Andrei Covrig: “Oameni pe care i-am găsit în Redacția pentru tineret”
Cu toate ca nu erau politizate precum celelalte emisiuni difuzate de Radio, emisiunile pentru copii nu au scapat de „ochiul partidului” – ele erau „redactate în spiritul educației comuniste”. Săptămânal erau difuzate de Radio 26 emisiuni care durau între 15 – 60 minute. Ele se adresau de la copii de vârsta preșcolară până la tineretul care terminase școala medie. Emisiunile pentru copii acordau o atentie deosebită basmelor și legendelor. Dacă la început emisiunile eau prezentate sub forma de conferință, treptat s-a trecut la scenarizarea lor, devenind în felul acesta mult mai atrăgătoare. Unul dintre redactorii care au lucrat din 1953 până în 1959 în Redactia Emisiuni pentru Copii și Tineret și a prins ceste schimbări a fost Andrei Covrig.
„Cum s-a produs venirea mea în Radio? Soţia mea… mi-a fost colegă de grupă, aceaşi specialitate, care a terminat (facultatea) tot în ’52, a fost angajată la Palatul Pionierilor, la Palatul Cotroceni şi atunci a trebuit să-mi găsesc un loc tot în Bucureşti. Şi pentru că-l cunoşteam pe [Eduard] Jurist, i-am spus “Ce-ar fi să încerc aici?” şi el a zis: “Încearcă!’’; a vorbit şi cu [Octav] Pancu [Iași], mi-a spus să dau o probă de emisiune, fără să-mi explice cum trebuie să fie emisiunea. Am făcut un studiu de vreo 60 de pagini despre o problemă de educaţie şi pe care nu a citit-o nimeni; pe urmă am văzut eu cum se alcătuiesc emisiunile şi… mi-aduc aminte că materialul acela a circulat de la Pancu, la Sava, la Jurist, la Călin Gruia… pentru că nimeni nu vroia să-l citească, n-aveau chef să citească atâtea pagini, şi mai ales că era de specialitate; confundasem profilul Institutului de Ştiinţe Pedagogice cu emisiunile pedagogice de aici, de la Radio. În sfârşit, timpuri şi experienţe de viaţă! Ce să facem? Pe urmă, m-am redresat, am fost atent la colegii din radio cu care am lucrat, care m-au ajutat. La Radio m-au impresionat Octavian Sava şi în mod special Eduard Jurist care a terminat Facultatea de Filosofie şi pe care îl cunoşteam de la facultate. La Radio cel mai mult am învățat de la Octav Pancu-Iaşi, pentru că el care scria romane pentru copii, avea şi o anumită aplicaţie pentru emisiuni cu caracter educativ. Şi mă consulta în legătură cu cărţile pe care le scria, în legătură cu filonul educativ şi care m-a lămurit în ceea ce constau aceste emisiuni de Radio, fără să fie presă propriu-zis şi fără să fie emisiuni ştiinţifice … Apoi a fost Călin Gruia care… s-a nimerit să fie consătean cu mine, am constatat că suntem din aceeaşi comună la o bere. Călin Gruia fiind cel care prin ’60, a recitat “Doina” sus la restaurant. A încremenit toată lumea în restaurant, a început să fugă de pe la mese, până la urmă până şi bucătarul a plecat şi el a rămas singur. Călin Gruia băuse la restaurant câteva beri și a prins curaj. Pe vremea aia preşedintele Radioului era [Ion] Pas. Gruia a fost anchetat, dar a scăpat mai uşor; începuse dezgheţul pe linia politică vis-a-vis de ruşi. Gruia a fost singurul care în perioada aia a putut să recite „Doina” până la capăt în sala de mese unde erau toţi redactorii, toți şefii… Ceea ce l-a suparat pe Călin Gruia a fost că ceilalţi au plecat de frică să nu fie martori, dar să plece şi bucătarul a fost prea de tot. Eu am rămăs cu el din solidaritate.
Alţi colegi în anii 1953 – 1959: Gheorghe Ştefan care în perioada aia lucra la Tineret şi care făcea reportaje foarte interesante. Nae Smirnov care a făcut emisiuni pentru militari şi care într-un timp a fost încadrat la redacţia de Tineret, unde lucram eu… Mircea Sântimbreanu a debutat la o emisiune pentru copii. Cine mai era? Vornic-Basarabeanu… sau Mihai Leonar, care a făcut filmul “Brigada lui Petruţ”. Pentru scenarii la Radioșcoală apelam la scriitori, cum era Chiriţă, Vornic-Basarabeanu… mai erau, dar nu-mi aduc acum aminte. Trebuie să mă mai găndesc cine mai era… Au trecut nişte ani de atunci”.
[Interviu realizat de Virginia Cãlin, 1998]
