EVENIMENTE INTERNE
– Ministere
* Conferinţă de presă susţinută de ministrul Energiei, Sebastian Burduja – ora 13:00, la sediul ministerului
* Luxemburg: ministrul Mediului, Mircea Fechet, participă la Reuniunea a Consiliului Mediu al UE
– Apărare, Interne
* Conferinţa de lansare a studiului ‘Atitudini sociale privind riscul în trafic 2022’, realizat de Cult Market Research în parteneriat cu Ursus Breweries, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcţia Rutieră şi Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii – ora 10:00, la ARCUB Gabroveni, Str. Lipscani, nr. 84-90
* Mediaș/Sibiu: ‘Ştafeta Veteranilor’, eveniment sportiv şi caritabil, proiect derulat sub egida Invictus România, aflat la cea de-a zecea ediţie naţională, constă în purtarea unei ştafete pe traseul Mediaş – Sibiu, prilej cu care participanţii vor poposi la monumentele eroilor din localităţile aflate între aceste municipii, şi anume: Copşa Mică, Axente Sever, Agârbiciu, Şeica Mare, Slimnic şi Şura Mare. În municipiul Mediaş, manifestarea a debutat vineri, 13 octombrie, ora 15:45, în Piaţa Corneliu Coposu, cu ceremonialul primirii ştafetei înmânate simbolic de participanţii care au parcurs traseul Târgu Mureş – Mediaş. Sâmbătă, 14 octombrie, ora 8:00 are loc Startul Ştafetei, din Piaţa Corneliu Coposu până la sediul Academiei Forţelor Terestre, Nicolae Bălcescu’ din Sibiu. Punctul final al ‘Ştafetei Veteranilor’ va fi municipiul Cărei, ultima bucată de pământ românesc eliberată de sub ocupaţia străină de către Armata României, la data de 25 octombrie 1944. La această manifestare sportivă sunt invitaţi să se alăture atât alergători, cât şi ciclişti, amatori sau profesionişti, civili şi militari. Aceştia se pot înscrie pe pagina de Facebook ‘Invictus România’, dar şi în Piaţa Corneliu Coposu, înaintea startului din data de 14 octombrie
– Biserică
* Iași: De sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Iași împreună cu: ÎPS Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, ÎPS Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, ÎPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, PS Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, PS Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, PS Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, PS Părinte Antonie, Episcop de Bălți, PS Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, PS Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, PS Părinte Andrei, Episcopul Covasnei si Harghitei, PS Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, PS Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, PS Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, PS Părinte Paisie Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, PS Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, PS Părinte Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, PS Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, PS Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, PS Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei. Din programul zilei:
- orele 7:00-9:00 – Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile şi Slavoslovia Mare (în Catedrala Mitropolitană)
- orele 9:30-12:30 – Sfânta Liturghie (pe podiumul de pe Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Răspunsurile vor fi date de corul Filarmonicii Iaşi)
- orele 16:00-18:30 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
- orele 19:00-23:00 – Ceasul IX, Vecernia, Litia şi Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
Anul acesta, alături de sfintele moaşte ale Ocrotitoarei Moldovei au fost aduse, de la Catedrala Mitropolitană din Arkalochori din Creta- Grecia, sfintele moaşte ale Sfântului Andrei Criteanul, supranumit ‘exarhul cântăreţilor bisericeşti’,
– Minorități
* În cadrul Târgului ROM(a)NOR Interferences deschis la Muzeul Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’ în perioada 13-15 octombrie, reprezentanţii Anno Museum vor deschide sâmbată, de la ora 13:00, în sala H. Stahl, o expoziţie ce prezintă patrimoniul rom din Norvegia. Tot sâmbătă, de la ora 14:00, are loc un spectacol susţinut de chitaristul Steven Reinhardt, Fanfara 10 Prăjini şi Panseluţa Feraru
– Administrație
* Iași: În cadrul celei de-a XXXII-a ediţie a ‘Sărbătorilor Iaşiului’ (7 – 15 octombrie), primarul Mihai Chirică va înmâna mai multe categorii de premii unor personalităţi locale şi naţionale – ora 17:00, la Sala ‘Vasile Pogor’ a primăriei
– Social
* CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică organizează cea de-a treia ediție a “Târgului de inițiative civice”, eveniment la care vor participa grupuri de inițiativă cetățenească din București, care desfășoară demersuri diverse de advocacy, pentru a convinge autoritățile publice să rezolve problemele din comunități. Acest eveniment face parte din proiectul „București, al cui ești”, derulat de CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică, în parteneriat cu ActiveWatch cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Din agenda târgului:
- orele 10:00 – 13:00 – Sesiune de prezentare a reușitelor și provocărilor grupurilor civice – Grupurile civice participante la târg își vor prezenta publicului larg reușitele și subiecte civice pregnante pentru oraș și cetățeni, care așteaptă soluții concrete din partea administrației
- orele 13:30 – 16:30 – Forumul cetățenilor, înainte de alegerile din 2024 – Pornind de la experiențele membrilor grupurilor civice referitoare la dificultățile pe care le-au întâmpinat în interacțiunea cu administrația publică, cetățenii le vor adresa invitaților din rândul instituțiilor publice întrebări referitoare la probleme ale orașului, cetățenilor și comunităților
* Asociația MozaiQ organizează o manifestare pentru legalizarea parteneriatelor homosexuale, la ora 14:00, în Piața Universității din București, în fața Teatrului Național, de unde se va merge în marș până la Piața Victoriei, în fața Guvernului, unde mai mulți activiști LGBT+ vor lua cuvântul. În replică, Asociația Frăția Ortodoxă cheamă la rugăciune, la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, după Sf. Liturghie urmând a se merge la Izvor, în fața Parlamentului, la ora 13:00, unde se vor continua rugăciunile, iar Asociația Noua Dreaptă va organiza în aceeași zi (sâmbătă) de la ora 14:00, în fața Cercului Militar Național din București, o manifestare pentru protejarea familiei naturale, așa cum este definită de art. 258 din Codul Civil, ca fiind formată prin uniunea dintre un bărbat și o femeie
* București/ Sibiu: Asociaţia Femeilor Motocicliste, divizia din România a Women International Motorcycle Association (WIMA), alături de Vespa Club Bucureşti, organizează sâmbătă, 14 octombrie, în Capitală şi în oraşul Sibiu, parada moto Pink Ride, marcând astfel Luna Internaţională a Conştientizării Cancerului Mamar.
