Peste 400 de oameni au fost salvați de poliţiştii de frontieră români în cadrul unei misiuni în apele Mării Mediterane

Peste 400 de oameni aflați în pericol la bordul unei nave de pescuit libaneze au fost salvați de polițiștii de frontieră români în cadrul unei noi misiuni pe care o execută în apele Mării Mediterane. Cetățenii străini au fost supravegheați permanent până la debarcarea în port, fiindu-le acordată asistență medicală, iar ulterior au fost preluați de către autoritățile italiene, arată un comunicat dat duminică publicității de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. La finalizarea acțiunilor de salvare, nava Gărzii de Coastă și-a reluat misiunea în cadrul operațiunii FRONTEX. Amintim că mijloacele navale ale Poliției de Frontieră Române execută misiuni individuale de patrulare, supraveghere, căutare și salvare în Marea Mediterană, iar obiectivul principal este constituit de sprijinirea autorităților italiene, supravegherea și controlul frontierelor maritime ale Uniunii Europene, prevenirea și combaterea migrației ilegale, precum și de căutare și salvare a persoanelor aflate în dificultate pe mare, la frontiera externă a Uniunii Europene./abranescu/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 octombrie)