Reacţii internaţionale la atacurile Hamas asupra Israelului

Germania condamnă ferm atacurile Hamas asupra Israelului

Ministrul german de externe Annalena Baerbock a declarat că ţara sa condamnă ferm un atac surpriză al grupării islamiste palestiniene Hamas asupra Israelului sâmbătă, cerând ca violența împotriva oamenilor nevinovați „să înceteze imediat”. „Condamn cu fermitate atacurile teroriste împotriva Israelului. Violența și rachetele împotriva civililor nevinovați trebuie să înceteze acum. Suntem în deplină solidaritate cu Israelul și cu dreptul său conform legii internaționale de a se apăra împotriva terorii”, a declarat Baerbock pe platforma de socializare X, cunoscută anterior sub numele de Twitter./aboboc/ilapadat

(REUTERS – 7 octombrie)


Spania condamnă atacurile asupra Israelului

RADOR RADIO ROMÂNIA (7 octombrie) – Ministrul de externe interimar al Spaniei, Jose Manuel Albares, a condamnat sâmbătă atacurile din Gaza împotriva Israelului, într-o postare pe platforma de socializare X. „Condamnăm cu fermitate atacurile teroriste foarte grave din Gaza împotriva Israelului”, a scris el. „Copleșiți de această violență nediscriminatorie. Toată solidaritatea noastră (este) pentru victime”, a adăugat ministrul spaniol./aboboc/asalar

(REUTERS – 7 octombrie)


Egiptul avertizează asupra consecințelor grave ale escaladării tensiunilor dintre Israel şi palestinieni

Egiptul a avertizat cu privire la „consecințele grave” ale escaladării tensiunilor dintre Israel și palestinieni într-o declarație a Ministerului de Externe transmisă sâmbătă de agenția de presă de stat. Egiptul a făcut apel la „evitarea expunerii civililor la pericole suplimentare”./aboboc/ilapadat

(REUTERS – 7 octombrie)


Medvedev comentează escaladarea conflictului palestiniano-israelian

SUA ar trebui să se ocupe mai activ de reglementarea conflictului palestiniano-israelian și nu să-i ajute pe naționaliști, ridicând două popoare apropiate, Rusia și Ucraina, unul împotriva celuilalt, a declarat vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, comentând noua escaladare a situației în regiune. „Începerea ciocnirilor de luptă dintre Hamas și Israel în ziua celei de a 50-a aniversări de la începutul Războiului Apocalipsei reprezintă un eveniment care era de așteptat. Iată de ce trebuiau să se ocupe Washingtonul și aliații săi. Conflictul dintre Israel și Palestina durează de zeci de ani. Iar SUA este un jucător cheie acolo. Dar, în loc să lucreze activ la soluționarea palestiniano-israeliană, acești prostănaci s-au strecurat la noi și îi ajută cu de toate pe neonaziști, ridicând două popoare apropiate unul împotriva celuilalt. Ce poate opri pasiunea maniacală a Americii de a aprinde conflicte peste tot pe planetă? Probabil doar un război civil pe teritoriul SUA”, a remarcat Medvedev.
Astăzi, ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a anunțat o adunare masivă a rezerviștilor, în contextul în care continuă tirurile de rachete din Fâșia Gaza și infiltrările luptătorilor pe teritoriul Israelului. Brigăzile Al-Qassam, aripa militară a mișcării palestiniene Hamas, au anunțat desfășurarea unei operațiuni împotriva Israelului și declară că au lansat cinci mii de rachete./snicolau/ilapadat

(www.ria.ru – 7 octombrie)


Rusia este în contact cu Israelul şi palestinienii în legătură cu escaladarea conflictului dintre cele două părţi – Interfax

RADOR RADIO ROMÂNIA (7 octombrie) – Rusia este în contact cu Israelul, palestinienii și țările arabe în legătură cu escaladarea conflictului israeliano-palestinian, a informat agenția de presă Interfax, citându-l pe ministrul adjunct de externe Mihail Bogdanov. „Este de la sine înțeles că facem întotdeauna apel la reținere”, a adăugat el./aboboc/ilapadat

(REUTERS – 7 octombrie)


Ministerul de Externe al Ucrainei condamnă „atacurile teroriste împotriva Israelului”

Ministerul de Externe al Ucrainei a condamnat ceea ce a descris drept „atacuri teroriste în curs” asupra Israelului, după ce gruparea islamistă palestiniană Hamas a lansat sâmbătă cel mai mare atac asupra țării din ultimii ani. „Ucraina condamnă cu fermitate atacurile teroriste în curs împotriva Israelului, inclusiv atacurile cu rachete împotriva populației civile din Ierusalim și Tel Aviv”, a declarat ministerul pe platforma de socializare X. „Ne exprimăm sprijinul pentru Israel în dreptul său de a se apăra pe sine și pe poporul său”./aboboc/ilapadat

(REUTERS – 7 octombrie)