Consiliul Suprem de Apărare a Țării se reuneşte, astăzi, de la ora 12:00, la Palatul Cotroceni, sub conducerea preşedintelui Klaus Iohannis. Un subiect important pe agenda şedinţei este consumul de droguri în rândul tinerilor şi elevilor. Şeful statului anunţase la deschiderea anului şcolar că a decis ca problema drogurilor să fie discutată la un asemenea nivel, considerând că este o ameninţare la adresa securităţii naţionale. Membrii CSAT vor analiza şi situaţia de securitate în regiunea Mării Negre şi vor lua decizii referitoare la planul de înzestrare a Armatei pentru următorii 10 ani.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 octombrie)/lcoman/asalar