Procuratura bulgară a emis un avertisment privind limbajul urii şi apelurile la acţiuni radicale

Procuratura bulgară a avertizat că nu va face compromisuri în exercitarea atribuţiilor sale pentru a asigura ordinea publică şi securitatea şi pentru a proteja drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Avertismentul procuraturii a fost lansat în replică la creşterea cazurilor de utilizare a limbajului urii şi apelurilor la acţiuni radicale, bazate pe motive religioase şi etnice, inclusiv islamism radical, propagate pe reţelele de socializare. În acest context, se reaminteşte că orice apel la acţiuni radicale şi violenţă, precum şi organizarea de evenimente nereglementate, contravin Constituţiei şi legilor ţării. Cei care comit astfel de infracţiuni pot fi traşi la răspundere penală conform Codului Penal. Procuratura bulgară va aplica legea cu toată stricteţea în cazul infracţiunilor de acest fel. Autorităţile locale, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne şi în conformitate cu Legea privind adunările şi mitingurile, nu trebuie să permită desfăşurarea de evenimente în masă care ar putea da naştere unor apeluri la violenţă şi acţiuni radicale sau care ar justifica comiterea de acte teroriste şi crime de război, subliniază Procuratura bulgară./ddaniela/denisse

(www.dariknews.bg – 13 octombrie)