În ședința comună a guvernelor român și ucrainean s-au luat decizii privind cooperarea bilaterală în mai multe domenii

Realizator: Mihaela Enache – Premierul Marcel Ciolacu a fost primit miercuri la Kiev de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu care a discutat despre dezvoltarea relațiilor dintre cele două țări și despre contextul de securitate din zonă. În ședința comună a guvernelor român și ucrainean s-au luat mai multe decizii care întăresc cooperarea bilaterală în domeniul transporturilor și infrastructurii transfrontaliere, în sănătate sau energie, iar un punct important de discuție a vizat situația minorității române din Ucraina, după cum relatează corespondentul RRA Andrei Șerban.
Reporter: În prima ședință comună a guvernelor din România și Ucraina, premierul Marcel Ciolacu a reafirmat angajamentul țării noastre de a dubla tranzitul de cereale, de la două milioane de tone lunar la patru milioane de tone până la sfârșitul anului. Totodată, a mai fost adoptat și mecanismul de export-import de cereale din Ucraina, cu protejarea fermierilor români. Marcel Ciolacu a mulțumit omologului său, Denis Șmihal, pentru că executivul ucrainean a adoptat un document prin care elimină limba moldovenească și recunoaște că minoritatea română din Ucraina vorbește limba română.
Marcel Ciolacu: În mod special vreau să-i mulțumesc domnului prim-ministru pentru deschiderea de care a dat dovadă în ceea ce privește decizia de a nu mai exista limba moldovenească. Din acest moment, la nivel internațional nu mai există decât o singură limba oficială: limba română.
Reporter: Premierul Ucrainei, Denis Șmihal, a subliniat că declarația semnată la ședința comună de miercuri prevede și deschiderea de noi puncte de trecere a frontierei între cele două state.
Denis Șmihal: Al doilea domeniu de colaborare este infrastructura la granița comună. Deja au fost deschise două noi puncte de trecere a frontierei în regiunea Cernăuți și în viitor planificăm să deschidem alte patru în Bucovina și Transcarpatia. Declarația comună semnată miercuri prevede și demararea proiectului pilot pentru verificările comune româno-ucrainiene la punctele de trecere a frontierei.
Reporter: Declarația comună a celor două guverne prevede și dezvoltarea colaborării în domenii precum energia, transporturile și digitalizarea./RADOR RADIO ROMÂNIA/abranescu/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 octombrie)