Parada Pink Ride, organizată în scop caritabil şi de conştientizare, la care vor participa motocicliste şi scuteriste din România şi susţinători ai acestora, îşi propune atragerea atenţiei asupra depistării precoce a cancerului de sân – principala cauză de mortalitate prin cancer în rândul femeilor – dar şi asupra importanţei susţinerii femeilor care au primit acest diagnostic. Din program:
- În Bucureşti, startul paradei moto Pink Ride, desfăşurată cu susţinerea Brigăzii Rutiere a Capitalei, se va da duminică, 14 octombrie, la ora 11:00, la Fântâna Mioriţa. Marşul se va desfăşura pe următorul traseu: Fântâna Mioriţa (Gara Băneasa) – Bd. Regele Mihai I – Arcul de Triumf – Șos. Kiseleff – Piața Victoriei – Calea Victoriei – Bd. Regina Elisabeta – Splaiul Independenței – Parcul Operei (parcarea centrală)
- În Sibiu, parada moto Pink Ride va începe la ora 12:00, la Turtha (strada Someșului nr. 22)
* Brașov: One World Romania ajunge în octombrie la Braşov, unde va prezenta o proiecţie de film documentar urmată de o dezbatere pe tema migraţiei şi a refugiaţilor, la care vor fi invitaţi specialişti din domeniu şi reprezentanţi ai ONG-urilor cu experienţă în lucrul cu comunităţi vulnerabile, adresând şi situaţia refugiaţilor ucraineni. Intrarea este liberă. Printre partenerii media naţionali: Radio România Cultural. Din program:
- Sâmbătă, 14 octombrie, ora 17:00 – Cinema Astra (Str. Lungă nr. 1) – Invitaţi dezbatere: reprezentanţi ai KATYA – hub de servicii pentru refugiaţi ucraineni. Pentru a încuraja participarea comunităţilor de refugiaţi, proiecţiile ‘Această ploaie nu se va opri niciodată’ vor fi subtitrate în română şi ucraineană
* Zagreb, Croația: Actorii nevăzători ai trupei de teatru Tethis din Constanţa, prin Asociaţia Dăruieşte Aripi, un sponsor care a dorit să rămână anonim și care a donat suma de 9.000 de lei, în data de 14 octombrie vor juca spectacolul „Romeo şi Julieta” în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru al Nevăzătorilor şi Deficienţilor de Vedere – Blind in Theatre
– Economic
* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune de certificate cu discont în sumă de 500 milioane lei
* INS prezintă producţia şi importurile de gaze în primele opt luni din 2023
– Învățământ, Cercetare
* Constanţa: Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport (FEFS) din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa (UOC) organizează, în perioada 14 octombrie – 5 noiembrie, o serie de activităţi şi întreceri sportive, desfăşurate în cadrul proiectului CNFIS-FDI-2023-F-0025 – Centrul de practică, recreere şi sporturi nautice al studenţilor din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa – NAUTIC@ OVIDIUS WATER (NOW). Activităţile fizice se adresează studenţilor tuturor specializărilor UOC şi liceenilor constănţeni şi se vor desfăşura timp de patru weekenduri consecutive, în intervalul orar 10:00 – 13:00, la sediul FEFS (str. Căpitan Aviator Al. Şerbănescu, nr. 1), fiind organizate în cadrul a trei evenimente derulate concomitent – ‘UOC Nautic @ Ovidius Water (NOW) ‘, ‘Sport la Universitatea Ovidius – 2023’, şi ‘Porţi deschise la Universitatea Ovidius -2023’
* Constanţa: Asociaţia Culturală pentru Educaţie prin Artă (ACEA) anunţă lansarea programului ‘A II-a B’, un demers special creat pentru a aduce în atenţia publicului o temă pentru copiii din clasele primare – bullying-ul în şcoli. Turneul derulat în parteneriat cu NEPI Rockcastle se va desfăşura în 5 oraşe, în perioada 14 octombrie – 19 noiembrie (Constanţa, Bucureşti, Sibiu, Craiova, Ploieşti), iar accesul la spectacole este gratuit. ‘A II-a B’ va oferi copiilor spectacole de teatru emoţionante, urmate de ateliere anti bullying şi discuţii interactive cu un psiholog specializat pe această temă. Reprezentaţiile piesei de teatru vor fi susţinute de actorii Nicoleta Lefter, Adina Andrei Lucaciu, Irina Velcescu şi Andrei Barbu, care îşi împrumută vocea şi talentul pentru a contribui la acest demers educativ. Piesa de teatru este scrisă şi regizată de Oana Răsuceanu. Din program:
- 14 octombrie – ora 11:00, la City Park Mall Constanţa
– Mass-media
* Oradea: Conferinţa internaţională ‘Mass-media în postcomunism: moştenire, evoluţie, tendinţe’, ediţia a VIII-a, cu tema ‘Mass-media, sub lupa cercetătorilor şi a practicienilor’; eveniment organizat de Universitatea din Oradea, Universitatea din Bucureşti, Universitatea din Szeged – ora 10:00, la Sala Amfiteatru a Bibliotecii Judeţene ‘Gheorghe Şincai’, etajul I
– Cultură
* Muzeul Național al Literaturii Române prezintă spectacolul „DesFacerea lumii sau Spectacol în aer liber”, după Nina Cassian, cu inserții poetice semnate de Nichita Stănescu și Marin Sorescu – ora 18:00, la sediul din Str. Nicolae Crețulescu 8. Interpretează: Roxana Guttman, Radu Mateucă și Naomi Guttman. Dramatizarea și adaptarea după scrierile Ninei Cassian, lui Nichita Stănescu și Marin Sorescu de Roxana Guttman. Distribuție și regia: Roxana Guttman, Naomi Guttman, Radu Mateucă. Intrarea este liberă, iar accesul la eveniment se va face în limita locurilor disponibile. Printre partenerii media ai MNLR: Radio România Cultural
* Șatra B.E.N.Z lansează albumul „8 Culcat”, în cadrul unui concert la Arenele Romane. Invitați: Killa Fonic, Rava, 4 226, M.G.L., Alduts Sherdley, Amuly, Damia, Bruja, Emaa, Macanache, IDK, HVNDS. Porțile Arenelor Romane se deschid la ora 18:00 și tot atunci începe Warm-up-ul, iar concertele încep la ora 19:00. Un eveniment BestMusic Live
* Opera Națională București propune publicului, în cea de-a doua săptămână a lunii octombrie, titlurile „Tango. Radio & Juliet” de Edward Clug, „Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart, „Aida” de Giuseppe Verdi, „Madama Butterfly” de Giacomo Puccini și „Romeo şi Julieta” de Serghei Prokofiev. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical. Din programul zilei:
- Sâmbătă, 14 octombrie, de la ora 18:30, ONB comemorează amintirea personalităţii extraordinare a Marianei Nicolesco, dedicându-i spectacolul ‘Madama Butterfly’ de Giacomo Puccini, la un an de la trecerea în nefiinţă a celei care a fost Primadonna Assoluta
* Sala mică a Ateneului Român va găzdui, de la ora 19:00, un recital de pian – Elia Cecino, cu lucrări de: Leoš Janàček, Frédéric Chopin, Nino Rota, Franz Liszt, eveniment organizat în colaborare cu Institutul Italian de Cultură din București
* Sâmbătă, 14 octombrie, și duminică, 15 octombrie, de la ora 19:30, la Teatrul Metropolis, are loc premiera oficială a spectacolului Disco Regret de Doru Vatavului, pus în scenă de Irisz Kovacs. Spectacolul se va juca la Sala Mică și este a doua producție a stagiunii 2023-2024. Distribuția spectacolului este formată din actorii Iosif Paștina (Toni), Ioana Abur (Mama) și Cezar Antal (Tata)
* Premiera spectacolului ‘Novecento’ de Alessandro Baricco, realizat de Teatrul Apropo – ora 19:00, la Teatrul Apropo
* Baia Mare: Turneul naţional de pian Classic Unlimited îşi continuă periplul prin ţară, aducând muzica clasică şi jazzul în comunităţile locale. Următoarul concert al celei de-a şaptea ediţii va avea loc în data de 14 octombrie, de la ora 19:00, la Colonia Pictorilor, Baia Mare. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Cluj, Radio Reşiţa
* Buzău: Primăria municipiului Buzău şi Centrul Cultural şi Educaţional ‘Alexandru Marghiloman’ dau startul stagiunii de la ‘Teatru la Conac’, un teatru tânăr, cu şi pentru oameni tineri cu primul spectacol din cadrul programului Co-Laborator. Avanpremiera şi premiera comediei Cerere în căsătorie, un text după Anton Pavlovici Cehov, au loc sâmbătă, 14 octombrie, de la ora 17:00, respectiv ora 19:00, în Sala Studio din incinta Vilei Albatros
* Buzău: Teatrul „George Ciprian” Buzău, cu sprijinul Consiliului Județean Buzău, prezintă cea de-a X-a ediție a festivalului Săptămâna Teatrului Tânăr. Ediția aniversară se va desfășura între 14 și 21 octombrie. Deschiderea oficială va avea loc sâmbătă, 14 octombrie, de la ora 19:00, la Teatrul „George Ciprian”, cu spectacolul „8 tați” de Tina Müller, regia Irisz Kovacs, producție a Teatrului de Stat Constanța. Din distribuție fac parte Ecaterina Lupu, Cristiana Luca, Theodor Șoptelea, Andrei Bibire, Florin Aioane. În închiderea festivalului, pe 21 octombrie, sunt programate două reprezentații speciale, susținute de elevi de la Palatul Național al Copiilor Buzău („Copii răi” de Mihaela Michailov, regia Adrian Constantin) și de Trupa Treivirgulăpaișpe („Sectorul S” de Emanuel Pârvu, regie colectivă)
* Cluj-Napoca: Recital – 12 bisuri contemporane prezentate în premieră de pianista Adriana Toacsen în cadrul turneului Encore – ora 19:00, la Colegiul Academic.
