Cu doar câteva minute înainte ca rugăciunile să înceapă vineri la Ierusalim, o echipă CNN aflată la fața locului a auzit mai multe lovituri puternice, probabil provocate de grenade paralizante. Fumul era vizibil în apropierea Porții Leilor – una dintre cele câteva intrări în Orașul Vechi din Ierusalim. Drumul care duce la poartă a fost sigilat de autoritățile israeliene, care restricționează intrarea în Orașul Vechi. Poliția a fost restrictivă în ce privește persoanele care pot intra în oraș. Accesul la complexul al-Aqsa a fost restricționat pentru persoanele cu vârsta de peste 60 de ani, a declarat un martor ocular pentru CNN. Într-o înregistrare video obținută de CNN, mai mult de 10 soldați israelieni pot fi văzuți urcând scările spre moscheea al-Aqsa. Becky Anderson și echipa CNN au relatat de la Ierusalim, cu vedere spre Orașul Vechi, la prânz, în timp ce aveau loc rugăciunile. „Acesta este cel mai controversat loc din Ierusalim și se află într-adevăr în centrul acestui conflict”, a relatat Anderson în direct. „Oricine poate vizita, dar numai musulmanii se pot ruga aici… La această oră, întrebarea este cine va fi lăsat de autoritățile israeliene, de soldații israelieni, să aibă acces efectiv la acest sit?”. a spus Anderson. „Ni se spune că este vorba de un acces selectiv astăzi, dar trebuie să așteptăm să vedem cum evoluează situația”, a adăugat Anderson. Restricționarea accesului la moscheea al-Aqsa, al treilea cel mai sfânt loc din islam, este o măsură controversată care ar putea fi considerată o provocare. Palestinienii care locuiesc în Cisiordania nu au fost lăsați să intre în oraș de câteva zile./mbaciu/ilapadat
(CNN INTERNATIONAL – 13 octombrie)