. Întâi s-a chemat ,,Emisiune pentru părinţi’’ şi pe urmă ,,Părinţi şi copii’’. Se referea în probleme de educaţie şi la probleme de şcoală. Redactor-şef al Redacţiei Copii-Tineret era Octav Pancu-Iaşi. La Copii șef era [Eduard] Jurist şi la Tineret nu era un şef. Mai târziu, peste câţiva ani am devenit eu la Radio șef şi redactor-şef adjunct era Octav Sava, secretar de redacţie Melania Negulescu… Naftulie David trecuse la Cultural redactor-şef. La început erau în comun Cultura cu Copii. Emisiunea “Părinţi şi copii” a apărut din necesitatea de a coordona relaţia şcolii cu familia şi aborda, în afară de problemele educaţiei strict în familie şi problemele relaţiei cu şcoala. Emisunea se difuza sub o formă publicistică, dar cele mai multe emisiuni erau cu caracter artistic, cu scenarii la care colaborau nu numai pedagogi, chiar şi ziarişti. Era sub formă de scenarii, nu sub formă conferinţe care nu aveau priză, nu erau radiofonice. Când am venit eu, emisiunile era sub formă de conferinţe destul de aride: Educaţia în familie, Copii nervoşi, Regimul zilei, Igiena şcolară, lucruri care se făceau şi la adunările cu părinţii în şcoală şi care aveau o anumită utilitate, dar care nu erau atractive. Emisiunea Părinţi şi copii’’ dura o jumătate de oră şi era sub formă de text cursiv, ne feream de conferinţe şi era scenarizată, interpretată cu actori. Erau emisiuni făcute pentru părinţi. Mi-aduc aminte că am colaborat cu Clody Berthola, cu [Ștefan] Ciubotăraşu, Ileana Predescu, Octavian Cotescu, Florin Scărlătescu. Emisiunea era făcută de aşa natură, încât ofereau şi o manieră artistică, nu numai pedagogică. Modul scenarizat pe care l-am introdus pentru prima dată a ajutat ca emisiunea să fie urmărită, să aibă audienţă.
Eu propuneam un număr de teme şi pe urmă apelam la scriitori, la ziarişti care să scrie scenariul. Am să vă dau un exemplu de o emisiune făcută după un scenariu: „Scrisoare de dragoste”… Într-o casă erau mai mulţi adunaţi, rude sau prieteni, adunați la un pahar cu vin. La un moment dat, tatăl descoperă o scrisoare de dragoste a fiului, adolescent şi o citesc împreună. Încep să râdă toţi de modul în care era concepută scrisoarea, de sentimentele spuse pur şi simplu de o adolescentă. Râd şi unul dintre ei: “Eu pot să fac de o sută de ori o scrisoare mai frumoasă decât asta…” Și se apucă să facă o scrisoare de dragoste cum credeau că ar trebui să arate o scrisoare de dragoste. Bineînţeles se chinuie, fac o frază, o şterg, fac alta, mai dreg şi aşa mai departe. Până la urmă iese ceva arid şi neinteresant, fără sentiment şi văzând că nu le iese: “Ia vezi cum a spus fraza aia în scrisoarea băiatului!…’’ Tot copiind ajung până la urmă tot să facă o scrisoare asemănătoare. Modul ăsta trata gingaş şi cu atenţie sufletul adolescentului… lucru care prindea, pentru că era veridic. Despre certuri în familie, când copiii asistau la aceste certuri… au fost dramatizate fără să şocheze prea mult. Aceste emisiuni erau adresate părinţiilor pentru a dovedi că o atmosferă fierbinte, încărcată este nocivă educaţiei copilului. A fost o emisiune adresată mai mult părinţilor. Emisiunea a avut succes, devenise una din emisiunile urmărite seară. Cred că de la ea mi s-a tras transferul la Tineret şi după aia la Televiziune. Succesul era măsurabil prin scrisorile care veneau de la public și prin unele sondaje pe care le făcea Pavel Câmpeanu – pe vremea când era la sondaje.
Am fost transferat la Televiziune în 1958, imediat după Anul Nou. La Televiziune au fost înfiinţate trei redacţii principale: Actualităţi, Cultural şi Copii-Tineret, de care m-am ocupat eu şi unde mai târziu am devenit redactor-şef. Emisiunea de copii-tineret din ’58 a fiinţat până în ’72. În ’72, când Secţia de tineret a devenit o redacţie de sine stătătoare şi secţia de care mă ocupam eu a fost transformată din Copii şi Tineret în Redacţie de învăţământ, care cuprindea două sectoare: Radioşcoală la Radio şi Teleşcoală la Televiziune. Emisiunile erau realizate cu un program comun cu Ministerul Învăţământului şi începeau cu fizică, chimie, matematică. Pe urmă limbi străine: engleză, franceză, spaniolă, germană, la Radio era şi latina. Erau emisiunile de ştiinţe sociale, la vremea aia nici nu putea să nu existe aşa ceva. (….) Am fost singura redacţie care am avut o revistă de sine stătătoare scoasă de noi, „Radio Teleşcoală” şi acolo erau publicate schemele, programele, planul emisiunii, vocabularul, dacă era vorba de limbi străine şi modalitatea de a fi integrate în orele de clasă. Dar, până la urmă, pentru că nu s-a putut sincroniza întotdeauna programele din şcoală cu cele ale Televiziunii. (….) A fost un experiment cu Institutul de Ştiinţe Pedagogice, care a durat vreo doi-trei ani şi nu s-a dovedit eficient, tocmai datorită acestor desincronizări între program şi orele de clasă. (…) Și atunci s-au făcut emisiuni auxiliar tot pe acelaşi teme şcolare care erau în învăţământ; la Radio erau erau emisiuni de istorie, de limba română, dar nu erau de matematică, nu se vedeau exerciţiile respective, nu erau de fizică, nu erau de geografie pentru că nu puteau fi vizualizate. La emisiunile acestea cu tentă culturală, erau folosiţi scriitori. De pildă, erau emisiuni de teatru – regizor Sava Băleanu prezenta o istorici ai teatrului. Ileana Berlogea prezenta teatrul didactic. Era şi o emisiune de iniţiere în muzică – era ciclu de emisiuni “Vă place muzica?” care era girat de Alfred Mendelson, o personalitate pe vremea respectivă. La Radio emisiunile, limba română cu precădere, erau săptămânale şi realizate ceva mai atractiv pentru a se cultiva dragostea faţă de limba română, faţă de literatura română. Un accent deosebit se punea pe istoria României la care au colaborat istorici începând cu Oţetea şi terminând cu Muşat şi Radu Valentin… La Radio pe lângă celelalte se făcea și latina. Erau publicate broşuri speciale, cu textele emisiunilor în limbi străine. Limbile străine erau pentru toată lumea, erau cursuri generale, de începători, mediu şi avansaţi. Ele se reluau de obicei a doua zi sau după-masa. Emisiunile erau făcute cu sprijinul ambasadelor, al ţărilor de origine, de pildă BBC-ul ne trimitea prin ambasadă emisunea pentru limba engleză. Ruşii trimiteau emisiunile în limba rusă, francezii prin Ambasada Franței, spaniolii – prin Ambasada Spaniei. Latina nu avea cine să o trimită, trebuia să găsim profesori. Aceste emisiuni au început să fie difuzate la Radio prin… ‘59-’60. La început ele au fost la Cultural, la Nicolae Popescu, când era responsabil şi pe urmă au trecut la Redacţia de copii şi tineret”.
[Interviu realizat de Virginia Cãlin, 1998]
