Emisiunea Marinei Almăşan, „Rivalii”, pregăteşte un sezon de „corazón”

Marina Almăşan este gata să revină în casele telespectatorilor TVR 2, de sâmbătă, 21 octombrie, cu un nou sezon al emisiunii „Rivalii”. Cu un format uşor modificat, „Rivalii” se transformă într-un show cu şi despre dragoste, care va putea fi urmărit, ca şi până acum, în fiecare sâmbătă, de la ora 15:00. Ca şi în sezonul trecut, Marinei Almăşan i se alătură Dan Helciug, în calitate de coprezentator, Costin și Raluca – asistenţi, charismaticul psiholog Matei Stănculescu și tenacele avocat Adrian Cuculis, lor adăugându-li-se, ca „new entry”, celebrul medic Bebe Mihăescu.

În fiecare temă a emisiunii se pot regăsi mulți dintre telespectatorii „Rivalii”, care se confruntă în viaţa de cuplu cu fel și fel de situații: de la emoţii şi bucurii, la trădări, intrigi, suspiciuni, pasiuni sau dezamăgiri, toate fiind ingrediente de bază ale vieţii de cuplu. Despre surprizele noului sezon „Rivalii” a vorbit Marina Almăşan într-un interviu.

 

„Rivalii” trec prin transformări. Despre ce este vorba?

Marina Almăşan: „Rivalii” vor avea un sezon de… corazón! Vizând în special publicul de familie, ne vom axa preponderent pe problemele de suflet ce amprentează, până la urmă, viața fiecăruia. Printre noi există obligatoriu unii care se îndrăgostesc, suferă din dragoste, au căsnicii fericite sau divorțuri răsunătoare, se judecă prin tribunale, își împart averile și copiii, se împacă sau ceartă cu soacrele, își scriu scrisori de dragoste sau își înșeală partenerii, se îndrăgostesc la batrânețe sau iubesc simultan mai mulţi parteneri. Toate aceste lucruri, firești sau mai puțin firești, vor intra sub lupa „Rivalilor”. Rivalii vom fi, de fapt, eu şi Dan, care vom avea păreri contradictorii, având fiecare susținătorii săi, în rândul invitaților emisiunii sau al „guralivilor” spectatori din gradene.

Legat de prezentatori și invitați permanenți, ne păstrăm „bateria de aur“ din sezonul trecut ( pe Dan – ca și coprezentator, Costin și Raluca – asistenţii noștri, charismaticul psiholog Matei Stănculescu și tenacele avocat Adrian Cuculis, lor adăugându-li-se, în acest nou sezon, ca „new entry”, celebrul medic Bebe Mihăescu, spumos și foarte bine pregătit, așa cum îl știu dintotdeauna telespectatorii.

>

În ce măsură experienţa ta de viaţă va folosi în emisiune?

Marina Almăşan: Experiența mea de viață va juca, cu siguranță, un rol important, atât în alegerea temelor, cât și în „punerea lor în pagină”: am trecut și prin căsnicii şi prin divorțuri, am fost și mamă, dar și mamă-singură, am avut şi soacre și voi fi la rându-mi soacră, am făcut și greșeli, dar am simțit și trădarea aproapelui, sunt un om care nu contenește niciodată să iubească și să creadă în iubire. Prin urmare, „nimic din ce e omenesc nu-mi este străin” – ca să copiez clasicii. Iar experiența de viață este mai puternică decât orice tratat de specialitate şi sunt gata s-o pun în slujba acestui nou sezon al emisiunii.

 

Cum va arata platoul noului sezon si cine vor fi invitatii?

Marina Almăşan: Platoul îşi va păstra configurația: zona de dilalog VIP, colțul prihologului, pupitrul de comandă – unde vom „butona” eu şi Dan, gradenele pline ochi cu spectatori, „gestionaţi” cu iscusință de Raluca și Costin, şi, evident, scena, unde se vor produce artiști îndrăgiți de ieri şi de azi.

„Rivalii” este deja o emisiune „cu vechime”. Ce reacţii ai primit din partea telespectatorilor?

Marina Almăşan: În zilele noastre puține mai sunt lucrurile „cu vechime”. Mă bucur că formatele mele rezistă ani de zile, asta înseamnă că încă nu mi-am tocit flerul de a le oferi telespectatorilor ceea ce vor să vadă. Reacțiile sunt, evident, pozitive, altfel aș fi încercat o schimbare de macaz. Ceea ce mă amuză însă (și mi se pare, într-un fel, chiar emoționant!) este că, pe stradă, lumea continuă să mă asocieze, iată, după 30 de ani, tot cu „Ceaiul de  la ora 5”! Chiar dacă unora li se pare, poate, banal acest lucru, pentru mine e un semn cert că nu am trecut prin televiziune precum gâsca prin apă!

>

Îmi poţi povesti o întâmplare amuzanta legată de „Rivalii”…

Marina Almăşan: Cea mai amuzantă și tristă totodată fază a fost aceea că, în sezonul trecut am prezentat emisiunea…”într-un picior”! Mi-am fracturat glezna și am petrecut o lună-n gips, lucru care nu m-a ținut însă departe de platoul de filmare. Chiar si așa, înfășurându-mi gipsul într-o șosetă neagră, am „combătut” la filmări. Mai trist a fost că o singură pereche de pantaloni din șifonierul meu era suficient de largă, pentru a o îmbrăca peste gips (și culmea! Erau blugii pe care îi purtam, de regulă, când mergeam la piată, în Obor!😁😁), așa că o luna întreagă am combătut în aceeași pereche de pantaloni, doar bluzele mi le schimbam. Pentru o femeie, acest detaliu nu e chiar confortabil!