Sâmbătă, 21 octombrie, se împlinesc 190 de ani de la naşterea lui Alfred Nobel, chimist, inventator și om de afaceri suedez. Printre altele, el a inventat dinamita, cauciucul sintetic, pielea artificială și mătasea sintetică, și a întemeiat fundația ce oferă anual faimoasele Premii Nobel.
* * * * *
Alfred Nobel s-a născut la Stockholm la 21 octombrie 1833, tatăl sau, Immanuel Nobel, fiind inginer de profesie, iar mama sa, Andrietta Ahlsell, provenea dintr-o familie bogată.
După falimentul firmei tatălui său din anul 1833, acesta pleacă în Finlanda şi, mai apoi în Rusia, unde pune pe picioare o afacere la Sankt Petersburg, prin care furniza echipament militar armatei ruse.
În anul 1842 Immanuel îşi poate permite să-şi aducă familia la St. Petersburg, unde fiii săi primesc educaţie intensivă în ştiinţele naturii, limbi străine şi literatură.
Astfel, la vârsta de 17 ani, Alfred vorbea fluent suedeza, rusa, franceza, engleza şi germana, fiind atras şi de literatura engleză şi ştiinţele exacte – fizica şi chimia.
După împlinirea vârstei de 18 ani, Alfred a călătorit în Statele Unite unde, pentru o perioadă de 4 ani, şi-a aprofundat studiile de chimie sub îndrumarea profesorului John Ericsson, cel care, printre altele, a conceput şi proiectat nava blindată USS Ironclad, devenită faimoasă cu ocazia Războiului Civil American.
Apoi, Alfred a vizitat Suedia, Germania şi Franţa, iar la Paris are şansa să lucreze în laboratorul unui chimist renumit în epocă, T.J. Pelouze.
După întâlnirea cu chimistul italian Ascanio Sobrero, care inventase nitroglicerina, un lichid exploziv deosebit de puternic şi de instabil, Alfred devine interesat de posibilitatea folosirii ei în construcţii şi începe să lucreze la elaborarea unor metode de controlare a exploziei.
În anul 1852 Alfred este chemat să lucreze pentru compania tatălui său, care cunoştea o dezvoltare continuă, însă întâmplări neprevăzute aveau să aducă, mai târziu, un alt faliment în afacerile părintelui său.
În aceste condiţii, doi dintre fii, Alfred şi Emil, alături de tatăl lor, revin la Stockholm, unde Alfred a continuat cercetările prin care încearca să folosească nitroglicerina ca exploziv controlabil. Experimentele sale au avut un episod tragic, soldat cu moartea fratelui său şi interdicţia impusă de autorităţi a experimentelor în interiorul oraşului. Alfred se mută astfel pe un vas ancorat pe Lacul Malaren şi, la scurt timp, avea să demonstreze că prin amestecarea nitroglicerinei cu cuarţ se formează o pastă care putea fi modelată în diferite forme şi dimensiuni.
Astfel, în anul 1867 acesta își brevetează invenția sub denumirea de dinamită, iar pentru declanşarea exploziei brevetează o altă invenție, un detonator bazat pe aprinderea unui fitil.
Pornind de la această remarcabilă invenţie, Alfred îşi deschide o fabrică de dinamită la Krümmel, azi un cartier al orașului Geesthacht, Germania, care la scurtă vreme începe să exporte produsele în alte țări din Europa și chiar în America și Australia.
Ca urmare a succesului înfloritor al afacerii, Alfred și-a deschis fabrici și laboratoare în peste 20 de țări, iar când nu călătorea, lucra intens în laboratoarele sale.
Cu toate că a rămas necăsătorit până la sfârşitul vieţii, genialul om de ştiinţă nu a rămas indifenent la farmecul sexului frumos, având cel puţin 3 iubiri memorabile, dintre care una, în Rusia, cu o tânără pe nume Alexandra, care i-a respins însă cererile insistente şi repetate de căsătorie.
Apoi savantul a dat un anunţ într-un ziar local în care anunţa: „Gentleman bogat şi foarte educat, caut o doamnă de vârstă medie, cunoscătoarea mai multor limbi de circulaţie, în rol de secretară şi cameristă… „. Singura care a corespuns criteriilor savantului s-a dovedit a fi Bertha Kinsky, o contesă austriacă, de care Nobel s-a îndrăgostit lulea, însă după o relaţie de scurtă durată, contesa l-a părăsit pentru a se mărita cu fostul ei iubit, baronul Arthur Gundaccar von Suttner. În ciuda despărţirii, contesa a ţinut o corespondenţă neîntreruptă cu Nobel până la moartea savantului, şi se crede că aceasta a avut o influenţă majoră în ceea ce priveşte ideea acordării unor premii după ce Alfred avea să părăsească această lume.
În fine, cea mai lungă relaţie sentimentală a lui Nobel a fost cu o simplă florăreasă din Viena, pe nume Sofie Hess, relaţie ce a durat peste 18 ani.
Alfred a ajuns să breveteze peste 355 de invenții, printre care cauciucul sintetic, pielea artificială și mătasea sintetică. În aceeaşi perioadă istorică, au fost inventate şi ciocanul perforator pneumatic, alături de burghiul cu cap de diament artficial, astfel că industria mineritului a căpătat noi proporţii, căci, cu ajutorul ciocanului penumatic şi al burghiului special, se puteau face orificii în cele mai dure roci, iar în orificiile create erau introduse batoanele explozive de dinamită create de inventatorul suedez.
Primele demonstraţii practice au avut loc în mina Redhill din Surrey, Anglia.
Conform istoricilor şi biografilor, evenimentul care a stat la baza creării Premiilor Nobel de astăzi a fost unul tragic, personal. La decesul fratelui său Ludvig, în anul 1888, un jurnal franţuzesc de scandal a publicat, din greşeală, un necrolog din care reieşea că cel care murise era Alfred Nobel, pe care publicaţia îl condamna pentru invenţiile sale, numindu-l „Negustorul morţii”.
Ca urmare, la 27 noiembrie 1895, la Clubului Suedez-Norvegian din Paris, marele inventator avea să anunţe public crearea premiului care-i va purta numele precum şi conţinutul testamentului său, care menţiona faptul că întreaga sa avere va fi transformată într-un fond de lichidităţi din care, anual, să fie răsplătite mari realizări în ştiinţă, precum şi eforturile făcute de o persoană pentru instalarea păcii pe planetă – indiferent de religia, naţionalitatea, rasa ori sexul celor ce înfăptuiseră aceste realizări.
Astfel întreaga sa avere – circa 31.225.000 coroane suedeze – aproximativ 250 milioane USD la nivelul actual, a fost alocată decernării acestor premii.
Alfred Nobel a trecut la cele veşnice la 10 decembrie 1896, la San Remo, în Italia, iar la această dată a rămas fixată, anual, ceremonia decernării prestigioaselor premii care îi poartă numele, începând cu anul 1901.
Ulterior, premiul avea să fie divizat pe domenii precum literatură, fizică, chimie, economie şi medicină, iar premiul pentru pace urma să fie acordat persoanei sau societăţii care, în decursul unui an, întreprinde cele mai multe eforturi pentru dezvoltarea fraternităţii între oameni, luptă pentru reducerea cursei înarmărilor sau acţionează ca mediatori eficienţi în cadrul conflictelor armate.
