Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, salută decizia autorităţilor ucrainene de a elimina din nomenclatorul oficial „limba moldovenească” pentru minoritatea română din Ucraina.
El consideră că gestul Ucrainei este unul firesc, care vine după ce Republica Moldova, în luna martie a acestui an, a înlocuit în Constituţia sa ”limba moldovenească” cu limba română. Sunt decizii care reflectă o normalitate democratică, spune politicianul roman care arată că limba unui popor nu poate fi motiv pentru discriminare sau propagandă, ea este un element al identităţii culturale, care trebuie protejată.
Nicolae Ciucă îşi exprimă încrederea că şi restul aspectelor care privesc minoritatea românească din Ucraina vor fi soluţionate cât mai rapid posibil. /lalexandrescu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 19 octombrie