Comisia Europeană a anunţat, luni, că plasează sub revizuire şi suspendă imediat plăţile din cadrul întregului său portofoliu de ajutor pentru dezvoltare către palestinieni, în valoare de 691 milioane de euro. „Amploarea terorii şi a brutalităţii împotriva Israelului şi a poporului său constituie un punct de cotitură”, a declarat Oliver Varhelyi, comisarul european pentru extindere şi vecinătate, într-un anunţ publicat pe platforma de socializare online X. „Activităţile obişnuite nu mai pot exista”. Militanţii Hamas au ucis 700 de israelieni şi au răpit alte câteva zeci, în cea mai sângeroasă incursiune de la războiul de Yom Kippur, din urmă cu 50 de ani, determinând Israelul să riposteze cu cel mai intens bombardament de până acum asupra Fâşiei Gaza, omorând peste 400 de persoane./mbrotacel/denisse
(REUTERS – 9 octombrie)