Între 3 octombrie și 8 noiembrie, pianista Adriana Toacsen va interpreta 12 bisuri contemporane, 8 din ele create în cadrul şi la iniţiativa proiectului Encore. Turneul se va desfăşura în cele mai importante centre culturale ale României – Braşov, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Bucureşti. Encore este un proiect care promovează muzica contemporană cultă şi aduce în centrul atenţiei miniaturile muzicale, cunoscute popular ca ‘bisuri’, creaţii sonore compacte şi spectaculoase, menite să rămână în memoria afectivă a publicului la final de concert
* Craiova: De la ora 19:00, în sala Cercului Militar din Craiova, va avea loc spectacolul La Serva Padrona (Servitoarea Stăpână), operă compusă de Giovanni Battista Pergolesi în 1733, la 23 ani, practic certificatul de naștere a operei comice. Soprana Cleopatra David și baritonul Andrei Marinache sunt cuplul de artiști care întruchipează personajele principale și care vor bucura ochii, urechile și inimile spectatorilor. Producția spectacolului este realizată de criticul Alexandru Pătrașcu (regie), balerina Marina Minoiu (mișcare de scenă), VRPA (scenografie). Spectacolul prezentat de Asociația Culturală Nirmal Art este invitat la cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului Internațional Elena Teodorini, organizat de Opera Română Craiova cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local al Municipiului Craiova
* Jimbolia: Festivalul Internațional de Canto „Artistul de mâine”, aflat la prima ediție, este dedicat copiilor și tinerilor cu vârste între 4 și 17 ani. Evenimentul va avea loc la Casa de Cultură a orașului Jimbolia după următorul program: sâmbătă între orele 9:00 – 21:00, duminică – gala laureaților – ora 13:00
* Oradea: În cadrul ediției Oradea FestiFall 2023 (13-15 oct.), care celebrează aniversarea Municipiului Oradea, astăzi au loc:
‣ Piaţa Unirii
- orele 08:00 – 13:00 – Piaţa volantă Festifall – Târg producători locali
- orele 10:00 – 19:00 – Cort activităţi Banca Transilvania
- ora 12:00 – Dans sportiv – Clubul Exclusive Dance
- ora 12:30 – Moment artistic – Majoretele liceului Don Orione
- ora 13:00 – 18:00 – Treasure Hunt
- ora 14:00 – Moment artistic – Liceul Baptist Emanuel
- ora 15:00 – Moment artistic – Palatul Copiilor Oradea
- orele 11:00 – 22:00 – Palatul Creativ – Palatul Episcopiei Greco – Catolice
- ora 18:30 Concert – NOR
- ora 19:30 Concert – Celelalte Cuvinte
- ora 20:30 Concert – Mădălina Pavăl şi Orchestra
- ora 21:30 Sylphes – spectacol balet aerian
- ora 22:30 – Show de drone (300 de drone)
‣ Piaţa Ferdinand – Dj&urban stage – orele 14:00 – 24:00
‣ Jazz by the river – strada Libertăţii (în parteneriat cu Jazz in the park) – ora 18:00
‣ Activităţi urbane:
- orele 10:00 – 18:00 – Colosseum – expoziţie temporară a artistului plastic Aurel Roşu, Muzeul Ţării Crişurilor Oradea, sala Etnografie, et. II Muzeul Țării Crișurilor – parter (intrare liberă)
- orele 10:00 – 18:00 – Patrimoniu recuperat. Obiecte nou intrate în colecţiile Muzeului Ţării Crişurilor Muzeul Tarii Crisurilor – parter (intrare liberî)
- orele 10:00 – 18:00 – Colecţii militare ale tinerilor orădeni – expunere şi prezentare obiecte, curtea Muzeului Ţării Crişurilor Oradea, activitate organizată în colaborare cu Muzeul Militar Naţional ‘Regele Ferdinand I’ Muzeul Țării Crișurilor – parter (intrare liberă)
- orele 10.00 – 12.00 – Cusături pe etamină cu motive tradiţionale – atelier, urmat de vizitarea Secţiei de Etnografie (grupă vârstă 7-14 ani, max 15 copii) Muzeul Tarii Crisurilor
- orele 10.00 – 13.00 – Locuri din Oradea şi povestile lor – tur ghidat gratuit
* Ploiești: Gala Laureaților Festivalului Concurs Naţional de Interpretare a Muzicii Folk ‘Festivalul Castanilor – In memoriam Gabi Dobre’, ediţia a XXIV-a (13-14 oct.), în organizarea Casei de Cultură ‘Ion Luca Caragiale’ a Municipiului Ploieşti şi a Primăriei Municipiului Ploieşti, în parteneriat cu Teatrul ‘Toma Caragiu’ Ploieşti – ora 18:30
* Suceava: 170 de violoniști vor cânta Balada lui Ciprian Porumbescu pe esplanada din centrul Sucevei sâmbătă, 14 octombrie, când se împlinesc 170 de ani de la nașterea compozitorului. Violoniștii, toți din județul Suceava, se vor deplasa, începând cu ora 13:00, de la bustul lui Ciprian Porumbescu din Parcul Central, vizavi de Palatul Administrativ, până pe esplanada Casei de Cultură, unde vor continua recitalul. Anul 2023, când se împlinesc 170 de ani de la nașterea compozitorului și 140 de ani de la moartea lui, a fost declarat Anul Ciprian Porumbescu
* Timișoara: În perioada 14 – 15 octombrie, publicul poate vizita Banatul interetnic – ateliere gastronomice și expoziții de port în curțile caselor de pe Aleea etniilor di muzeu, cu deschiderea oficială sâmbătă la ora 10:00. Pe parcursul celor două zile vă puteți delecta cu specialități culinare bănățene, cu bucate din șpaisul bănățean și cu roadele muncii agricultorilor din regiune
* Timișoara: De la ora 11:00, are loc evenimentul de închidere a expoziției interactive „Sărutul” din cadrul Centrului Multifuncțional Bastion. Artistul Florin Cobuz a reprodus jumătate din „Sărutul” lui Brâncuși, iar cealaltă jumătate a fost completată de timișeni și turiști, într-un demers menit să îi apropie de creația marelui sculptor român
