Premierul britanic, Rishi Sunak, a ajuns în Israel

Premierul britanic, Rishi Sunak, a ajuns în Israel, unde se va întâlni cu liderii ţării, în cadrul unei vizite de două zile în regiune.

Nu se aşteaptă un progres diplomatic de amploarea celui reuşit miercuri de preşedintele american, Joe Biden, însă, apropiaţii domnului Sunak consideră că demonstrarea solidarităţii prin prezenţa fizică este importantă. La fel de important este, din punctul de vedere al premierului britanic, să transmită direct liderilor israelieni că invazia terestră a Israelului în Fâşia Gaza – aşteptată iminent – să fie bine calibrată şi gândită, transmit corespondenţii BBC.

Vizita lui Rishi Sunak în regiune are loc după cea de marţi a cancelarului german, Olaf Scholz, iar preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, este aşteptat în scurt timp în Israel./mbrotacel/csimion

BBC SERVICIUL MONDIAL – 19 octombrie