Un val de căldură din nordul Africii se va resimți și în România în zilele următoare. Va face ca vremea să pară una de vară, spun meteorologii.
Mâine așteptăm o maximă termică de 34 de grade iar săptămâna viitoare, deși temperaturile vor fi o ușoară scădere, mercurul din termometrele tot va urca până la 26-27 de grade. Ne-a oferit detalii Robert Manta de la Administrația Națională de Meteorologie.
Robert Manta: Vremea devine foarte caldă la acest final de săptămână. Vor fi maxime cu până la 15, poate chiar 20 de grade mai ridicate decât ce ar trebui să fie în mod normal, adică vorbim, în special în cursul zilei de sâmbătă, de maxime de până la 34 de grade.
Este un val de căldură de provenienţă nord-africană care a ocupat mare parte de sudul și estul Europei. Și chiar dacă săptămâna viitoare nu va mai fi la fel de cald, încă vorbim de temperaturi peste cele normale. Ne așteptăm ca și începutul săptămânii viitoare, după acest weekend, să aibă temperaturi de 26-27 de grade, așa că în continuare vorbim mai mult de o vreme de vară, urmată de un început de toamnă destul de timid./bcodreanu/ctuluc
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 20 octombrie