- Totodată, la Bastion, va avea loc și deschiderea oficială a centrului de informare turistică al Consiliului Județean Timiș. La eveniment vor participa președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, și vicepreședintele Alexandru Proteasa
* Veneţia: Concertul de închidere a turneului internaţional ‘CARMEN SYLVA – 180’ – concert susţinut de soprana Rodica Vică şi pianista Mara Dobrescu. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Asociaţia Italo-Germană din Veneţia. În program piese de George Enescu, Agathe Backer Grondahl, Clara Faisst, August Bungert, Nicolae Bretan şi George Stephănescu – ora 18:00, Palatul Albrizzi – Capello, Cannaregio 4118
– Sport
* Cel mai important eveniment de alergare din România, Raiffeisen Bank Bucharest Marathon, ajuns la ediția a 16-a, va avea loc în perioada 14-15 octombrie. Din programul competiției:
- Sâmbătă, 14 octombrie vor avea loc cursele necompetitive, cu starturile de la 8:50 pentru fotolii rulante, urmând ca la ora 9:00 să ia startul alergătorii pentru Cursa Populară EY România (2,5 km) iar de la ora 10:30 vor începe Cursele Copiilor. Traseele curselor de sâmbătă au ca puncte de start și sosire Piața Constituției și se desfașoară pe Bd. Unirii până la Piața Unirii. Cursa Populară prezentată de EY este una dintre cele mai îndrăgite curse ale evenimentului, dând practic startul weekendului Maratonului București 2023. Traseul este de 2.5 km și cuprinde puncte spectaculoase din centrul capitalei. Cursa Populară EY este necompetitivă, ea adresându-se alergătorilor de toate abilitățile
- Duminică, 15 octombrie este dedicată curselor competitive. Primul start va avea loc la ora 7:50 pentru cursa de 10km Vodafone fotolii rulante, urmând ca la 8:00 să ia startul cursa 10k Vodafone individual. Startul pentru cursele competitive – Cursa 42 km Raiffeisen Bank, Cursa 21 km Playtika și Cursa Ștafete – va avea loc la ora 9:30. Trecând pe lângă cele mai importante repere emblematice și culturale ale Bucureștiului, alergătorii vor putea să exploreze capitala pe un traseu extraordinar, cu punct de plecare Bd. Libertății (în dreptul Parcului Izvor) și sosire în Piata Constituției, parcurgând bulevardele din centrul și nordul Bucureștiului (Calea Buzești, Piața Victoriei, Șoseaua Kiseleff, Calea Victoriei, Bd. Unirii, Bd. Decebal, Bd. Basarabia). Traseul este plat și rapid, cu o diferență totală de 100m
* Acţiuni de presă înaintea meciului România – Andorra, din Grupa I a preliminariilor EURO 2024 la fotbal:
- conferinţă de presă România – ora 13:00, la CNF Buftea
- conferinţă de presă Andorra – ora 18:15, Arena Naţională
* Sala Polivalentă din Bucureşti găzduieşte o etapă din Cupa Mondială de gimnastică aerobică (13-15 oct.)
* Au loc meciuri din etapa a opta a Ligii Naţionale de handbal masculin:
- Suceava: CSU din Suceava – AHC Potaissa Turda – ora 17:30, Sala LPS
- Timişoara: SCM Politehnica Timişoara – CSM Sighişoara – ora 17:00, Sala „Constantin Jude”
* Sunt programate meciuri din etapa a patra a Ligii Naţionale de baschet masculin:
- Cluj-Napoca: U-BT Cluj-Napoca – SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timişoara – ora 19:00, Sala ”Horia Demian”
- Râmnicu Vâlcea: CS Vâlcea 1924 – CSM Constanţa – ora 19:00, Sala Sporturilor ”Traian”
- Focşani: CSM 2007 Focşani – CSM Târgu Mureş – ora 17:00, Sala Polivalentă
- Sibiu: BC CSU Sibiu – SCM ”U” Craiova – ora 17:30, Sala Transilvania
- Oradea: CSM CSU Oradea – FC Argeş Piteşti – ora 19:30, Oradea Arena
* Se joacă meciuri din prima etapă a Ligii Naţionale de baschet feminin:
- Cluj-Napoca: CS Universitatea Cluj-Napoca – FCC Baschet UAV Arad (Sala ”Horia Demian” – 13:00)
- Bucureşti: CS Rapid Bucureşti – CSTBv CSU Olimpia Braşov (Sala Rapid – 16:00)
- Târgu Mureş: CSM Târgu Mureş – ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe (Sala Sporturilor – 18:00)
- Constanţa: CSM CSU Constanţa – CS Municipal Târgovişte (Sala Sporturilor – 19:00)
* Au loc meciuri din etapa a doua a Diviziei A1 la volei feminin
* Se dispută meciuri din prima etapă a Diviziei A1 la volei masculin
* Cluj-Napoca: Debutează turneul de tenis Transylvania Open – WTA 250 – BT Arena (14-22 oct.)
* Jud. Sălaj: Circa 400 de sportivi din ţară, dar şi din străinătate, s-au înscris la prima ediţie a competiţiei de alergare montană Porolissum Trail, ce va avea loc sâmbătă, 14 octombrie. Porolissum Trail este o competiţie sportivă de alergare montană organizată de fosta atletă de performanţă Paula Todoran, prin Asociaţia CS Todo Run Zalău, în parteneriat cu Asociaţia de Dezvoltare Ţara Silvaniei. Startul şi sosirea va fi date din Amfiteatrul de la Castrul Roman Porolissum, din localitatea Moigrad
* Jelgava/Letonia: Corona Braşov evoluează în Grupa C din turul al doilea al Cupei Continentale la hochei pe gheaţă:
- HK Celje – CSM Corona Braşov – ora 15:30
* Kozani, Grecia: Naţionala feminină de handbal a României înfruntă echipa Greciei, în Grupa 1 a preliminariilor Campionatului European – EHF EURO 2024 – ora 18:00, Centrul Sport Municipal Lefkovrisi
* Malaga, Spania: Sportivi români la Cupa Europeană de judo de la Malaga (14-15 oct.)
