Rusia și China, la fel ca majoritatea țărilor lumii, împărtășesc dorința de colaborare de pe poziții de egalitate, cu respectarea dreptului fiecărui stat la propriul model de dezvoltare, a declarat președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cursul discursului rostit în deschiderea celui de-al treilea Forum internațional de colaborare „O centură, un drum”, la Beijing. „Am remarcat, în repetate rânduri, că Rusia și China, la fel ca majoritatea statelor lumii, împărtășesc dorința de colaborare de pe poziții de egalitate și bazată pe avantajul reciproc, în scopul obținerii unui progres economic general, durabil și pe termen lung și a unei bunăstări sociale, cu respectarea diversității civilizației și a dreptului fiecărui stat la propriul model de dezvoltare”, a declarat președintele rus.
Federația Rusă invită țările interesate să dezvolte Calea Maritimă Nordică, unde navigația se va face în curând pe parcursul întregului an, a mai spus președintele rus. „În ceea ce privește Calea Maritimă Nordică, Rusia nu doar că își invită partenerii să folosească în mod activ potențialul său de tranzit. Permiteți-mi să spun mai mult – invităm statele interesate să participe direct la dezvoltarea sa”, a declarat șeful statului rus la forumul „O centură, un drum”. „Suntem pregătiți să asigurăm ghidajul pe gheață, comunicațiile și o aprovizionare sigură”, a asigurat Putin. Liderul rus a atras atenția asupra faptului că „deja de anul viitor, navigația pentru navele de marfă de clasa de gheață pe tot parcursul Căii Maritime Nordice se va face pe tot parcursul anului”./snicolau/denisse
(www.tass.ru – 18 octombrie)