Maria Dobosciuc – Primele reportaje
După terminarea Facultății Agrotehnice București, Maria Dobosciuc a urmat cursuri de jurnalism la Școala Superioară de Științe Sociale A.A. Jdanov . A urmat o scurtă perioadă în care a lucrat în presa scrisă, apoi, în 1958, a fost repartizată la Radio. Aici a constatat că trebuie să învețe totul de la început pentru că situația de pe teren era diferită de cursurile teoretice pe care le făcuse la școala de jurnalism. Cu ajutorul colegilor din Radio a învățat să se adapteze situației de pe tren și să facă un interviu în condiții grele. A fost o perioadă în care a învățat o nouă meserie – de redactor în Radio – de care Maria Dobosciuc și-a adus aminte cu plăcere într-un interviu de istorie orală înregistrat în 1995.
„Pe teren am plecat – n-am să dau numele redactorului cu care am fost – la Apold. Şi mi s-a spus: “Uite, să te duci la tovarăşul – era un inginer şef sau director acolo – şi să-l înregistrezi.” Dar, din nefericire pentru mine, nu era un bun vorbitor. Eu, văzînd pe colegul cu care am mers pe teren, că i-a făcut textul celui pe care-l înregistra, m-am gîndit că şi eu trebuie să fac la fel. Şi m-am chinuit şi am scris acolo un text pe care să-l citească cel pe care trebuia să-l înregistrez. S-a chinuit până au curs apele pe el ca să-l citească cum trebuie. Ca şi când n-ar fi fost un text citit. Ca şi când ar fi fost prezentat liber. Ceea ce foarte greu am putut să obţin de la acel om, care de altminteri era un minunat speciaist, dar nu era un bun vorbitor. A spus: “Câţi au venit până acum de la Radio, nici unul nu m-a chinuit în halul ăsta!” Pe loc mi-am dat seama de greşeala mea, dar nu realizam în totalitate greşeala pentru că nu prea ştiam ce să fac. Am plecat, am venit la redacţie. Tot în Apold am făcut un reportaj la o şcoală germană cu copii de clasele primare. Reportajul a plăcut şi pentru faptul că eu am avut ideea să-i pun să cânte. Şi au cântat atât de frumos în limba germană ! Şi au plăcut materialele mele. Şi au intrat în emisie şi mi-au dat chiar şi note foarte încurajatoare, 9 şi 10. Şi nu se aştepta colegul care mă însoţise să primesc asemenea note…Notele mi le-au dat cel care viza, pentru că se făceau fişe. Şi chestiunea cea mai simpatică a fost când unul dintre şoferi pe care noi îi spume “Rigoletto”, care făcea şi pe electricianul, mi-a dat o lecţie de tehnică la marginea unui siloz din Bărăgan. Noi îi ziceam “Rigoletto” pentru că avea un defect, călca puţin într-o parte cu un picior. Din Radio mi s-a spus: “Să îi iei interviu inginerului cutare!” Şi eu m-am dus, dar n-am ştiut să ţin microfonul. Şi a venit Rigoletto şi mi-a zis: “Nu aşa se ţine microfonul. Aşa se ţine microfonul!” Cu o voce îndesată şi un pic aspră. Şi atunci foarte frumos i-am spus: “Dvs. sunteţi cu tehnica. Dvs. ştiţi să manevraţi tehnica. Vă rog să ţineţi microfonul!” – pentru că m-am simţit lezată în amorul propriu, pentru că eram faţă de interlocutor şi nu trebuia să ştie interlocutorul că eu sunt chiar aşa de… începătoare în Radio. Interviul a mers bine. Şi am avut o emisiune pentru care am primit iarăşi o notă maximă. Şi pe urmă am învăţat cum să fac bucla la microfon şi cum să procedez în alte ocazii. După care am făcut în aşa fel să mă împrietenesc cu colegii, cu cei care mă însoţeau de la tehnică…”
[Interviu realizat de Silvia Iliescu, 1995]