* Ostrava/Cehia: Selecţionata României întâlneşte San Marino, în Grupa a 10-a a preliminariilor Campionatului European de fotbal Under-19 din 2024 – 16:00, Stadion Bazaly
– Diverse
* Apogeul Bucharest Gaming Week, cel mai important eveniment de gaming din România, va avea loc în zilele de 14 și 15 octombrie, la Palatul Parlamentului. Aici, peste zece mii de fani ai jocurilor video îi vor întâlni pe cei mai cunoscuți gameri români și vor putea concura alături de aceștia pentru sute de premii. În acest weekend, pe scena principală de la Bucharest Gaming Week, va urca și cea mai titrată jucătoare de Counter-Strike din lume, românca Ana Dumbravă. Unul dintre cele mai iubite jocuri din lume, League of Legends, organizează pe scena Bucharest Gaming Week un all star game, iar Armata României este mai prezentă ca oricând la această ediție. Vizitatorii vor fi întâmpinați de militari care prezintă diferite oferte educaționale, dar și de robotul mobil, prezent în premieră, care se va plimba printre standuri. Ca parte a activităților planificate, cei curioși vor putea încerca trei simulatoare de zbor, dar și simulatorul virtual pentru exersarea ședințelor de tragere
* Evenimentul cultural-artistic ‘Târg de meşteşuguri tradiţionale’ se va desfăşura sâmbătă, 14 şi duminică, 15 octombrie, între orele 10:00 – 21:00, pe Str. Edgar Quinet din București
* Jud. Sibiu: Asociaţia ‘Tură în Natură’ prezintă, de la ora 10:00, evenimentul de relansare al Traseului cicloturistic ‘Mocăniţa – Valea Hârtibaciului’, care a fost re-marcat vara aceasta de către asociaţie şi comunitate. Traseul de tip circuit porneşte de la finalul noii piste de biciclete de pe malul Cibinului (Guşteriţa), trece pe lângă adăpostul de câini, apoi coboară paralel cu cartierul Bavaria, traversează o pajişte frumoasă pentru a ajunge în Mohu, continuă pe Valea Hârtibaciului paralel cu linia mocăniţei, ajunge în Caşolţ, apoi pe asfalt până în Daia şi satul Nou iar de acolo pe câmp şi prin pădure până înapoi în Guşteriţa. În cadrul turei participanţii beneficiază de serviciile ghizilor de la Tură în Natură şi vor putea vedea peisajele frumoase de toamnă ale Văii Hârtibaciului şi a pădurii Guşteriţei, dar şi anumite obiective turistice, istorice, culturale sau naturale printre care Biserica Evanghelică din Guşteriţa, Biserica Ortodoxă din Mohu, linia ferată îngustă a Mocăniţei de pe Valea Hârtibaciului, Biserica Evanghelică din Caşolţ, Trovanţi din Caşolţ şi Biserica Cetate din Daia
– S-a întâmplat într-o zi de 14 octombrie
* Cu 957 de ani în urmă (1066) avea loc Bătălia de la Hastings (oraş în S-E Angliei). Armata normandă, condusă de Wilhelm Cuceritorul, a obţinut victoria asupra anglo-saxonilor lui Harold al II-lea, devenind rege al Angliei (sub numele de William I). Până la sfârșitul sângeroasei bătălii, care a durat întreaga zi, Harold a fost ucis și forțele sale au fost distruse. El a fost ultimul rege anglo-saxon al Angliei
* Acum 558 de ani (1465) Radu cel Frumos (nov. 1462 – nov. 1473) emitea un document în care Bucureştii erau menţionaţi pentru prima dată drept „cetate de scaun”. Oraşul avea să devină capitală permanentă a Ţării Româneşti târziu, în decembrie 1659, după preluarea tronului de către Gheorghe Ghica (20 nov. 1659 – 1 sept. 1660), Târgovişte, distrus de campaniile turco-tătare din 1658 – 1659, încetând să mai fie reşedinţă domnească
* Cu 221 de ani în urmă (1802) avea loc puternicul cutremur de pământ din Ţara Românească, cel mai mare seism de până atunci consemnat de documente. Cutremurul s-a produs în Vrancea şi se apreciază că a avut o magnitudine de 7,7 – 7,9 pe scara Richter. Şi Bucureştiul a fost grav afectat, aici prăbuşindu-se Turnul „Radu Vodă”, Hanul „Şerban Vodă”, o parte din Turnul Colţei şi multe alte construcţii (14/26)
* Acum 172 de ani (1851) era înfiinţată, la Londra, Agenţia de presă Reuters, numită astfel după numele fondatorului său, Paul Julius Reuter (1816-1899); Reuters este cea mai importantă agenţie de ştiri din Marea Britanie şi una dintre cele mai apreciate din lume
* Se împlinesc 105 ani (1918) de când se constituia, la inițiativa lui Sextil Pușcariu și a lui Iancu Flondor, Consiliul Naţional Român din Bucovina (sub conducerea lui Iancu Flondor), care a formulat dorinţa unirii Bucovinei cu România (Bucovina a fost desprinsă din Moldova la 7.V.1775). La 15/28.XI.1918 Consiliul, întrunit la Cernăuţi, a hotărât unirea acestui teritoriu cu România (14/27)
* Acum 93 de ani (1930) scriitorul Victor Ion Popa (n. 1895 – m. 1946) iniţia, la Radiodifuziunea Română, rubrica bilunară „Noutăţi teatrale europene”
* În urmă cu 79 de ani (1944) avea loc Masacrul de la Moisei, când unități militare maghiare aflate în retragere din Transilvania de Nord, pe Valea Izei, au ucis 29 de etnici români. Comuna Moisei, situată în partea de sud-est a județului Maramureș, la jumătatea distanței dintre orașele Borșa și Vișeu de Sus, a fost printre primele așezări românești ce au intrat sub administrație ungară în 7 septembrie 1940. La data de 14 octombrie 1944 trupele maghiare aflate în retragere pe Valea Izei au omorât 29 de români în două case de lemn de la periferia comunei Moisei, pe drumul principal ce duce spre Borșa. Au fost identificate 31 de victime, dintre care doi au rămas în viață. Cei doi supravieţuitori sunt Vasile Petrean, originar din comuna clujeană Pălatca, și Vasile Ivașcu. Prizonierii din lagărul de la Vișeu de Sus au fost urcați de militari unguri într-un camion și transportați la Moisei, comuna fiind în prealabil complet evacuată de locuitori. 12 dintre ei au fost închiși într-o căsuță de lemn, fiind împușcați de soldații maghiari, care trăgeau prin geamuri și ușă. În continuare au fost uciși și ceilalți români. În aceeași noapte, militarii au incendiat satul şi au ars circa 300 de case. Deasupra gropii comune a fost înălțată o troiță de lemn, înlocuită după câțiva ani cu un obelisc din piatră
* Într-o zi de 14 octombrie, acum 59 de ani (1964), Martin Luther King (n. 1929 – m. 1968) devenea cel mai tânăr laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Pastorul baptist nord-american, activist politic, cunoscut mai ales ca luptător pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare din Statele Unite ale Americii, a primit înalta distincție pentru lupta împotriva segregației rasiale
* În urmă cu 43 de ani (1980) Consiliul de Stat adopta Decretul nr. 313 privind asistenţa bolnavilor psihic periculoşi, utilizat şi împotriva unor adversari politici ai regimului comunist din România
