Premiul Saharov a fost acordat mișcării „Femeie, Viață, Libertate” din Iran și, post-mortem, lui Mahsa Amini. Tânăra a murit în custodia autorităților iraniene, după ce fusese arestată pentru că ar fi încălcat codurile vestimentare ale țării. Moartea, anul trecut, a tinerei de 22 de ani, Mahsa Amini, a declanșat proteste care au reprezentat cea mai serioasă provocare pentru autoritățile iraniene din ultimele decenii. În plus, a generat o mișcare globală sub denumirea „Femeie, Viață, Libertate”, care cere încetarea obligativității impuse de Iran tuturor femeilor de a purta o eșarfă pe cap, dar și a altor legi discriminatorii. Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat că UE a stat cu mândrie de partea celor care au continuat să lupte pentru libertate în Iran și care, chiar fiind în închisoare, au menținut mișcarea în viață./cstoica/denisse
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 19 octombrie)