În perioada 15 – 22 octombrie, se va desfășura la București Concursul Internațional de Duo „Suzana Szörenyi” – Ediția a IV-a.
Publicul este invitat să participe atât la etapele competiției internaționale de DUO Pianistic care se vor derula în sala „George Enescu” de la UNMB, precum și la evenimentele găzduite de Filarmonica „George Enescu”.
Scena Ateneului Român va găzdui Recitalul Extraordinar de deschidere susținut de pianiștii austrieci Tereza Kalábová și Johannes Gugg (15 octombrie), precum și finala competiției (22 octombrie), desfășurată în premieră cu orchestră, alături de Camerata Regală, dirijată de maestrul Cristian Mandeal, cu un program de lucrări pentru două piane de W. A. Mozart, F. Mendelssohn, F. Poulenc sau D. Lipatti.
Concursul Internațional de Duo „Suzana Szörenyi” este un proiect cultural implementat de Asociația Majura Christ şi co-finanţat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului „Bucureşti acasă 2023”*.
Competiția Internațională de Duo pianistic – 4 mâini și 2 piane aduce anul acesta concurenți din Japonia, China, Statele Unite ale Americii și Europa, care vor parcurge etapele de concurs în zilele de 16, 17, 19 și 20 octombrie 2023 la Universitatea Națională de Muzică din București.
Juriul Concursului Internațional de Duo „Suzana Szörenyi” este format din personalităţi importante ale vieţii muzicale româneşti și internaționale: Cristina Marton Argerich – pianistă, profesor la Universitatea din Augsburg, Germania; Steluța Radu – pianistă, profesor la UNMB; Viorica Rădoi – pianistă; profesor la UNMB; Florian Mitrea – pianist, profesor de pian și muzică de cameră la Royal Academy of Music Londra; Corina Ibănescu – pianistă, profesor la Universitatea Transilvania Brașov; Manuela Giosa – pianistă, profesor la UNMB; Valentina Băințan – producător TV, pianistă.
Valoarea totală a premiilor acordate va fi în cuantum de circa 10.000 euro, iar ceremonia de premiere se va desfășura pe 22 octombrie, ora 19:00, în cadrul evenimentului muzical de închidere de la Ateneul Român.
Participarea publicului la etapele competiției este liberă, conform programului publicat pe website-ul concursului – https://www.concursul-suzanaszoerenyi.ro/competition-agenda-2023/ .
Detalii despre accesul la evenimentele de la Ateneul Român, din 15 și 22 octombrie 2023 sunt disponibile pe webiste-ul Filarmonicii „George Enescu”.
Aflat la a patra ediție, Concursul Internațional de Duo „Suzana Szörenyi” promovează la nivel internațional tânăra generație de pianiști și muzica clasică interpretată în ansamblu și, totodată, omagiază memoria Suzanei Szörenyi (1929 – 2013), personalitate impunătoare a pianisticii şi pedagogiei muzicale româneşti.
* Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro
Co-organizator: Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti
Sponsor: CHIMIMPORTEXPORT – PLURIMEX S.R.L.
Partener: Filarmonica „George Enescu” din București
Parteneri media: AGERPRES, Agenția de cArte, Bookhub, Ediția de dimineață, Gala Societății Civile, Munteanu recomandă, RFI România, Radar de media, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Observator Cultural, spotmedia.ro
***
Asociația Majura Christ
Asociația Majura Christ este o organizaţie non-guvernamentală, non-profit şi apolitică. Obiectivele asociaţiei vizează următoarele domenii: umanitar, cultural, de conservare şi îmbunătăţire a mediului, realizarea de evenimente şi proiecte destinate învăţământului muzical preuniversitar şi universitar, precum şi alte activităţi prevăzute de lege, potrivit scopului Asociaţiei.
Pentru detalii și alte informații – contact@concursul-suzanaszoerenyi.ro