* Cu 11 ani în urmă (2012), în cadrul proiectului „Red Bull Stratos” (iniţiat în 2007), paraşutistul austriac Felix Baumgartner (decolând de pe aeroportul bazei aeriene Walker din Roswell, statul New Mexico din SUA) a urcat cu un balon umplut cu heliu până în stratosferă, îmbarcat într-o nacelă etanşă, din care a sărit de la altitudinea de 39,045 km. În prima parte a coborârii în cădere liberă a depăşit viteza sunetului, atingând 1342,8 km/h, cea mai mare viteză cu care s-a deplasat până la acea dată un om care nu se afla într-un vehicul. Recordul său a fost stabilit într-o zi aniversară: cu 65 de ani în urmă, la 14 octombrie 1947, pilotul Chuck Yeager a fost primul om care a depăşit viteza sunetului, însă la bordul unui avion experimental, propulsat cu motoare-rachetă
* Acum 9 ani (2014) orașele Chişinău din R. Moldova şi Cernăuţi din Ucraina s-au înfrăţit, cu ocazia a 578 de ani de la fondarea oraşului Chişinău. Acordul de înfrăţire a fost semnat pe 14 octombrie 2014, la Chișinău, Republica Moldova de către Dorin Chirtoacă, Primar general al municipiului Chişinău şi Oleksiy Kaspruk, Primar al municipiului Cernăuți
Aniversări – Comemorări
– Sf. Cuvioasă Parascheva de la Iaşi; Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul al VII-lea Ecumenic (Niceea, anul 787) (Calendarul Creştin-Ortodox 2023). NOTĂ: Moaştele Cuvioasei Parascheva se află la Iaşi din 13 iunie 1641
– 1833: S-a născut Constantin Barozzi, general, geodez şi cartograf; contribuţii majore la intensificarea studiilor geodezice din România în a doua jumătate a secolului XIX; membru fondator al Societăţii Geografice Române; membru de onoare al Academiei Române din 1905 (m. 1921) – 190 de ani
– 1853 (stil nou): S-a născut compozitorul, violonistul, pianistul, dirijorul și pedagogul Ciprian Porumbescu; autorul primei operete româneşti „Crai nou” (m. 1883) – 170 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii şi stilul vechi – 2 octombrie 1853
– 1857: S-a născut Gheorghe Ionescu-Gion, istoric, profesor şi publicist; membru corespondent al Academiei Române din 1889 (m. 1904)
– 1872, 14/26: S-a născut Petre P. Negulescu, istoric al filosofiei şi al culturii, profesor şi om politic (ministru al instrucţiunii publice 1920-1921, 1926-1927; preşedinte al Camerei Deputaţilor); membru titular al Academiei Române din 1936 (m. 1951)
– 1885: S-a născut inginerul silvic şi profesorul Marin Dracea; promotorul introducerii în România a silvotehnicii moderne; membru post-mortem al Academiei Române din 2010 (m. 1958)
– 1890: S-a născut Titus Hotnog, prozator, profesor și traducător; a tradus din Cehov şi Puşkin; a redactat un studiu, bine informat, despre cuvintele de origine cumană din limba română (m. 1957). NOTĂ: Unele surse dau nașterea la 27.X.1890
– 1891: S-a născut chimista Gabriela Chaborski, prima femeie conferențiar universitar din România; a studiat la Facultatea de Științe Fizico-Chimice din București, pe care a absolvit-o în 1916; lucrarea de doctorat susținută la Geneva, la 22 martie 1919, are la bază o nouă formă de levură (ciupercă unicelulară), pe care o descoperise făcând analiza unei banane intrată în fermentație; admisă la Catedra de Chimie Generală și Electrochimie din Universitatea bucureșteană, mai întâi asistent, în 1920, apoi conferențiar de chimie anorganică, în 1924, a elaborat metode originale de separare și dozare a unor elemente, precum și lucrări referitoare la studiul moleculei (m. 1936)
– 1903: S-a născut pictorul Ion Musceleanu (m. 1997) – 120 de ani
– 1907: S-a născut Petrache Lupu de la Maglavit, omul care „l-a văzut” pe Dumnezeu (m. 1994)
– 1908: S-a născut Lascăr Sebastian (pseudonimul lui Sebastian Salmen), traducător şi dramaturg; rămâne mai mult ca un publicist plin de vervă şi ca unul din bunii traducători ai unor opere fundamentale, clasice sau moderne, din autori latini, spanioli, italieni sau ruşi; fiul graficianului de origine poloneză Leonard Salmen (m. 1976) – 115 ani
– 1908: S-a născut poetul, publicistul şi traducătorul Mircea Pavelescu; în ultimii ani ai vieţii s-a manifestat ca autor de poezii umoristice şi versuri pentru copii (m. 1980) – 115 ani
– 1912: S-a născut actorul Nucu Păunescu (m. 1980)
– 1914: S-a născut istoricul Ştefan Pascu; bogată şi variată activitate în domeniul istoriei medievale şi moderne a României; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1998)
– 1923: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) Victor Kernbach, prozator, poet, eseist şi traducător (din literatura rusă şi cea sovietică) (m. 1995) – 100 de ani
– 1929: S-a născut Niculae Gheran, scriitor, editor, critic şi istoric literar; pe parcursul a patru decenii a realizat ediţia critică în 23 de volume a operei complete a romancierului Liviu Rebreanu (m. 2023)
– 1929: S-a născut compozitorul Claudiu Negulescu (m. 1997)
– 1931: S-a născut sociologul și antropologul Mihail M. Cernea; studii de sociologie rurală şi industrială, de antropologie socială a dezvoltării. Realizările sale în domeniul dezvoltării, în elaborarea politicilor sociale şi promovarea sociologiei ca instrument de acţiune şi reformă socială au dus la recunoaşterea valorii şi statutului sociologiei româneşti în întreaga lume; membru titular al Academiei Române din 2012
– 1933: S-a născut Dan Beizadea, instrumentist, dirijor şi compozitor de muzică uşoară (m. 2006) – 90 de ani
– 1934: S-a născut tenorul Ion Lazăr, fost solist al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca în perioada 1967–1985 (m. 2022)
– 1936: S-a născut compozitorul, profesorul şi violonistul Grigore Nica (m. 2009)
– 1947: S-a născut Radu Goldiş, chitarist și compozitor de muzică de jazz; stabilit în SUA
– 1947: S-a născut Adrian Tomescu, pianist şi profesor (m. 2009)
– 1948: S-a născut Marian Papahagi, critic şi istoric literar, remarcabil italienist, traducător și profesor; fost director la „Accademia di Romania” din Roma; a coordonat, alături de Aurel Sassu şi Mircea Zaciu, „Dicţionarul Scriitorilor Români” şi „Dicţionarul Esenţial al Scriitorilor Români” (m. 1999, la Roma) – 75 de ani. NOTĂ: În memoria reputatului italienist a fost instituit (de Institutul Cultural Italian din Bucureşti şi Centrul Cultural Italian din Cluj, în colaborare cu „Universitatea Babeş-Bolyai”, sub patronajul Ambasadei Italiei în România) premiul „Marian Papahagi”; distincţia este acordată, începând din 2008, din doi în doi ani în apropierea datei de 14 octombrie, pentru un volum publicat în ultimii trei ani sau pentru o realizare culturală notabilă care au ca obiect orice aspect al culturii şi civilizaţiei italiene (literatură, lingvistică, critică literară, istorie, politică, arte etc.)
– 1950: S-a născut politicianul Dan Iosif, membru al Partidul Social Democrat (m. 2007)
– 1951: S-a născut scenografa Lia Manţoc
– 1955: S-a născut basistul Iulian Mugurel Vrabete, membru al formaţiei „Holograf”
– 1963: S-a născut Luminița Arvunescu, muzicolog – specializată în muzica de operă, una dintre cele mai familiare și apreciate voci radiofonice ale cotidianului românesc și organizatoare de evenimente muzicale de succes; angajată a Societății Române de Radiodifuziune din 1990, în 1997 a contribuit la pregătirea și lansarea primului post de muzică clasică din țară, Radio România Muzical, de pe poziția de editor, poziție pe care a ocupat-o până în 2004; ca realizator radio, s-a remarcat prin emisiunea „Seara de operă”, nelipsită din grila posturilor Radio România Muzical și Radio România Cultural de peste două decenii; membră fondatoare a Uniunii Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România și, din 2020, președinta acestei uniuni – 60 de ani
– 1978: A murit Cezar Grigoriu, interpret de muzică uşoară (membru al grupului „Trio Grigoriu”), regizor de teatru şi televiziune (n. 1929) – 45 de ani
– 1983: A murit prozatorul, eseistul şi poetul Horia Stancu, de profesie medic; fiul scriitorului Zaharia Stancu (n. 1926) – 40 de ani
– 1994: A murit Aurel Tita, traducător şi poet; a scris şi piese de evocare istorică pentru copii, jucate în teatrele de păpuşi din ţară (n. 1915)
– 2013: A murit Käty Van Der Mije-Nicolau (numele la naştere: Alexandra Ecaterina Nicolau), șahistă olandeză de origine română; a fost de şase ori campioană naţională a României la şah, înainte de mutarea sa în Olanda în 1974; în Olanda a fost campioană naţională de cinci ori, în anii 1974, 1976 – 1979; tatăl său, Ştefan Nicolau, a fost unul din marii savanţi ai României, creatorul şcolii româneşti de inframicrobiologie (n. 1940) – 10 ani
– 2015: A murit jucătoarea de tenis şi antrenoarea Florenţa Mihai, prima din România care a ajuns până în finala de la Roland Garros, în anul 1977 (n. 1955)
– 2018: A murit Achim Mihu, sociolog, antropolog, filosof și profesor; a contribuit substanţial la consolidarea învăţământului sociologic şi antropologic clujean (n. 1931) – 5 ani
– 2020: A murit Grigore Smeu, poet, prozator, filosof şi estetician; a dăruit culturii naţionale o lucrare fundamentală „Istoria esteticii româneşti” (vol. I-II, Editura Academiei Române, 2008-2009); unul din „părinţii” fondatori ai Simpozionului Naţional de Estetică (n. 1928)
– 2022: A murit Mariana Nicolesco, una din cele mai valoroase soprane din lume; aclamată ca Regina del Belcanto, Primadonna Assoluta, Diva Divina pe cele mai renumite scene ale lumii, a sedus publicul cu vocea sa, cu arta cântului și cu personalitatea ei scenică, abordând cu brio un amplu repertoriu mergând de la baroc la creația contemporană; a creat la Brăila, în 1995, Concursul Național de Canto Hariclea Darclee (devenit internaţional din 1997), la Brașov, în 2003, Festivalul şi Concursul Naţional al Liedului Românesc, a organizat Cursuri de Măiestrie Artistică, Master Classes, creând în România o Școală de canto de cel mai înalt nivel european; în 2000 obține primul titlu științific de Doctor în Artă din România, cu o teză despre Belcanto; membru de onoare al Academiei Române (1993); membră a Academiei Europene de Științe, Arte și Litere din Paris (2018); laureată a Medaliei UNESCO pentru Merite Artistice, Artist UNESCO pentru Pace și Ambasador Onorific UNESCO (n. 1948) – 1 an
EVENIMENTE EXTERNE
– Noua Zeelandă: Rezultatele alegerilor legislative
– Australia: Referendum privind drepturile indigenilor
– Bayeux, Franța: Ceremonia de decernare a premiilor pentru corespondenţi de război Bayeux Calvados-Normandia
– Baton Rouge, SUA: – Alegeri pentru funcţia de guvernator al statului Louisiana
– Londra: Marş de susţinere pentru palestinieni
– Courbevoie, Franța: Sunt marcați 10 ani de la schimbarea numelui ziarului destinat expatriaților americani, Herald Tribune, care devine International New York Times
– Londra: Madonna își începe turneul mondial „Celebration Tour”
– America de Sud/ America de Nord/ Africa de Vest/ oceanele Pacific, Atlantic și Arctic: Eclipsă inelară de soare
– Marsilia/ Saint-Denis, Franța: Rugby – Cupa Mondială, Sferturi de finală (14 – 15 oct.)
– Au loc meciuri în preliminariile EURO 2024 la fotbal:
- Grupa C: Ucraina – Macedonia de Nord (16:00), Italia – Malta (21:45)
- Grupa G: Bulgaria – Lituania (19:00), Ungaria – Serbia (21:45)
- Grupa H: Irlanda de Nord – San Marino (16:00), Slovenia – Finlanda (19:00), Danemarca – Kazahstan (21:45)
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Mondială Hospice şi a Îngrijirilor paliative”; sărbătorită în fiecare an, în cea de-a doua sâmbătă din luna octombrie şi organizată de Alianţa Internaţională pentru Îngrijiri Paliative, reţea globală al cărei obiectiv este dezvoltarea îngrijirii paliative la nivel internaţional, această zi marchează la nivel mondial importanţa îngrijirilor paliative şi este celebrată în aproape 70 de ţări. Tema din acest an este: „Comunități pline de compasiune: Împreună pentru îngrijiri paliative”
– „Ziua Internațională a Reciclării Deșeurilor Electrice” (DEEE), organizată pentru prima dată în 2018 (- 5 ani), pentru a promova colectarea selectivă a echipamentelor electrice și electronice din întreaga lume, se va concentra și anul acesta pe articole mici de deșeuri electronice, sub sloganul „Puteți recicla orice care are priză, baterie sau cablu!”. Campania a fost inițiată de WEEE Forum, asociația internațională a sistemelor de colectare a deșeurilor electrice
– „Ziua Internaţională a Standardizării”; marchează crearea, la 14.X.1946, a Organizaţiei Internaţionale de Standardizare; se sărbătoreşte din anul 1969
– 1669: A murit Pietro Antonio Cesti, compozitor şi cântăreţ italian (n. 1623)
– 1857: A murit pictorul norvegian Johan Christian Dahl; considerat primul mare pictor romantic din Norvegia, „părintele peisagiştilor norvegieni”, fondatorul „vârstei de aur” în pictura norvegiană şi unul dintre cei mai importanţi artişti europeni ai tuturor timpurilor (n. 1788)
– 1864: S-a născut romancierul şi dramaturgul polonez Stefan Żeromski (m. 1925)
– 1879: S-a născut Miles Franklin, scriitoare și feministă australiană; a avut un impact durabil asupra vieții literare australiene prin fondarea unui premiu literar major cunoscut ca Miles Franklin Award (m. 1954)
– 1890: S-a născut Louis Delluc, regizor de film, scenarist şi critic de film, primul jurnalist francez specializat pe problemele cinematografiei; în memoria lui a fost instituit, în 1937, un premiu ce-i poartă numele (m. 1924)
– 1890: S-a născut Dwight David Eisenhower, general şi om politic republican american; comandant suprem al armatelor aliate debarcate în Nordul Africii (1943), în Sicilia (1943) şi în Vestul Europei (1944-1945); comandant suprem al forţelor armate ale NATO (1951-1952); preşedinte al SUA între anii 1953 şi 1961 (m. 1969)
– 1893: S-a născut actriţa americană Lillian Gish, stea a filmului mut (m. 1993) – 130 de ani
– 1894: S-a născut E. E. (Edward Estlin) Cummings, poet, dramaturg, eseist şi pictor american (m. 1962)
– 1895: S-a născut scriitorul sloven Josip Vidmar; membru corespondent străin al Academiei Române (1965) (m. 1992)
– 1906: S-a născut Hannah Arendt, teoreticiană politică şi publicistă germană; a abordat în lucrările sale două mari teme ale epocii postbelice: totalitarismul şi antisemitismul (m. 1975)
– 1908: S-a născut inginerul american George Harold Brown; însemnate contribuţii la dezvoltarea antenelor pentru transmisii radio-tv. (m. 1987) – 115 ani
– 1914: S-a născut Raymond Davis Jr., fizician american; Premiului Nobel pentru Fizică în 2002, împreună cu Masatoshi Koshiba şi Riccardo Giacconi, pentru contribuțiile de pionierat în astrofizică, în special pentru detecția neutrinilor cosmici (m. 2006)
– 1915: A murit chimistul austriac Ernest Ludwig; lucrări în domeniul chimiei organice şi anorganice; a analizat compoziţia a peste o sută de ape minerale din Europa, între care şi pe cele de la Vatra Dornei; autorul unui manual de chimie medicală; membru de onoare străin al Academiei Române (1908) (n. 1842)
– 1927: S-a născut Sir Roger Moore, actor britanic de film (m. 2017)
– 1927: S-a născut scriitorul şi jurnalistul chilian Enrique Lafourcade; autor de romane, nuvele, fabule, eseuri, articole şi cronici (m. 2019)
– 1930: S-a născut Mobutu Sese Seko, preşedinte al Zairului (azi Republica Democrată Congo) din 1965 până în 1997; în 1972 și-a schimbat numele în Mobutu Sese Seko Kuku Ngbendu Wa Za Banga („Atotputernicul luptător care, datorită rezistenței și a inflexibilei dorințe de a câștiga, va merge din cucerire în cucerire, lăsând foc în urma sa”) (m. 1997)
– 1938: S-a născut Philippe G. Ciarlet, matematician și profesor francez, specialist în domeniul matematicilor aplicate şi computaţionale; preocupări în analiza numerică, metoda elementului finit, geometria diferenţială, modelarea matematică în elasticitatea tridimensională, teoria plăcilor şi a pânzelor; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1996 – 85 de ani
– 1939: S-a născut creatorul de modă american Ralph Lauren (numele real Ralph Lifschitz), simbol al modei clasice; în 1968 a fondat compania „Polo Fashions”
– 1940: S-a născut Sir Cliff Richard, interpret britanic de muzică uşoară
– 1946: S-a născut William Daniel (Dan) McCafferty, solist vocal și compozitor scoțian, cunoscut mai ales ca membru al trupei scoțiene de hard-rock Nazareth, de la înființarea acesteia în 1968 până la retragerea sa în 2013 (m. 2022)
– 1950: S-a născut Kate Grenville (nume complet: Catherine Elizabeth Grenville), una dintre cele mai cunoscute romanciere australiene și profesoară de scriere creativă
– 1959: A murit Errol Flynn, actor american de film, regizor, scenarist, producător (n. 1909)
– 1960: A murit fizicianul și profesorul rus Abram Fiodorovici Ioffe; considerat „părintele fizicii sovietice”; cercetări în domeniile electromagnetismului, cristalografiei și a radiației; a inițiat crearea institutelor fizico-tehnice, în special la Harkov și Dnipro, a creat școala științifică recunoscută în întreaga lume (n. 1880, în Ucraina)
– 1977: A murit actorul de film şi cântăreţul american Bing Crosby, personalitate a industriei spectacolului american timp de peste patru decenii (n. 1903)
– 1984: A murit Martin Ryle, fizician și radioastronom englez; a dezvoltat sisteme revoluționare pentru telescoape radio și le-a folosit pentru a localiza și fotografia cu precizie surse slabe de unde radio; împreună cu Antony Hewish a împărțit Premiul Nobel pentru fizică în 1974, primul premiu Nobel acordat în recunoașterea cercetărilor astronomice (n. 1918)
– 1985: A murit pianistul şi profesorul rus Emil (Grigorievici) Ghilels (n. 1916)
– 1990: A murit Leonard Bernstein, dirijor, compozitor şi pianist american (n. 1918)
– 1997: A murit Harold Robbins, scriitor şi scenarist american (n. 1916)
– 2010: A murit Benoît Mandelbrot, matematician franco-american născut într-o familie de evrei lituanieni; cunoscut ca părinte al geometriei fractale, a avut contribuţii în aplicaţii ale matematicii în fizică, medicină, geologie, astronomie şi finanţe (n. 1924)
– 2012: A murit actorul şi scriitorul britanic John Clive (n. 1933)
– 2016: A murit Pierre Étaix, mim, actor, scenarist şi regizor de film francez (n. 1928)
– 2017: A murit poetul şi traducătorul american Richard Wilbur (n. 1921)
– 2018: A murit actriţa sârbă Milena Dravić, vedetă a cinematografiei iugoslave din perioada comunistă (n. 1940) – 5 ani
– 2019: A murit Harold Bloom, scriitor, teoretician, critic și istoric literar, editor și profesor american; autor al unor bestseller-uri precum „The Western Canon” sau „The Book of J” dar şi celebru pentru eforturile sale de a face critica literară cât mai accesibilă publicului larg; fondator, împreună cu Paul de Man, J. Hillis Miller şi Geoffrey Hartman, al renumitei „Şcoli de la Yale” (n. 1930)
– 2019: A murit Sophia Kokosalaki, una dintre cele mai cunoscute creatoare de modă din Grecia, stabilită la Londra (n. 1972)
– 2020: A murit actorul egiptean Mahmoud Yassine; unul dintre ultimii monștri sacri din epoca de aur a cinematografiei egiptene (n. 1941)